Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Giro 2023 | Peste 70 de kilometri de contratimp, 6 etape cu finish în cățărare și final la Roma

Nicu Savin

Actualizat 18/10/2022 la 17:24 GMT+3

Organizatorii Turului Italiei au dezvăluit luni seara traseul din 2023, iar competiția se anunță una mai aprinsă ca niciodată. Vor fi 3 etape de contratimp, inclusiv unul montan, în penultima etapă. 6 dintre dintre etape vor avea finish în cățărare, iar sprinterii vor avea minim 8 șanse de a se bate pentru victorii. Giro 2023 se va termina la Roma.

Ruta del Giro de Italia 2023

Credit imagine: Instagram

Giro 2023 se anunță de pe acum o cursă extrem de interesantă, deși încă nu se știe clar ce rutieri vor fi prezenți. Organizatorii au anunțat luni seara traseul primului mare tur de anul viitor, în cadrul unei ceremonii de gală care a avut loc la Milano.
Giro 2023 va începe pe 6 mai, cu un contratimp plat de 18 kilometri, la Abruzzo, și se va termina pe 28 mai, cu o etapă destinată sprinterilor, la Roma. În afara de proba contra cronometru din deschidere, vor mai avea loc alte două etape de acest gen, inclusiv una cu finish în cățărare, în etapa 20, când cel mai probabil se va decide câștigătorul tricoului roz.
Perfil y recorrido - Giro de Italia 2023 -20ª etapa | 27 de mayo: Tarvisio-Monte Lussari - CRI -18,6 km
Pentru prima dată din 2013 încoace, "Corsa Rosa"va cuprinde peste 70 de kilometri de contratimp, ceea ce specialiștii o văd ca pe o încercare din partea organizatorilor de a atrage rutieri importanți din pluton. Remco Evenepoel, câștigător în acest an în Vuelta și campion mondial, Geraint Thomas sau Primoz Roglic sunt numele grele pe care șefii din Giro speră să le aibă la start.

Giro 2023 va avea 6 etape cu finish în cățărare și cel puțin 8 etape de sprint

Pe lângă cele 3 etape de contratimp, oamenii de general vor putea face diferența în cele 6 etape cu finish în cățărare. Câteva ascensiuni mitice vor sta în calea plutonului până la Roma, printre ele numărându-se Monte Bondone, Passo Giau sau Tre Cime di Lavaredo.
Perfil y recorrido - Giro de Italia 2023 - 19ª etapa | 26 de mayo: Longarone-Tres Cimas de Lavaredo - 182 km
În săptămâna a 2-a va avea loc o etapă extrem de interesantă, în jurul orașului Bergamo, în care rutierii vor trece peste mai multe cățărări scurte, dar abrupte, care aproape în fiecare an sunt pe traseu în Il Lombardia. Ultima săptămână va fi una infernală, în Dolomiți, cu 3 etape montane și contratimpul cu finish în ascensiune din penultima rundă.
Sprinterii vor avea și ei șansele lor în 2023. E de așteptat ca cel puțin 8 etape să se încheie la sprint masiv, asfel că lupta pentru tricoul cyclamine ar putea genera un spectacol agreabil. Etapa finală va avea finish-ul în apropierea Colosseum-ului din Roma, astfel că orice sprinter își va dori să obțină un succes într-un loc cu asemenea rezonanță.
picture

Giro 2023 | Prezentarea traseului din primul mare tur al anului 2023

Giro 2023, la fel ca toate celelalte competiții de World Tour vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și aplicația Eurosport (Android și iOS)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo