Gianina Beleagă se destăinuie: "Cel mai frumos cadou l-am primit la 7 ani. Acum vreau o bicicletă"

Gianina Beleagă e un personaj pitoresc. "Are vorbele la ea", cum se spune în limbajul popular. Poți aborda cu ea diverse subiecte, de la psihologie, de care este fascinată, teatru, film, până la sport. Canotajul rămâne viața ei, chiar dacă la Tokyo a trăit o dezamăgire. S-a visat pe podium, a sperat la o medalie, dar nu a fost să fie. Sunt multe alte cauze. Am vorbit cu Gianina cu o zi înainte de a împlini 27 de ani. A trecut peste o perioadă grea, dar acum e din nou optimistăși focusată pe un rezultat bun la Paris 2024.

- (râde). Viața mea e mai bună din punct de vedere al alimentației pentru că am trecut la Open. Acum sunt mai drăguță, mai sociabilă...Am trecut în barcă la 8 plus 1

(Până acum, Gianina a făcut parte din barca de dublu vâsle categorie ușoară alături de Ionela Cozmiuc. În această barcă regulamentul prevede ca sportivul să nu depășească 57 de kilograme. La "open" nu mai există limită de greutate!)

- Nu a fost niciodată o problemă slăbitul pentru mine. Mâncam ce vroiam, dar tot în limite. Nici eu nici Ionela nu ne făceam greu categoria, dar nu era la fel. Tot trebuia să avem niște limite. Uite, acum am 64 de kg, față de 57 kg la categorie. Mă simt mai în pielea mea. Aș mai vrea să mai pun măcar două, dar tot masămusculară. Am făcut analize pentru sport, masă musculară, țesut adipos, grăsimi. Am același procent de grăsime ca înainte deși am pus 7 kilograme. Majoritatea kilogramelor sunt mușchi. S-au umflat mușchii pe mine, cum se spune (râde).

- La Jocurile Olimpice au fost curse foarte bune, dar am rămas cu un gust amar. Mi-am zis după: <hai să fac până la Paris, nu știu după, dar hai să elimin un stres, greutatea. Să văd cât pot, dacă sunt în stare la categorie grea>. Uite, dublul nostru, eu și Ionela, avea cam același timp ca și dublu Open, fetele care au câștigat aurul olimpic. Simona Radișși Ancuța Bodnar, când au câștigat finala la Jocuri, au mers 6:41, noi am avut în ziua aia finala, și am mers 6:42! Doar că noi a doua zi am venit pe locul 6. Mai mult, am zis săîncerc și la rame, pentru că mie întotdeauna mi-a plăcut rama.

(În canotaj sunt rame și vâsle. La ramă sportivul trage cu ambele mâini de ramă. La vâsle, trebuie să te coordonezi, ai o vâslă în fiecare mână!)

- Până acum am ieșit în simplu, în dublu și în patru. Eu nu am ieșit însăîn patru că am avut tendinită la ambele antebrațe, o tendinită aproape de ruptură. Pentru că am avut selecție în peror, nouă curse în două zile, șase într-o zi și trei într-o zi. Tendoanele mele nefiind obișnuite pe ramă, că pe ramă ai altă priză, mi s-au imflamat, erau roșii. Am mers bine la selecție, am fost un pic limitată de asta, dar apoi două săptămâni eu nu mai puteam să mișc degetele mari. Măîncălța colega mea de cameră cu șosetele. Am pierdut perioada de două săptămâni de patru rame, am ieșit direct în 8.

- Am ieșit mai mult cu Maria Tivodariu, mai mult însemnând o săptămână jumăate-două. Apoi am avut selecțiile și am făcut fiecare stângă cu fiecare dreaptă, eu fiind stângă. Eu am mai tras ramă la juniori în barca de 8, sunt dublă campioană. Pe mine m-au pus pe stânga pentru că stângile sunt mai slăbuțe. Așa a crezut antrenorul de la juniori. Pe ramă mi se pare mai ușoară tehnica. Nu îți trebuie atât de multă sincronizare.

- E foarte bine pentru sportivii care au făcut rezultate. Pentru mine nu e frustrant că alții au reușit și eu nu. Poate dacă eram la juniori, mă frământam mai mult, dar consider că sunt destul de matură să nu pun la suflet. Nu mă afectează deloc. În anul olimpic, am avut o perioadă mai grea, decesul mamei mele, și cumva mi-a părut bine că nu am fost în lumina reflectoarelor... Pentru mine a fost dureros că nu am și eu medalia mea la gât, o medalie pe care am crezut că o să o am tot timpul. Nu luam medalia ca să fiu invitată la TV și la emisiuni! Era a mea.

În anul olimpic, după Jocuri, și dacă ai luat medalie, ai așa un low, o cădere psihică. Cumva te-ai focusat patru ani pe un scop și apoi te vezi cumva gata, s-a terminat. Pe mine m-a doborât și decesul mamei, a fost un moment mai depresiv în viața mea. Încercând la categorie grea și trecând pe ramă, asta a fost motivația mea pentru următorul ciclu.

- Da, în septembrie anul trecut. Revenind la Jocuri, am crezut foarte mult că o să iau medalie, nu mă vedeam fără medalie. Sincer și acum cred în echipa asta cu Ionela, am făcut curse excepționale. Acum judecând la rece, am avut dezavantaj de culoar. Dar înainte de finală, mă vedeam cu medalia la gât, să spun că asta e pentru mama. Cumva nu s-a întâmplat. Acum nu pot să o mai sun pe ea să-i zic, <uite mamă asta e pentru tine!>. Dar pot să iau medalie acum în memoria ei. Cumva asta e o nouă motivație. Că prima medalie va fi pentru ea!

- Cum mai găsești motivația de a sta zece-unsprezece luni pe an în cantoanemnt?

E greu de la zi la zi, antrenamente multe și intensitatea e de așa natură să fii fără nicio energie. Dar e vorba aia, pofta vine mâncând. Când sunt în liberul ăla 50%, îmi găsesc motivația spunându-mi <hai să măîmbrac pentru antrenament>. După ce mă văd îmbrăcată, hai să urc în barcă. Vara vin concursurile și ai pentru ce te să te motivezi. Uneori e greu, de la o vârstă te gândești și la celelalte etape ale vieții pe care le pierzi.

Acum stau cu o fatătânără, a venit recent la lotul de seniori, Mădălina Moroșan, strocul din barca de 8. Cu Dana Druncea am stat trei ani de zile. Locul Danei în barcă a fost luat de Victoria Petreanu, are 19 ani, vocea este asemănătoare cu a Danei, are capacitate, asimilează repede, dar trebuie să simtă barca, îi trebuie experiență.

Va fi Cupa Mondială de la Lucerna în iulie, apoi Europeanul în august și Mondialul în septembrie. Trebuia să mergem acum la Belgrad la etapa de Cupă Mondială, dar s-a renunțat. Am înțeles cănu merg foarte multe țări valoroase și vrem să ne testăm la capacitate maximă.

Azi, de ziua ei, Gianina va face trei antrenamente pe lacul de la Snagov. "E ceva și asta. O sățin minte", spune ea glumind. Dar apoi și-a adus aminte de alte zile de naștere, de cadouri.

Aș vrea eu. Nu mi-am mai făcut ziua de la 19 ani, la modul cănu am mai sărbătorit-o cu prietenii, să ies la un restaurant. O să ies duminică cu prietenul meu și niște amici apropiați.

Uite, țin minte, când aveam șapte ani cred, m-am trezit dimineața și surorile mele au venit cu o cutie în care erau doi iepurași. I-am păstrat, mă jucam cu ei, doar că dacă măîntrebi ce s-a întâmplat cu ei, nu mai știu. Țin minte acel moment. Apoi în pandemie, în 2020, am primit patru torturi, toată lumea îmi aducea torturi. Sunt cu dulciurile, îmi place mâncarea, dar patru, era prea mult.

(râde în hohote) Stai că nu e bună comparația asta! Credeam că zici ceva cu mâncare. Te-ai dus prea departe!

Sincer, mi-ar plăcea o bicicletăși cred că-mi ia că s-a dat el un pic de gol. Îmi plac florile, dar clișeul ăsta cu 99 de trandafiri nu e pentru mine. Și trei sunt la fel, ăla din mijloc să fie alb. Îmi plac și rochiile. Dar acum vreau o bicicletă. Nu am avut niciodată bicicleta mea.

- E bogat? Nu știam (râde). Am mașina mea, e OK! Dar dacă vrea să-mi cumpere încă una, o primesc!