Paul Seixas poate face istorie în Fleche Wallonne, dar nu se lasă apăsat de presiune: "Nu mă interesează"

Tânărul ciclist francez Paul Seixas, în vârstă de 19 ani, favoritul ediţiei din acest an a cursei Săgeata Valonă, care are loc miercuri, refuză presiunea şi afirmă că statisticile nu îl interesează, deși ar putea deveni cel mai tânăr câștigător din istoria prestigioasei competiții care se termină pe Mur de Huy.

Paul Seixas a făcut tripla în Turul Țării Bascilor! Francezul l-a învins pe Lipowitz în etapa regină

Sursa video: Eurosport

În absenţa multor nume importante, Paul Seixas, ciclistul echipei Decathlon, este marele favorit în Săgeata Valonă de miercuri.
În ciuda statutului care apasă deja asupra sa, la doar 19 ani, Seixas se arată foarte calm. "Nu acord prea multă atenţie acestui lucru. Rămân concentrat pe obiectivele mele. Sunt fericit că pot concura în curse atât de frumoase şi că pot să fiu în frunte", a declarat el.
Directorul său sportiv, Julien Judie, este pe aceeaşi lungime de undă: "Reacţionează foarte bine, absoarbe stresul fără nicio problemă. Începe să-şi înţeleagă bine statutul şi asta nu-l deranjează deloc, ceea ce este o mare calitate."
Chiar dacă Tadej Pogacar, Remco Evenepoel sau Tom Pidcock, printre alţii, nu sunt prezenţi, echipa franceză indică totuşi un rival major pentru victorie: Kevin Vauquelin (Ineos Grenadiers), vicecampion în ultimele două ediţii. "Ştiu că îşi gestionează bine cursele şi că aleargă bine. Mai ales pe Mur de Huy. Cu siguranţă va fi un concurent dificil", a spus Seixas.
Judie l-a completat: "Seixas este favorit, dar nu trebuie să ne subestimăm adversarii. Ştim că va fi o concurenţă acerbă. Cred că multe echipe au început să viseze că victoria este posibilă."
Cel mai tânăr câştigător din istoria cursei, dacă se va impune miercuri, Seixas nu vrea să se gândească la asta. "Sincer, nu statisticile mă interesează. Dacă voi câştiga, voi fi super fericit, desigur. Dar apoi, mai este mult de parcurs. Nu sunt încă familiarizat cu acest tip de efort în comparaţie cu alţi ciclişti, aşa că nu mă aştept neapărat să câştig miercuri. Accentul este mai mult pe acumularea de experienţă", a spus Seixas, învingător în această lună în Turul Ţării Bascilor.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo