Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Filippo Ganna este noul campion mondial la contratimp! Italianul s-a impus clar la Imola

Nicu Savin

Actualizat 25/09/2020 la 18:00 GMT+3

Italianul Filippo Ganna a câștigat medalia de aur la proba de contratimp de la Campionatele Mondiale de ciclism de la Imola. Rutierul echipei Ineos a fost cu mult mai rapid decât Wout Van Aert și Stefan Kung, cei care au completat podiumul.

Filippo Ganna este noul campion mondial la proba de contratimp

Credit imagine: Getty Images

Proba de contratimp de la Campionatul Mondial de la Imola, desfășurată pe un traseu plat de 34 de kilometri, nu a lăsat loc de mari surprize, specialiștii acestei probe respectându-și blazonul. Marele favorit, Filippo Ganna, a obținut o victorie categorică, devansându-i cu aproape jumătate de minut pe Wout Van Aert și Stefan Kung.
Dintre marii favoriți, Geraint Thomas a stabilit primul timp de referință, terminând traseul în 36'31'', confirmând forma bună arătată în Tirreno-Adriatico. Galezul a rezistat pe prima poziție, doar până a sosit Wout Van Aert, belgianul ajungând la finish cu 10 secunde mai repede.
Campionul european, Stefan Kung, a fost doar cu câteva secunde mai lent decât Wout Van Aert, iar colegul belgianului de la Jumbo Visma, Tom Dumoulin, a venit cu 47 de secunde întârziere, el fiind aproape de o căzătură pe ultima porțiune a traseului.

Filippo Ganna, campion mondial de contratimp

Mai apoi a sosit Filippo Ganna, care a spulberat timpul lui Van Aert, fiind mai rapid cu 26 de secunde. Astfel, după locul 3 de anul trecut, dublul campion al Italiei își trece în palmares primul titlu mondial la proba contra cronometru. Ganna este primul italian din istorie care se impune în această probă, care a fost introdusă la Campionatele Mondiale în 1994.
Marea dezamăgire a acestei ediții a fost campionul ultimilor 2 ani, Rohan Dennis, care a venit abia pe locul 5, cu 39 de secunde întârziere, dar forma arătată de australian în ultima vreme nu îl recomanda pentru o performanță mai mare.
"Este un vis îndeplinit. Am avut un suport foarte bun din mașină, vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut. Am stat la altitudine până acum câteva zile. Am încercat să stau departe de presiunea media. Mă bucur foarte mult și voi trăi la maxim această perfortmanță.", a declarat Filippo Ganna la finalul concursului.
La Imola, urmează cursa pe șosea, care se așteaptă a fi una foarte spectaculoasă și disputată. Wout Van Aert, Marc Hirschi, Julian Alaphilippe sau Jakob Fuglsangd sunt marii favoriți la medalia de aur, dar spre deosebire de proba contra cronometru, în cursa pe șosea pot apărea oricând surprize. Lupta pentru medalii de la Imola va putea fi urmărită duminică, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.

Clasamentul final al probei de contratimp de la Imola

filippo ganna

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo