Tyson Fury și-a anunțat revenirea în ring! "M-am întors! Nu e nimic mai bine"
Tyson Fury a anunțat că se va întoarce în ring în 2026, postând pe Instagram că încă știe să lovească la 37 de ani. Boxerul ar fi trebuit să se înfrunte cu Anthony Joshua, dar cel mai probabil meciul nu va mai avea loc anul acesta, după accidentul grav suferit de cel din urmă.
Alex Ferguson: "Așa am reușit la Manchester United"
Sursa video: Eurosport
Tyson Fury, unul dintre cei mai cunoscuți boxeri britanici ai ultimului deceniu, a anunțat duminică faptul că va reveni în ring, la aproximativ un an de la ultimul său eșec suferit în fața lui Oleksandr Usyk. Informația a fost transmisă de AFP.
"Am lipsit o vreme, dar m-am întors acum. Am 37 de ani şi încă mai lovesc. Nu e nimic mai bun decât să lovesc bărbaţi în faţă şi să fiu plătit pentru asta", a scris Fury duminică într-o postare pe Instagram.
Semnele revenirii au apărut încă din cursul săptămânii trecute, când Fury a publicat mai multe clipuri video în care se antrena intens în Thailanda, potrivit Agerpres.
De-a lungul carierei, "Gypsy King" a declarat în repetate rânduri că se retrage definitiv, doar pentru a reveni ulterior asupra deciziei. Un exemplu notabil a fost în aprilie 2022, după succesul împotriva lui Dillian Whyte, moment în care spunea că și-a îndeplinit toate obiectivele. La scurt timp însă, britanicul a ales să continue.
Cu un palmares de 34 de victorii (24 prin knockout), o remiză și două înfrângeri, Fury își anunțase din nou retragerea în ianuarie 2025, la 36 de ani, după a doua înfrângere consecutivă în fața lui Usyk.
Tyson Fury ar fi trebuit să îl înfrunte pe Anthony Joshua
Ucraineanul i-a provocat prima înfrângere din carieră în mai 2024, devenind atunci primul campion mondial unificat la categoria grea din ultimii 25 de ani. A urmat un nou succes al lui Usik, în decembrie, într-un meci disputat la Riad.
Pentru anul 2026 era vehiculată o confruntare mult așteptată între Tyson Fury și Anthony Joshua, un duel între doi foști campioni mondiali care nu s-au întâlnit niciodată în ring. Totuși, accidentul rutier grav în care a fost implicat Joshua în Nigeria, soldat cu moartea a doi membri ai staffului său, ar putea duce la amânarea acestui meci.
În afara unei posibile noi întâlniri cu Usik, Fury ar putea înfrunta și alți adversari britanici importanți, precum campionul WBO Fabio Wardley sau Daniel Dubois, cel care l-a învins pe Joshua în septembrie 2024 și a deținut pentru scurt timp titlul IBF.
Interviul-eveniment cu legendarul Sir Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria Premier League, va fi difuzat duminică, de la ora 16.45, pe Eurosport 1. Ediția va fi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)