De MARIAN URSESCU
Lăcrămioara Perijoc a disputat sâmbătă, la Istanbul, finala categoriei 54 de kilograme la Campionatul Mondial împotriva reprezentantei țării gazdă, Hatice Akbaş. După o luptă extrem de echilibrată, în care românca a lovit totuși mai mult, și a condus lupta în ring, turcoaica a fost declarată învingătoare, decizie împărțită: 3-2.
Antrenorul Lăcrămioarei, Adrian Lăcătuș a declarat însă că sportiva sa a fost clar nedreptățită și că a câștigat toate cele trei reprize, în opinia sa.
Box
Moment ireal la un meci de box! A refuzat să reintre în ring: "Vreau să ajung acasă în viață"
27/06/2022 LA 13:52
https://i.eurosport.com/2022/05/21/3376542.jpg
''Am ajuns în cameră de la sală şi tot am căutat să găsesc, poate sunt prea subiectiv, măcar o repriză în care Perijoc a pierdut. Pentru mine este clar că toate cele trei reprize au fost câştigate de ea. Am un gust amar, pentru că este vorba de munca acestui copil, a noastră, a tuturor. Nu se poate, prea se continuă cu măgăriile astea la nivel internaţional şi atunci dau dreptate Comitetului Internaţional Olimpic, care încearcă să ia măsuri contra lor şi nu reuşeşte. Mă doare sufletul, ştiu cât a muncit Lăcrămioara, dar asta este. Ea a avut o tragere la sorţi extraordinar de grea, a întâlnit toate adversarele puternice. Asta spun ei că a fost o tragere la sorţi cinstită. A avut meci de meci ca o finală şi azi în finală au făcut aşa cum au vrut ei'', a declarat Lăcătuș pentru Agerpres.

Nu au putut să conteste rezultatul

''Acum ceva timp am venit de la Campionatul European de tineret, acolo se putea face contestaţie, aici am fost anunţaţi de la început că nu se poate. După meci am fost la delegaţi şi am spus că vrem să facem contestaţie, dar mi s-a spus că am fost deja anunţaţi şi nu se poate face contestaţie. Nu am putut să facem nimic, mă doare sufletul. E vorba de ani de muncă, e păcat, fetele astea au muncit extraordinar de mult. Sunt de atât timp antrenor şi m-am săturat de măgăriile unora, trebuie s-o spun, pentru că nu mai suport. Arbitrii fac legea, iar o parte dintre ei nu au luat niciun pumn în cap'', a tunat Lăcătuș.
Lăcrămioara Perijoc va obţine, pe lângă medalia de argint, şi un cec de 50.000 dolari pentru performanţa de la Istanbul. În drumul către finală, pugilista suceveană le-a învins pe taiwaneza Wen-Hsiao Huang, campioană mondială en titre, irlandeza Niamh Chloe Fay şi kazaha Dina Jolaman, campioană mondială din 2019 şi campioană en-titre a Asiei.
Box
Când și unde are loc revanșa dintre Oleksandr Usyk și Anthony Joshua! Anunțul oficial
20/06/2022 LA 07:27
Box
Artur Beterbiev a unificat titlurile WBO, WBC şi IBF la categoria semigrea
19/06/2022 LA 11:19