Acum două zile, se părea că doar un accident sau durerile la spate îl pot priva pe Bernal de al doilea său mare tur din carieră, după Turul Franței 2019. Pe Sega di Ala, însă, rutierul lui Ineos a arătat că e vulnerabil. Chiar dacă a câștigat timp în raport cu Vlasov, Hugh Carthy și Bardet, ieșiți din lupta pentru podium în acea rundă, Simon Yates a reușit să îi ia 53 de secunde.
Se prea poate ca rutierul columbian să fi avut doar o zi proastă și azi și mâine să arate cine e "patronul" Giro 2021, dar un lucru e cert: dacă Damiano Caruso, locul 2 la general, e mai mult decât mulțumit cu situația sa, el fiind la începutul competiției al treilea rutier al lui Bahrain Victorious cu șanse la general (după Landa și Pello Bilbao), Simon Yates țintește tricoul roz.

Simon Yates, dispus să riște pentru tricoul roz, în Giro 2021

Tour de France
Ineos, un monstru, înainte de Turul Franței. Tactică a la lupii de la Quick Step pentru Le Tour?
07/06/2021 LA 10:19
Britanicul de la Team Bike Exchange e la 3 minute și 23 de secunde de Bernal și are nevoie de o mică minune pentru a intra în lupta pentru primul loc. La contratimp, duminică, cei doi sunt de valori sensibil egale, astfel că Yates știe că trebuie să atace în ultimele două runde de munte. Azi, traseul a fost regândit din cauza catastrofei de săptămâna trecută, când o telecabină plină cu turiști s-a prăbușit. Astfel, acea zonă a dispărut de pe traseu și, odată cu ea, și cățărările aferente. În consecință, runda de vineri nu mai e la fel de grea, dar ultima ascensiune va fi complicată. Alpe Di Mera are 9,3 kilometri cu 9% pantă medie, iar Yates va încerca să atace devreme. Problema lui e că Bernal va fi însoțit foarte probabil de Castroviejo, Moscon și Daniel Martinez, astfel că misiunea va fi una complicată.
"Suntem într-un loc bun. Mai sunt multe cățărări, iar vineri începe nebunia. Ultima ascensiune (n.r. Alpe din Mera) e foarte complicată. Sâmbătă sunt mult mai multe cățărări și, deși nu la fel de abrupte, se pot crea diferențe. Cred că am văzut cu toții miercuri că Bernal e uman. E cel mai bun cățărător, a demonstrat asta, dar a arătat slăbiciuni. Vom vedea ce va fi, vor urma două zile grele care trebuie gestionate", a spus Matt White, directorul sportiv de la Time Bike Exchange, citat de Cycling News, dând de înțeles că Simon Yates e dispus să riște.
https://i.eurosport.com/2021/02/25/3001544.jpg
Probabil azi britanciul va încerca să câștige câteva alte zeci de secunde în raport cu Bernal, atacând cu 4-5 kilometri înainte de finish, pentru ca sâmbătă să încerce o mutare mult mai îndrăzneață. Mâine avem trei cățărări de categoria întâi, toate venite în jumătatea a doua a cursei, iar un atac de departe poate fi încununat de succes. Totuși, trebuie spus că acest scenariu are șanse mici de izbândă. Trebuie concomitent să se întâmple trei lucruri: Simon Yates să fie într-o zi de grație, Bernal să aibă o zi proastă, iar colegii de la Ineos să fie izolați de liderul lor. Șanse minime pentru o astfel de variantă, dar Simon Yates nu are nimic de pierdut. După dezamăgirea din 2018, când se vedea în tricoul roz la Roma, dominând categoric primele două săptămâni, britanicul are o afacere neîncheiată cu Turul Italiei. Pentru câștigătorul Vuelta 2018, un loc doi sau trei nu contează atât de mult, astfel că va fi all-in pentru o victorie. Puțin probabilă, dar englezul va încerca.
https://i.eurosport.com/2020/04/24/2810355.jpg

Froome, atac "kamikaze" în Giro 2018

Mulți deja se gândesc la legendarul atac dat de Chris Froome pe Colle delle Finestre, în Giro 2018, în etapa a 19-a, desfășurată între Venaria Reale și Bardonecchia.
Simon Yates era la acel moment lider la general, cu 3 minute și 22 de secunde avans față de rutierul Sky, clasat abia pe 4 la general.
Dar Chris avea un plan, unul care nu mai fusese încercat de nimeni cu succes într-un mare tur de la Floyd Landis, în Turul Franței 2006. Britanicul a atacat cu 80 de kilometri înainte de final, pe teribila cățărare de pe Colle delle Finestre, unde panta rar scade sub 10%. Mulți au crezut că e un atac sinucigaș, însă Simon Yates a capotat, iar Tom Dumoulin a reușit doar să limiteze pierderile.
Froome a fost un "monstru" în acea zi, câștigând etapa cu 3 minute avans față de al doilea clasat, Richard Carapaz, care atunci evolua pentru Movistar. Două zile mai târziu, se îmbrăca în roz la Roma, completându-și CV-ul cu singurul mare tur care îi lipsea din carieră. Originarul din Nairobi a câștigat tricoul roz, cu 46 de secunde avans față de Tom Dumoulin.
Giro d'Italia
Egan Bernal a câștigat Giro 2021! Ineos s-a umplut de lauri în ultima zi, Ganna câștigând etapa
30/05/2021 LA 15:16
Giro d'Italia
Damiano Caruso, victoria carierei în etapa 20 din Giro! Egan Bernal e ca și câștigător la general
29/05/2021 LA 15:31