Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Daniel Martinez a câștigat etapa a 13-a din Turul Franței 2020. Slovenii au câștigat timp la general

Nicu Savin

Actualizat 11/09/2020 la 19:00 GMT+3

Daniel Martinez (EF Pro Cycling) s-a impus din evadare în etapa a 13-a din Turul Franței 2020, după ce l-a învins la sprint pe Lennard Kemna (Bora Hansgrohe). Pe locul 3 a sosit Maximilian Schachmann (Bora-Hansgrohe). În lupta pentru clasamentul general, Primoz Roglic și Tadej Pogacar au câștigat timp prețios față de ceilalți pretendenți.

Daniel Martinez a câștigat etapa a 13-a din Turul Franței 2020

Credit imagine: Getty Images

Daniel Martinez a bifat prima sa victorie din Turul Franței, la capătul unei etape în care a dejucat perfect tactica rutierilor de la Bora Hansgrohe: Lennard Kamna și Maximilian Schachmann. Ultimul a atacat din evadare cu 30 de kilometri înainte de final, iar când Martinez a atacat și el, a fost urmat îndeaproape de Kamna. Martinez l-a prins de unul singur pe Schachmann (Kamna nestând deloc la trenă), iar apoi l-a învins la sprintul final pe Kamna. Astfel, rutierul de la Education First a confirmat forma bună din Criteriul Dauphine (unde a câștigat generalul, dar a beneficiat de retragerea lui Roglic) și a reușit cea mai importantă victorie a carierei.
"Sunt foarte fericit. Aceste cățărări sunt speciale pentru mine. Am revenit la nivel înalt după Dauphine. Am început Turul FRanței destul de greu, am căzut, dar apoi mi-am revenit ușor, ușor și iată am ajuns să câștig etapă. Am observat că Schachmann nu arăta foarte bine în ultimii kilometri și am mers în ritmul meu. Apoi Kamna m-a atacat, dar am rezistat și am câștigat. Este un sentiment uimitor.", a declarat Martinez la finalul etapei.
În clasamentul general au avut loc modificări importante. Tadej Pogacar a atacat pe ultima cățărare a zilei și numai conaționalul său Primoz Roglic i-a făcut față, toți ceilalți favoriți pierzând timp până la final. Cel mai afectat a fost Egan Bernal, care a pierdut aproape 40 de secunde în fața celor 2 sloveni.
În urma etapei de azi, Roglic rămâne lider la general, iar Pogacar a ajuns pe locul 2, depășindu-l pe Bernal, care ocupă poziția a 3-a.
Turul Franței continuă mâine cu etapa a 14-a, lungă de 194 de kilometri, pe parcursul căreia principalele dificultăți se vor regăsi în prima parte a traseului: Col du Beal (10,2km/5,6%) și Cotte de Courreau (4 km/5,7%).

Clasamentul etapei a 13-a din Turul Franței 2020

13 etapă

Clasamentul tricoului galben după etapa a 13-a

13 general

Desfășurarea etapei a 13-a din Turul Franței 2020

Având nu mai puțin de 7 cățărări repertoriate pe traseu, dar niciuna de categorie specială, etapa a 13-a din Turul Franței era una ideală pentru rutierii fără pretenții la clasametul general să plece în evadare. Acest lucru s-a și întâmplat încă de la început și în fața plutonului s-au format mai multe grupuri.
Nefiind plecați oameni de general, plutonul a mers într-un ritm scăzut, iar oamenii din față au luat un avans considerabil, care s-a dus la peste 10 minute la un moment dat.
Cu aproximativ 130 de kilometri rămași de parcurs, grupurile de evadați au făcut joncțiunea, existând un număr de 17 astfel de rutieri: Hugh Carthy, Daniel Martinez, Neilson Powless (EF Pro Cycling), Julian Alaphilippe, Rémi Cavagna (Deceuninck-Quick Step), Lennard Kamna, Maximilian Schachmann (Bora-Hansgrohe), Simon Geschke (CCC), Marc Soler (Movistar), Dan Martin (Israel Start-Up Nation), Valentin Madouas (Groupam-FDJ), Pavel Sivakov (INEOS Grenadiers), Warren Barguil (Arkéa-Samsic), Nicolas Edet (Cofidis), David de la Cruz (UAE Team Emirates), Pierre Rolland (B&B Hotels-Vital Concept) și Romain Sicard (Total-Direct Energie).
Tour de France, Stage 13
Dintre aceștia Pierre Rolland (B&B Hotels-Vital Concept) era cel mai bine poziționat în clasamentul general, fiind pe locul 20, la peste 18 minute de Primoz Roglic, astfel că plutonul nu a intrat deloc în panică și a continuat să ruleze la pas.
Când mai erau puțin peste 100 de kilometri din această etapă, Romain Bardet (AG2R La Mondiale) și Bauke Mollema (Trek Segafredo) au căzut în pluton. Francezul a reușit să urce din nou pe bicicletă și a fost dus înapoi în pluton de colegii de echipă, dar Mollema a fost nevoit să abandoneze având o problemă la încheietura unei mâini.
Din grupul fruntaș au fost mai multe atacuri, dar cel mai serios a fost dat de Maximilian Schachmann și Neilson Powless, care au început să se distanțeze de ceilalți rutieri din frunte. Aceștia au mers cam 30 de kilometri împreună, după care Schachmann s-a desprins de Powless, încercând o victorie solitară.
Rutierul de la Bora a intrat pe cățărarea Col de Neronne (3,8 km/9,1%) cu un avans de 45" în fața lui Powless și 1'20" față de restul urmăritorilor. Powless a fost înghițit de acest grup, din care ulterior a atacat colegul său Daniel Martinez, care imediat a fost flancat de Lennard Kamna, ca parte a strategiei foarte bune a celor de la Bora.
În timp ce era clar că victoria va aparține evadării, grupul favoriților (aflat a 8 minute distanță) a început să se rărească considerabil. Pe trena celor de la Ineos, Romain Bardet (AG2R la Mondiale) și Guillaume Martin (Cofidis), locurile 3 și 4 din clasamentul general, au fost primii care au dat distanță pe Col de Neronne.
În frunte, duo-ul Daniel Martinez și Lennard Kamna au început să recupereze față de Schachmann, care mai avea doar 15 secunde avans la intrarea în ultimii 2 kilometri, iar ritmul său începea să scadă considerabil. Joncțiunea dintre cei 3 s-a făcut cu 1,5 kilometri înainte de final și Kemna a încercat un atac, dar Martinez a răspuns excelent.
Kemna a mai încercat un atac cu 500 de metri înainte de final, dar Martinez a răspuns din nou și în cele din urmă s-a impus la sprint, Maximilian Schachmann venind pe locul 3.
Lucruri interesante au continuat să se petreacă în grupul favoriților, acolo unde atacul slovenilor Tadej Pogacar (UAE Team Emirats) și Primoz Roglic (Jumbo Visma) i-au rupt pe ceilalți favoriți, inclusiv pe Egan Bernal (Ineos), care a pierdut aproape 40 de secunde față de cei 2.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo