Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

România a cucerit patru medalii la Mondialele de juniori de la Varese!

Marian Ursescu

Publicat 31/07/2022 la 16:08 GMT+3

Barca de patru rame a fost regina delegației ”tricolore”. A câștigat titlul mondial. Au mai fost obținute o medalie de argint și două de bronz

România 4 vasle

Credit imagine: facebook

Delegația României se întoarce cu patru medalii de la Mondialele de canotaj juniori care au avut loc pe lacul Varese, în Italia. Șase echipaje a avut România în finale, iar patru dintre ele au urcat pe podium.
Barca de patru vâsle a României a câștigat aurul mondial la capătul unei curse de senzație. ”Tricolorele” s-au instalat la conducerea cursei încă din start și nu au mai cedat inițiativa.
Strocul Ana Maria Matran a impus un ritm nebunesc, iar celelalte bărci nu au putut să se țină de cea a româncelor. România a câștigat la peste trei secunde distanță de Germania și la patru de Marea Britanie. Au urmat în finală, SUA, Polonia și Olanda.
Bucurie de nedescris pentru ”tricolore” pe podiumul de premiere. Cele patru românce au ascultat ”Deșteaptă-te, române!” cu mâna la inimă și cu lacrimi în ochi!

Alte podiumuri tricolore

În cursa feminină de patru rame, România a obținut medalia de argint. Iuliana Boldea, Elena Mocanu, Andreea Dinu și Valentina Azoiței au fost întrecute doar de echipajul Italiei. Au devansat însă Franța, Statele Unite ale Americii, Spania și Marea Britanie.
Patru rame Romania
La patru rame cu cârmaci, România a terminat pe locul 3, în spatele SUA și a Italiei. Narcisa Negură, Andreea Petras, Beatrice Piseru, Georgiana Blănariu, plus cîrmăcița de doar 14 ani Irina Despa, au cucerit medaliile de bronz. O medalie muncită de ”tricolore” până la ultima lovitură.
Tot cu bronz au trebuit să se mulțumească și juniorii din barca de patru rame. A fost o cursă dominată categoric de echipajul Marii Britanii. Românii s-au bătut cu danezii și italienii pentru podium. Au terminat în cele din urmă pe 3. Cosmin Pleșescu, Eduard Moldovan, Nicolae Stoian și Marian Dunca merită toate felicitările.

Au ratat medalia la un cioc de barcă

Calificată în finala de 6, barca feminină de 8 plus 1 a ratat podiumul dramatic. ”Tricolorele” în formula Ioana Pașcovici, Eugenia Robitu, Narcisa Negură, Andreea Petras, Andreea Marin, Georgiana Blănariu, Beatrice Piseru, Andra Filote și cârmaciul Irina Despa au avut un start foarte slab. Au fost la un moment-dat ultimele în cursă. Au tras tare în partea a doua a cursei, dar nu au mai avut timp să urce în primele trei ambarcațiuni.
România a terminat pe 4, în spatele SUA, Marea Britanie și Germania. Diferența față de barca nemțoaicelor, locul 3, a fost de doar 48 de zecimi de secundă!
Barca de dublu rame masculin, formată din Andrei Vatamaniuc și Iliuță Nuțescu a terminat pe locul 5 în finala A.
Tot la Varese, dar în cadrul Campionatelor Mondiale de tineret (Under 23 de ani), România a cucerit trei medalii: una de aur, una de argint și una de bronz.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo