Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cele mai importante mutări din ciclism înainte de sezonul 2022! Astana, cea mai schimbată echipă

Nicu Savin

Publicat 01/02/2022 la 14:27 GMT+2

Noul sezon de ciclism a început deja, cu unele curse de importanță mai mică, dar momentul în care treburile serioase vor veni în prim plan se apropie vertiginos. În cele ce urmează vă vom prezenta cele mai importante transferuri efectuate de echipele de World Tur înaintea acestei stagiuni.

Astana

Credit imagine: AFP

În fiecare an, majoritatea echipelor de World Tuor încearcă să se întărească înaintea noului sezon. Chiar dacă în ciclism nu poate fi vorba despre adevărate transferuri, pentru că nu se plătesc bani pe rutieri de la o fomație la alta, și înaintea acestui sezon au avut loc o serie de mutări extrem de interesante, survenite din varii motive.
În funcție de nevoile și obiectivele pentru acest sezon, dar și de posibilitățile financiare, fiecare echipă a încercat să aducă rutieri, lăsându-i în același timp pe alții să plece. Poate cea mai neașteptată mutare a fost plecarea lui Peter Sagan de la Bora la Total Energies, o echipă pro-continentală. Formația germană nu i-a satisfăcut pretențiile financiare slovacului și acesta a decis să înceapă o nouă aventură, luându-i după el și pe omul său de încredere: Daniel Oss.
Sagan nu este singura plecare de marcă de la Bora, nemții despărțindu-se și de Pascal Akermann, plecat la UAE. În locul sprinterului german a venit însă Sam Bennett, care nu a mai continuat la Quick Step, după ce a intrat într-un oarecare conflict cu Patrick Lefevere, directorul general al formației belgiene. În afară de irlandez, Bora i-a mai adus pe Alexander Vlasov (Astana), Sergio Higuita (EF) sau Jai Hindley (DSM), toți oameni care și-au demostrat valoarea la fostele echipe.
În afară de Sam Bennett, Quick Step a rămas și fără Joao Almeida, plecat la UAE, la pachet cu Alvaro Hodeg. Printre cele mai importante achiziții ale celor de la Quick Step i-am putea numi pe Ilan Van Wilder (DSM), Louis Vervaeke (Alpecin Fenix) sau Mauro Schmid (Qhubeka).
Citește și:

Astana a schimbat complet liniile înaintea acestui sezon

Cea mai schimbată echipă în acest sezon va fi fără îndoială Astana. Khazacii au adus 13 rutieri noi, cele mai importante fiind revenirile lui Vincenzo Nibali și Miguel Angel Lopez. Astana a mai semnat câte 3 nume importante de la Ineos (Gianni Moscon, Sebastian Henao și Leonardo Basso), respectiv UAE (David de la Cruz, Joe Dombrowski și Valerio Conti).
În ceea ce privește cele 3 echipe considerate favorite în a da câștigătorul Turului Franței: UAE, Ineos și Jumbo Visma, acestea au schimbat și ele liniile în anumite privințe. Posibilitățile financiare aproape nelimitate ale celor de la UAE le-au permis să aducă rutieri precum Ackermann (Bora), Almeida (Quick Step), Geroge Bennett (Jumbo Visma) sau Marc Soler (Movistar). La capitolul plecări, cea mai semnificativă ar fi cea a lui Alexander Kristoff, care a semnat cu Intermarche.
Ineos s-a întărit pentru cursele de sprint cu Elia Viviani (Cofidis), dar și cu un om de bază pentru cursele montane, Omar Fraile (Astana). În sens invers, Ineos i-a pierdut pe cei 3 rutieri plecați la Astana (Moscon, Henao și Bassso), dar și pe Rohan Dennis (Jumbo Visma) sau Ivan Sosa (Movistar). Din păcate, la capitolul pierderi poate fi trecut și Egan Bernal, care a suferit un groaznic accident în pre-sezon și are șanse mici să mai revină pe bicicletă în acest an.
Jumbo Visma a fost mai puțin activă în perioada dintre sezoane și va avea în principiu cam aceeași echipă. Singurele 3 achiziții notabile sunt cele ale lui Rohan Dennis (Ineos), Tiesj Benoot (DSM) și Christophe Laporte (Cofidis). Cea mai grea pierdere pentru olandezi este cea a lui Dylan Groenewegen, sprinterul alegând să meargă la BikeExchange.
Movistar a schimbat și ea câțiva rutieri importanți, aducându-i pe Ivan Sosa (Ineos), Gorka Izagirre și Alex Aranburu (Astana), în locul unor rutieri precum Miguel Angel Lopez (Astana), Marc Soler (EAU) sau Dario Cataldo (Trek Segafredo).
În rest, au mai fost câteva mișcări importante de rutieri de la o echipă la alta, dar nu unele care să schimbe radical raportul de forțe. Bahrein Victorious s-a despărțit de Mark Padun (Education First) și Marco Haller (Bora), dar l-a adus pe Luis Leon Sanchez (Astana). Israel Start Up Nation i-a înlocuit pe retrașii Andre Greipel și Dan Martin cu Giacomo Nizzolo (Qhubeka) și Jakob Fuglsang (Astana).
Una dintre echipele care a pierdut cei mai mulți oameni față de sezonul trecut este DSM. Nick Roche s-a retras, iar Tiesj Benoot (Jumbo-Visma), Ilan Van Wilder (Quick Step-Alpha Vinyl), Jai Hindley (Bora Hansgrohe), Michael Storer (Groupama-FDJ) și Jasha Sutterlin (Bahrain) și-au găsit alte angajamente.
Acestea au fost așadar cele mai importante mutări în lumea ciclismului în cele câteva luni în care nu au existat competiții importante. Rutierii de clasă vor începe ușor-ușor să-și facă apariția în concursuri în perioada următoare, nume importante urmând să debuteze în noua stagiune chiar în aceste zile, când sunt programate 3 tururi de o săptămână: Turul Arabiei Saudite (Caleb Ewan, Fernando Gaviria, Davide Ballerini sau Florian Senechal), Turul Comunității Valenciene (Alejandro Valverde, Remco Evenepoel, Enric Mas, Aleksandr Vlasov, Wilco Kelderman) și Etoile de Besseges (Richard Carapaz, Bauke MollemaPascal Ackermann, Filippo Ganna, Mads Pedersen sau Mikal Kwiatkowski).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo