Eurosport
Il Lombardia | Pogacar, Roglic și Evenepoel, principalii favoriți în ultima mare cursă din 2023
De
Publicat 06/10/2023 la 16:20 GMT+3
Ca în fiecare an, Il Lombardia trage cortina pentru sezonul de ciclism. Chiar dacă mai sunt câteva curse după clasica din Italia, aceasta este ultima întrecere de o importanță aparte, iar ediția din acest an se anunță mai spectaculoasă ca niciodată. Tadej Pogacar, câștigătorul ultimelor două ediții, Primoz Roglic și Remco Evenepoel sunt principalii favoriți la victorie.
Remco Evenepoel of Belgium and Team Deceuninck - Quick-Step, Primoz Roglic of Slovenia and Team Jumbo - Visma and Tadej Pogacar of Slovenia and UAE Team Emirates pose for a photograph during the team presentation prior to the 104th Giro Dell'Emilia 2021.
Credit imagine: Getty Images
Cea de-a 117-a ediție din Il Lombardia va avea loc sâmbătă, 7 octombrie, și va fi ultima cursă importantă din 2023. Așa cum a fost întregul sezon, "Clasica frunzelor moarte" se anunță extrem de spectaculoasă, mai ales că la start vor fi cam toți rutierii cu reale calități de a câștiga o asemenea cursă.
Conform tradiției, traseul se va schimba în acest an, urmând ca startul să fie la Como, iar finish-ul la Bergamo. Asta înseamnă că rutierii nu vor traversa temutul Muro di Sormano și că finalul nu va fi condimentat de urcușurile către Civiglio și San Fermo della Battaglia. Madonna del Ghisallo își va face apariția pe traseu în acest an, dar va apărea mult mai devreme și, prin urmare, își va pierde din strălucire, pentru că nu va fi altceva decât o încălzire pentru ceea ce va urma.
După coborârea de pe Madonna del Ghisallo, cicliștii vor mai avea de înfruntat 6 cățărări, astfel că există suficiente locuri unde se poate face diferența. Roncola (7,5 km / 7,3%), Passo della Crocetta (11, 6 km / 5,5%), și Passo din Granda (3 km / 8,7%) sunt cele mai dificile, dar totul s-ar putea decide pe Colle Aperto, o ascensiune scurtă (1,6 kilometri), dar cu o pantă medie de 8% (se ajunge și la 12% pe unele porțiuni). Această cățărare care se termină cu 5 kilometri înainte de finish este și pe pavate, ceea ce o face mult mai dificilă.
Il Lombardia 2023 | Tadej Pogacar, Primoz Roglic și Remco Evenepoel, principalii candidați la victorie
Când vine vorba de favoriți, Tadej Pogacar este pe buzele majorității specialiștilor. Ultimul monument al anului i se potrivește ca o mănușă slovenului, dovadă succesele sale de la ultimele două ediții. De fiecare dată, rutierul de la UAE și-a "ucis" rând pe rând rivalii și a ajuns la finish cu câte un adversar mai slab la sprint, Fausto Masnada în 2021 și Enric Mas în 2022.
Există totuși câteva semne de întrebare legate de forma de moment a slovenului. Acesta nu a câștigat nicio cursă pregătitoare pentru Il Lombardia, deși a participat la 4 clasice pe tărâm italian. Cel mai aproape a fost în Giro dell'Emilia, unde a terminat pe locul doi, în urma conaționalului Primoz Roglic.
De altfel, Roglic este văzut și el cu șanse mari la victorie. Acesta va fi la ultima sa cursă pentru Jumbo Visma, el semnând deja cu Bora-hansgrohe pentru următorii doi ani, și nu ar exista un mod mai frumos de a-și lua adio de la echipa pentru care a obținut performanțe fantastice în ultimii 8 ani decât o victorie.
Problema lui Roglic e că niciodată nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor în ultimul monument al anului. Slovenul a participat de 4 ori în Il Lombardia, iar un loc 4 a fost cel mai bun rezultat, în 2021. Așa cum am amintit, Roglic a obținut o victorie superbă în fața lui Pogacar în Giro dell'Emilia și a terminat în fața rivalului său și în Tre Valli Varesine (locurile 4 și 5), astfel că are probabil un ascendent moral.
Din lupta pentru victorie nu poate fi scos nici Remco Evenepoel, chiar dacă acesta a dezamăgit în Vuelta. Remco nu participă la nicio cursă fără să-și lase amprenta și cu siguranță va fi printre protagoniști. Acum 3 ani, rutierul de la Soudal Quick Step a suferit o căzătură oribilă pe coborârea de pe Muro di Sormano, în urma căreia a stat mult timp departe de bicicletă, dar acel episod a fost lăsat în urmă. Există totuși anumite temeri că mintea lui Remco nu e numai la această cursă. Eventuala fuziune între echipa sa și Jumbo Visma i-ar fi putut distrage atenția, iar zvonurile despre o plecare a sa la Ineos nu s-au rispit.
Pe lângă cele 3 staruri, există și alți rutieri care pot emite pretenții la o victorie istorică. Judecând după forma arătată în ultima perioadă, în această categorie ar putea fi incluși oameni ca Simon Yates, Adam Yates, Richard Carapaz, Enric Mas, Aleksandr Vlasov, Michael Woods sau Ben Healy, dar nu ar fi exclusă nici o mare surpriză.
Il Lombardia va fi în direct, integral și în exclusivitate pe Eurosport 1 și aplicația Eurosport sâmbătă, cu începere de la ora 11:15.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo