Alfredo Binda s-a născut pe 11 august 1902 în satul Cittiglio de lângă Varese, cu șapte ani înainte ca primul Giro d'Italia să aibă loc. Doar 23 de ani mai târziu însă, el avea să devină al 13-lea campion al turului. El s-a mutat în adolescență la Nice, în sudul Franței. Acolo a lucrat alături de unchiul său ca ajutor de zugrav. Pasiunea pentru ciclism a început foarte devreme pentru Alfredo iar de mic copil mergea constant pe bicicletă alături de fratele său, Primo. La nivel profesionist, el a început să participe la curse la vârsta de 19 ani, în septembrie 1921. A câștigat prima sa cursă iar atunci și-a demonstrat valoarea, fiind un excelent contratimpist și cățărător.
Cariera care a urmat a fost una legendară. Binda a devenit ulterior ciclistul modern tip, cu mult înainte ca acesta să fie norma. El a reușit, în mod inedit la acea vreme, să combine forța unui ciclist specializat pe o clasică de o zi precum și capacitatea extraordinară a unui cățărător. Palmaresul său vorbește de la sine: trei campionate mondiale, cinci victorii la general la Giro, două succese la Milan-Sanremo și patru la Giro di Limbardia. Recordul său de cinci titluri la Giro a fost egalat doar de legendarul Fausto Coppi, care a câștigat al cincilea titlu în 1953.
https://i.eurosport.com/2009/05/01/517388.jpg
Ciclism
Filippo Ganna și-a apărat titlul mondial la contratimp! Italianul l-a învins greu pe Wout Van Aert
ACUM 19 MINUTE

Giro 1925 - succes istoric în condiții infernale

Având în vedere dezvoltarea tehnologică limitată din sport precum și traseul dificil, ediția din 1925 a Giro d'Italia a fost una dintre cele mai dificile. Au început 126 de cicliști în Milano, din care doar 39 au reușit să încheie cursa în același oraș pe 7 iunie. Astfel doar să supraviețuiești acestei curse de 12 etape în care parcurgi 3.613 km era o performanță în sine.
Binda, la doar 23 de ani, a reușit să câștige în 137 de ore, 31 de minute și 13 secunde. A avut o diferență de două ore și jumătate față de locul 10.
Abilitățile sale de cățărător erau unele nemaiîntâlnite și i-au adus 41 de etape câștigate la Giro, un record depășit doar de Mario Cipollini la Montecatini la ediția din 2003. Bucuria imensă a lui Montecatini când a reușit să bată acest record demonstrează respectul pe care toți italienii îl au față de Binda.
https://i.eurosport.com/2018/09/12/2417125.png
”Nu am crezut niciodată că aș putea. Sunt un campion la sprint și nu pot să mă compar cu campioni precum Merckx sau Binda... dar la 36 de ani am încercat să fac tot posibilul”, a declarat Cipollini, vizibil emoționat, în 2003.
Binda a câștigat cinci titluri la Giro d'Italia într-o perioadă de 12 ani. El a dominat atât de puternic încât a dat naștere unei legende. Directorii Gazettei dello Sport, fiind organizatorii Giro, i-au oferit bani pentru a nu participa la ediția din 1930. Performanțele sale extraordinare scăzuseră ineteresul publicului iar viitorul cursei era în joc. Adevărată sau nu povestea, Binda s-a întors în 1933 pentru a face ce știa mai bine - să câștige titlul la Giro, acesta fiind al cincilea și ultimul din cariera sa. Doar Eddy Merckx și Fausto Coppi, doi dintre cei mai mari cicliști din istorie, au mai reușit o astfel de performanță.

Cadou de rămas bun, o nouă evoluție istorică

Locul șapte obținut la ediția din 1932 nu avea cum să îl mulțumească pe Binda. Nu așa avea să se încheie aventura sa la Giro. Astfel că s-a întors la linia de start în 1933 unde s-a înfruntat cu marele său rival Domenico Piemontesi. Demonstrând cât de dificil era să îl învingi, Binda l-a depășit pe belgianul Joseph Demuysere cu 12 minute și 34 de secunde iar Piemontesei a reușit doar un loc trei.
Binda a murit pe 9 iulie 1986 însă legenda sa a rămas permanent vie printre fanii italieni ai ciclismului. O cursă importantă, Trofeo Alfredo Binda, este organizată în orașul său natal, un semn de înalt respect pentru marii sportivi italieni.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Ciclism
Peter Sagan a câștigat Turul Slovaciei fără să câștige vreo etapă! Einhorn s-a impus în ultima rundă
ACUM 2 ORE
Ciclism
Tragedie în lumea sportului! Fostul ciclist Chris Anker Sorensen și-a pierdut viața
ACUM 10 ORE