Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ciclism: Eduard Prades câștigă Turul Turciei în ultima zi datorită secundelor de bonificație

DeGetty Images

Actualizat 14/10/2018 la 18:30 GMT+3

Turul Turciei a oferit un spectacol frumos în cele șase zile de concurs, iar un francez a triumfat în ediția 112 a Turului Lombardiei.

Eduard Prades gewinnt Türkei-Rundfahrt 2018

Credit imagine: Getty Images

Una din ultimele competiții de World Tour s-a desfășurat în această săptămână în Estul Europei. Turul Turciei a avut șase etape excelente, în care sprinterii și cățărătorii au avut la dispoziție traseul necesar pentru a oferi un spectacol rezonabil.
Cel mai în formă sprinter s-a dovedit a fi irlandezul Sam Bennett, care s-a impus în etapele 2,3 și 6. Pe lângă rutierul de la BORA, s-au mai remarcat și doi cicliști de la Quick-Step. În absența lui Fernando Gaviria, care a suferit o accidentare la claviculă în prima zi, Max Richeze și Alavro Hodeg au reșit să câștige două runde, prima și a cincea.
În schimb, clasamentul general ar fi trebuit să se definitiveze în a patra rundă, cu final la Selcuk. Acolo s-a impus kazahul Alexey Lutsenko, cu Diego Ulissi pe doi și Eduard Prades pe trei. Doar că socotelile s-au schimbat în ultima zi, la Istanbul, pe un finiș complicat, cu o ușoară urcare, drumuri înguste și porțiuni de pavate.
Prades a încheiat la cinci secunde în spatele lui Bennett, iar ibericul a beneficiat de cele șase secunde de bonificație pentru a prelua șefia la general. Astfel, Prades a câștigat Turul Turciei, cea mai mare victorie pentru Euskadi-Murias, o formație de rang pro-continental. Pe doi, în același timp, a încheiat Lutsenko, iar podiumul a fost completat la patru secunde de Nathan Haas.
În schimb, Turul Lombardiei, desfășurat sâmbătă, a fost câștigat de francezul Thibaut Pinot. Rutierul de la Groupama-FDJ a atacat pe Civiglo, în ultimii 14 kilometri, lăsându-l în urmă pe Vincenzo Nibali. La final, Pinot a obținut cel mai mare succes din cariera sa, cu Nibali terminând pe doi la 35 de secunde. Pe trei a sosit belgianul Dylan Teuns.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo