Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tyson Fury, dispus să se întoarcă în ring! În ce condiții se poate duela pentru unificarea titlurilor

Bianca Dumitru

Publicat 15/06/2022 la 18:00 GMT+3

Tyson Fury a anunțat că este dispus să revină în ring pentru a se duela cu învingătorul disputei dintre Oleksandr Usyk și Anthony Joshua, dar i-a avertizat pe organizatorii partidei că vrea o sumă importantă de bani pentru a face acest lucru.

Tyson Fury

Credit imagine: Getty Images

Boxerul britanic Tyson Fury, campionul mondial en titre la categoria grea, versiunea WBC, este dispus să revină în ring, pentru o potențială unificare a titlurilor, însă a avertizat că organizatorii vor fi nevoiți să bage adânc mâna în buzunare pentru a-l convinge să renunțe la retragere.
Fury l-a învins prin KO pe compatriotul său Dillian Whyte, în luna aprilie la Londra, când și-a apărat cu succes centura cu diamante, înainte de a-i anunța pe fanii săi că își va respecta promisiunea de a se retrage din box, pe care o făcuse anterior soției sale.
"Am vrut să plec când sunt în vârf, după o mare lovitură. Aproape 100.000 de persoane pe Wembley, o victorie prin KO, 'Gypsy King' nu va fi uitat prea curând și nicio sumă de bani nu mă va face să renunț la retragere pentru că sunt fericit. Acesta este adevărul și nimic altceva decât adevărul, am terminat.
Sunt fericit și sănătos, încă mai am mintea întreagă, pot vorbi, am o soție frumoasă și șase copii. Am nu știu câte centuri și mulți bani. Am succes, faimă, glorie. Ce mi-aș mai putea dori în plus?'', a spus boxerul la momentul respectiv.
Între timp, însă, Fury și-a revizuit poziția și a dezvăluit că a discutat cu promotorul său, Frank Warren, despre o posibilă revenire a sa în ring, în cadrul unui eveniment pe care îl dorește cât mai special.
Citește și:
El ar urma să-l înfrunte pe câștigătorul meciului revanșă dintre ucraineanul Oleksandr Usyk, campionul mondial WBA, WBO, IBF și WBO, și britanicul Anthony Joshua.
Usyk l-a învins pe Joshua anul trecut în luna septembrie, deposedându-l de cele patru centuri, iar revanșa ar putea avea loc în această vară, în luna august. Mass-media britanică anunță că Fury așteaptă acum deznodământul acestei confruntări.
În vârstă de 33 ani, Tyson Fury l-a descris pe Usyk drept un boxer de categoria "mijlocie", însă se așteaptă ca ucraineanul să-l învingă din nou pe Joshua.
"Când acest mijlociu îl va trimite din nou la podea pe acest culturist, va fi un singur om care să rezolve acest circ absolut, nu-i așa?", a spus Fury, citat de Agerpres.
"Ce le-aș transmite oamenilor care doresc ca această luptă să aibă loc: ar fi bine să aveți un carnet mare de cecuri, pentru a-l convinge pe 'GK' să renunțe la retragere... O să vă coste scump", a adăugat cel care se autointitulează Gipsy King.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo