Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Viața între pacienții din spital și concursurile de călărie

Eurosport
DeEurosport

Publicat 24/01/2023 la 11:56 GMT+2

Sportiva cu cea mai bună clasare anul trecut la Balcaniada de Obstacole, desfășurată lângă București are o poveste de film. Ramona Bucur și pedigree-ul moștenit din familia etalon în sportul ecvestru din zona Cibinului au format o echipă de vis.

Ramona Bucur

Credit imagine: Eurosport

Orice zi din viața medicului rezident Ramona Bucur începe între caii de competiții de care se ocupă familia. La 26 ani, tânăra doamnă doctor cu specializare în zona de dermatologie uimea anul trecut la București prin clasarea ei la Balcaniada de Amazoane. La prima competiție de prestigiu izbutea un nesperat loc 6. Ce se ascunde în spatele rezultatului?
Multă muncă și pasiune pentru cai
explică Ramona, care însă are în spate pedigree-ul unei familii dedicate sportului ecvestru din ramura Săriturilor peste Obstacole.
Pasiunea pentru sporturile ecvestre e deja un stil de viață în familia Bucur. Seniorul, Ionel, e maestru emerit al sportului în acest domeniu și participă încontinuare cu succes la competițiile internaționale, reprezentând România. Cunoscătorii știu însă că povestea de dragoste a familiei din Sibiu a fost îmbrățișată rapid și de fiul, Ionuț Daniel, ajungând deja să își concureze tatăl la competiții chiar dacă zilnic sunt parteneri în clubul de la Sibiu.
Firesc, nu mai avea să mire pe nimeni că și soția lui Ionuț avea să intre în acest circuit. Dornică de o carieră în medicină, Ramona trage cu ochiul spre sportul ecvestru încă de la 15 ani, când la Craiova începea să călărească. Întâlnirea cu viitorul soț, Ionuț, și tatăl lui, Ionel, avea să o determine pe Ramona să își canalizeze energia zilnică și pasiunii pentru cai. Întodeauna încerc sa fiu bine organizată și îmi planific ziua încă din seara de dinainte în așa fel încât să îmi valorific fiecare minut al zilei. Îmi plac lucrurile făcute eficient și corect. Astfel, activitatea mea se învârte in jurul programului de la spital, în funcție de care reusesc să încalec zilnic între 3 și 5 cai. Cele doua îmi ocupă practic tot timpul, însa în felul acesta sunt cea mai fericită, povestește chiar Ramona, apropo de set-up-urile din viața de zi cu zi. Își face antrenamentul specific dar are grijă și de o parte din caii familiei care participă la concursuri.
Ramona Bucur
Pasiunea ei nu mai e de mult un secret pentru colegii de spital care însă au fost extrem de mândri în vara trecută când și-au văzut colega participând la Balcaniada de Obstacole, organizată lângă București. Balcaniada de Amazoane a fost de mulți ani o aspirație pentru mine. Nu visam că o voi atinge atât de curând, mai ales că eram în primul an de competiții la acest nivel. Le sunt recunoscătoare sotului Ionuț și tatălui sau, Ionel, care prin vasta lor experiență de competiții mi-au putut înlesni și mie progresul în acest domeniu, conchide Ramona, care la Balcaniadă a avut partener de concurs pe calul Cupido G.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo