Știrile dimineții | Verdict controversat în meciul anului la categoria grea, Fury - Usyk: "Am câștigat" strigă învinsul

Tyson Fury - Oleksandr Usyk s-a terminat cu un scandal imens. Meciul de la Riad a fost spectaculos și cu o decizie la limită. Oleksandr Usyk a câștigat după o decizie împărțită și englezul este convins că "oamenii sunt de partea țării în război". Revanșa s-ar putea disputa în octombrie, iar Fury e convins că poate deveni primul englez care aduce toate centurile acasă după Lennox Lewis.

Tyson Fury reacts after being punched by Oleksandr Usyk during the IBF, WBA, WBC, WBO and Undisputed Heavyweight titles' fight between Tyson Fury and Oleksandr Usyk at Kingdom Arena on May 18, 2024 in Riyadh, Saudi Arabia.

Credit imagine: Getty Images

În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.

Usyk, regele boxului. Fury acuză jocuri politice și vrea revanșa

Usyk a adăugat titlul mondial WBC la versiunile deja câștigate WBA, WBO, IBF și Ring Magazine și a devenit primul rege incontestabil la categoria grea din ultimii 25 de ani.
Tyson Fury crede că ar fi trebuit să i se acorde victoria în confruntarea sa pentru titlul de categoria grea cu Oleksandr Usyk și și-a îndreptat imediat atenția către o potențială revanșă cu ucraineanul.
După un meci cu adevărat captivant, Usyk a ieșit cu o victorie cu o decizie împărțită (115-112, 113-114, 114-113)Este prima înfrângere a carierei profesioniste pentru englezul Tyson Fury.
Usyk a devenit primul boxeur care a câștigat toate centurile de la categoria grea a boxului în ultimul sfert de secol, primul după legendarul Lennox Lewis. În același timp, ucraineeanul este și al treilea om care a adunat toate centurile importante în două categorii de greutate diferite.
Primele 4 runde au fost foarte echilibrate, iar apoi Fury și-a crescut nivelul. Repriza a 9-a a fost decisivă pentru stabilirea învingătorului. Fury a fost numărat de arbitru după un croșeu de stânga care i-a zguduit maxilarul. Usyk l-a prins între corzi pe englez, dar acesta a scăpat de KO.
Decizia finală a fost la limită și a fost contestantă de către învins, care a dat vina pe jocuri politice.
Fury a spus:
O revanșă cu toate centurile pe masă ar putea avea loc în octombrie.

Chelsea a făcut primul transfer al verii

Chelsea a terminat în forță acest sezon, iar Pochettino va primi un nou jucător, dar doar în 2025. Londonezii au probleme cu Fair Play-ul Financiar și de aceea Willian Estevao va veni la Chelsea abia din 2025. Brazilianul de 17 ani a impresionat la Palmeiras, iar Chelsea l-a acontat pentru 40 de milioane de euro. Suma poate crește până la 65 de milioane, în funcție de mai multe clauze.
Mutarea a fost confirmată de Fabrizio Romano.

Înfrângeri pentru România la Golden League

Echipele de volei ale României au pierdut pe linie la Golden League.
Naţionala masculină de volei a României a fost învinsă de Ucraina cu scorul de 3-1 (20-25, 25-21, 25-23, 25-19), sâmbătă, la Baku (Azerbaidjan), în al doilea său meci din Golden League.
România, care debutase cu o victorie, 3-0 cu Azerbaidjanul, vineri, a cedat în faţa Ucrainei după o oră şi 47 de minute.
De la tricolori s-au remarcat Robert Adrian Aciobăniţei (16 puncte), Bela Bartha (12), Alexandru Raţă (12) şi Marian Bala (11).
Cei mai buni ucraineni au fost Danilo Urîvkin (19), Iuri Semeniuk (16), Dmitro Ianciuk (9) şi Ievheni Kisiliuk (9).
România va juca următoarele meciuri cu Croaţia (24 mai) şi cu Portugalia (26 mai), ambele la Râmnicu Vâlcea.
Naţionala feminină de volei a României a fost învinsă de Cehia cu scorul de 3-1 (25-18, 22-25, 25-23, 25-23), sâmbătă, la Teplice, în Golden League, într-un meci pe care putea foarte bine să-l câştige.
Tricolorele s-au înclinat după două ore de joc, însă au condus cu 23-20 în seturile trei şi patru, însă le-a pierdut pe ambele cu 23-25.
Ana Cristina Miron (25 puncte) şi Rodica Buterez (19) au fost cele mai bune din echipa antrenată de spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez.
De la gazde s-au evidenţiat Gabriela Orvosova (23), Helena Havelkova (17), Michael Mlejnkova (16) şi Ela Koulisiani (10).
În alte meciuri jucate sâmbătă, Slovacia a dispus de Azerbaidjan (3-1), Ucraina a trecut de Slovenia (3-2), iar Belgia a învins Spania (3-1).
După 3-0 cu Austria (vineri) şi 1-3 cu Cehia (sâmbătă), România va juca următoarele partide cu Azerbaidjan (24 mai) şi Suedia (26 mai), ambele la Blaj.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo