Povești de campioni. Elisabeta Lipă, sacrificiul suprem: departe de propriul copil
Elisabeta Lipă a reușit performanțe aproape imposibil de egalat de către o altă canotoare. Pentru succesul de Cartea Recordurilor a plătit, însă, un preț imens: plecată tot timpul în cantonament, nu a fost lângă fiul ei în primii ani ai copilăriei. Atunci, acesta nu a înțeles-o, dar acum este mândru de mama lui.
Fotbalul - Povestea mea: Adrian Iencsi. Interviul integral va fi sâmbătă, de la 17.45 pe Eurosport 1
Sursa video: Eurosport
Articol scris de Florin Caramavrov
Elisabeta Lipă este cea mai titrată canotoare a lumii din toate timpurile. "Dacă pun toate medaliile în mașină, sunt atât de grele încât se dezumflă cauciucurile", glumește cea care a fost desemnată drept "Canotoarea secolului XX".
La figurat, distincțiile primite au o greutate incomensurabilă. Este prima și singura canotoare din lume care a câștigat 8 medalii olimpice, dintre care 5 de aur. Între primul succes, de la Jocurile Olimpice din 1984, și ultimul, din 2004, trecuseră 20 de ani, ceea ce reprezintă un alt record incredibil. De asemenea, este singura canotoare din lume campioană olimpică atât în proba de simplu vâsle, cât și în cea de 8+1.
Povestea unei cariere sportive remarcabile a început pe pista de atletism, disciplină pe care suceveanca o consideră "alfabetul educației fizice". Fata din Siret (unul dintre cele mai vechi orașe atestate pe teritoriul României) a practicat și baschetul până când, în clasa a X-a, când avea 16 ani, un antrenor a venit la clasă și a întrebat dacă vrea să meargă cineva la canotaj.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/10/16/image-6a14f27f-9fc3-4247-a0cf-e0af32639c4c-85-2560-1440.jpeg)
Elisabeta Lipă a fost liderul echipajului de 8+1 care a cucerit aurul la Jocurile Olimpice de la Atena (2004)
Credit imagine: Getty Images
"Sportul nu e doar performanță, ci și sănătate"
"Nu știam cu ce se mănâncă acest sport, dar din descriere am simțit că e de mine", a povestit Elisabeta Lipă la ediția 2019 a Sports Business Academy. Pe vremea când era doar un copil, vedea sportul ca pe o plăcere. Acum este convinsă că acesta reprezintă o necesitate: "Sportul nu înseamnă neapărat performanță, ci înseamnă sănătate. Te pregătește pentru viața de zi cu zi. Dacă ai făcut sport la cel mai înalt nivel, ești pregătit pentru viață din toate punctele de vedere".
Dacă ar fi existat un secret al succesului, cu siguranță că l-ar fi aflat în 24 de ani de carieră, dar tot ce a realizat nu s-a bazat pe o asemenea "scurtătură", ci a fost clădit pe muncă, ambiție și pe o dorință fantastică de a reuși, care a determinat-o să sacrifice... totul.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/09/27/image-d6752670-ed1a-4d17-8e1c-c2d716517c11-85-2560-1440.jpeg)
Elisabeta Lipă, felicitându-le pe componentele echipajului feminin de 8+1 al României, după argintul cucerit la Campionatele Mondiale de la Shanghai
Credit imagine: Getty Images
"Cel mai greu moment a fost când a trebuit să îmi las copilul acasă și să plec.
L-am ținut cu mine în cantonament cât s-a putut, dar a fost greu când a făcut vârsta de grădiniță. Aveam liber de sâmbătă la prânz până duminică seară și miercurea după-amiaza. Atunci, fugeam acasă, să-mi văd băiatul. Fără sacrificii, nu reușești nimic. Eu am sacrificat totul. Când îți sacrifici propriul copil, nu mai ai ce sacrifica. Când a fost mic, nu a înțeles. Când a crescut, a înțeles și acum e mândru de mama lui", a mărturisit campioana, emoționată până la lacrimi.
"Mai faci față la 40 de ani? Ce mai cauți acolo?"
Dar oamenii atât de puternici rareori plâng și nu se lasă descurajați, așa cum Elisabeta Lipă nu a fost demoralizată de cei care o întrebau înaintea participării la JO 2004: "Ce să mai cauți tu acolo? Crezi că mai faci față la aproape 40 de ani?". Le-a răspuns că trebuie mai întâi să încerce, ca să vadă dacă mai poate face față. Nicio altă canotoare nu devenise campioană olimpică la această vârstă.
La Ceremonia de deschidere de la Atena 2004 a fost port-drapelul României, ca și la ediția anterioară, Sydney 2000, când devenise prima sportivă româncă ce primea o asemenea onoare. Apoi, a câștigat a 5-a medalie de aur, la 8+1, cireașa de pe tort.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/10/16/image-78da96a8-4d30-4939-b106-0fe494d8eff0-85-2560-1440.jpeg)
Echipajul de aur al României
Credit imagine: Getty Images
Poate că nu ar fi atins această longevitate în performanță fără sprijinul familiei, pe care l-a conștientizat peste ani: "Dacă nu ai liniștea familiei, nu ai putere de a merge mai departe. Nu am trecut prin vârtejuri în viața care să mă destabilizeze și să mă scoată din circuit. Am avut tot timpul suportul soțului, cu care m-am căsătorit în 1985".
Prima femeie general din Ministerul de Interne
Povestea omului de sport Elisabeta Lipă nu s-a încheiat odată ce a spus stop carierei de canotoare. S-a retras de la Dinamo și a primit gradul de sergent major, devenind peste ani prima femeie general din Ministerul de Interne. A fost 7 ani și jumătate președintele Clubului Sportiv Dinamo, perioadă în care, printre multe altele, a salvat secția de handbal de la desființare.
De asemenea, a fost ministru al Tineretului și Sportului și președinte al Agenției Naționale pentru Sport, până în ianuarie 2025. În februarie, a primit al 5-lea mandat în fruntea Federației Române de Canotaj, primul fiind preluat în 2009.
De numele campioanei mondiale și olimpice se leagă renașterea canotajului românesc. La JO 2012, de la Londra, niciun echipaj nu a urcat pe podium. Șirul performanțelor a fost reînnodat la JO 2016 (medalie de bronz), pentru ca la ultimele două ediții să revenim în elită.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/09/28/image-5d4a6f09-0a0a-410e-9182-44f9af4c4d2c-85-2560-1440.jpeg)
Elisabeta Lipă, felicitându-le pe Simona Radiș și Magdalena Rusu pentru aurul cucerit la Campionatele Mondiale de la Shanghai
Credit imagine: Getty Images
Elisabeta Lipă a fost mereu lângă sportivi, la antrenamente și competiții, încurajându-i și motivându-i cu poveștile adevărate ale propriei experiențe.
"Acesta este cel mai frumos moment ca președinte: să vezi sportivii cucerind medalii și să trăiești bucuria lor la fața locului, mai ales când vii din mijlocul lor și știi ce sentimente trăiesc. Bucuria nu poate fi descrisă în cuvinte, să vezi că din mâinile tale ies sportivi care câștigă medalii".
Elisabeta Lipă
5 medalii de aur, două de argint și una de bronz a câștigat Lipă la cele cinci ediții ale Jocurilor Olimpice la care a participat.
O medalie de aur, zece de argint și două de bronz a cucerit la Campionatele Mondiale, între 1983 și 2003.
Primul program din România dedicat profesioniștilor din sport a depășit oficial 10 ani de existență. Pe 22 octombrie, începe o nouă ediție Sports Business Academy.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/12/18/image-c9e1b670-1160-44ae-b97b-85dad671c9b1-68-310-310.png)