Cât ghinion! Biniam Girmay s-a retras din Giro, după ce dopul de la șampania primită pe podium i-a sărit în ochi

Eritreeanul Biniam Girmay s-a retras, miercuri, din Turul ciclist al Italiei, la o zi după ce a câştigat etapa a 10-a şi s-a rănit la ochiul stâng cu dopul unei sticle de Prosecco pe podiumul de premiere, a anunţat echipa Intermarche.

Biniam Girmay etter å ha fått en champagnekork i øye på podiet etter den tiende etappen av Giro d'Italia 2022

Credit imagine: Getty Images

Girmay, în vârstă de 22 ani, a devenit marţi primul reprezentant al Africii negre care a câştigat o etapă într-un mare tur ciclist, după ce în luna martie el a mai stabilit o premieră, reuşind să se impună în cursa clasică Gent-Wevelgem.
Marţi, pe podiumul de premiere, în timp ce sărbătoarea victoria, ciclistul african a fost lovit în ochi de dopul unei sticle de Prosecco, agitată în timpul ceremoniei protocolare. El a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale, iar apoi a revenit la hotelul echipei sale, în jurul orei 19:00.
Deși era în luptă cu mari șanse la tricoul "ciclamino", clasament în care conduce Demare, Girmay a fost nevoit să abandoneze, problemele cu vederea afectându-i cu siguranță siguranța, în timpul etapelor.
Girmay va fi supus în scurt timp altor examinări oftalmologice. Miercuri, plutonul Turului Italiei urmează parcurgă distanţa de 203 km, între Santarcangelo di Romagna şi Reggio Emilia. E o etapă plată ca în palmă, fără vreo cățărare repertoriată, în care Caleb Ewan și Mark Cavendish vor încerca să oprească supremația lui Demare.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo