Încearcă Pogacar "imposibilul" în 2025? Anunţul făcut de Tadej după cel mai bun sezon din istoria ciclismului

Tadej Pogacar a dezvăluit că va avea o altă abordare pentru 2025, ceea ce alimentează speculațiile privind o posibilă triplă istorică, nereuşită de nimeni în istorie: câștigarea tuturor celor 3 mari tururi într-un sezon. Totuși, acesta e doar un zvon, mai curând slovenul urmând a opta pentru "dubla" Le Tour - Vuelta, Turul Spaniei lipsindu-i deocamdată din palmares.

Tadej Pogacar a încheiat en-fanfare un an fabulos! Slovenul a defilat și în Il Lombardia

Sursa video: Eurosport

Tadej Pogacar a avut un 2024 de graţie, în care a câştigat, printre altele, 12 etape în marile tururi, tricoul roz şi tricoul galben (învingător la general în Giro şi Turul Franţei), două "monumente" şi tricoul "curcubeu", după primul titlu mondial din carieră.
Rutierul UAE e la cu totul alt nivel decât concurenţa, acest lucru fiind evident şi în Il Lombardia, sâmbătă, când l-a învins cu peste 3 minute pe Remco Evenepoel, care la rândul său se află la un nivel superior faţă de ceilalţi rivali.
În acest context, se pune problema ce va urma pentru Pogi în 2025, după un an în care a dominat ciclismul mondial atât de autoritar. "Voi avea o altă abordare sezonul viitor", a dezvăluit deja slovenul la Festivalul sportiv de la Trento, speculându-se deja pe seama faptului că va încerca imposibilul: câştigarea Turului Italiei, Franţei şi Spaniei în acelaşi an, performanţă care nu a fost reuşită de nimeni în istorie.
De altfel, mulţi s-au întrebat de ce liderul UAE nu a încercat această triplă în 2024, mai ales că a "sărit" peste Jocurile Olimpice. Pogacar a recunoscut că a cochetat mult timp cu această idee, dar în cele din urmă a renunţat la ea, dorindu-şi mai mult să devină campion mondial. Iar o a treia cursă de trei săptămâni, chiar înainte de Zurich, i-ar fi afectat probabil decisiv visul de a îmbrăca tricoul curcubeu.
"Cu siguranță mi-a trecut prin minte să merg la Vuelta și să fac toate cele trei mari tururi anul acesta. Dar cred că toate deciziile pe care le-am luat anul acesta au fost corecte și au dus la câștigarea celor trei obiective pe care mi le-am stabilit în decembrie anul trecut", a mai spus Pogacar la Trento.
Evident, o triplă pentru la anul e posibil de luat în calcul pentru Pogacar, dar asta ar însemna probabil să renunţe la clasicele de primăvară, el fiind printre marii favoriţi în trei dintre "monumente": Milano-San Remo, Turul Flandrei şi Liege-Bastogne-Liege.
Mai curând, Pogi va opta să nu meargă în Giro, pentru a încerca dubla "Le Tour - Vuelta", declarând în repetate rânduri că e unul dintre marile sale obiective să ducă tricoul roşu la Madrid. Slovenul a participat o singură dată în Turul Spaniei, în 2019, pe când avea doar 21 de ani, câștigând atunci 3 etape şi sosind pe 3 la general, după Roglic şi Valverde. Era primul mare tur din cariera lui Pogi, care, după doar 9 luni, avea să uimească lumea ciclismului cu primul Tur al Franţei câştigat.
Decizia de a ignora Giro în 2025, deşi este campionul în exerciţiu, va depinde şi de traseul pe care îl vor anunţa în următoarea perioadă organizatorii. Se speculează că startul ar urma a avea loc la Trieste, lângă graniţa cu Slovenia, lucru care ar face mai dificilă decizia lui Tadej de a nu veni în Turul Italiei.

Pogacar, cel mai bun sezon din istoria ciclismului?

După un 2024 fabulos, cu 25 de victorii în 58 de zile de cursă, Pogacar e deja, în opinia multora, autorul celui mai bun sezon din istoria ciclismului.
Mulţi specialiştii consideră că ce a reuşit slovenul în ultimele luni e peste stagiunile istorice ale lui Fausto Coppi (1949), Jaques Anquetil (1963), Eddy Merckx (1969, 1970, 1972, 1973) sau Stephen Roche (1987).
Ca să înțelegem ce stagiune a reuşit Tadej, trebuie spus că el a contribuit, cu victoriile şi prestațiile sale, cu 11740 de puncte la zestrea lui UAE. Întreaga echipă Alpecin-Deceuninck, formaţia lui Jasper Philipsen şi Mathieu van der Poel, nu a obţinut cu mult mai multe puncte decât Pogi singur. De altfel, doar 8 formaţii de World Tour au acumulat în 2024 mai multe puncte cu toţi cicliştii decât slovenul individual.
În acest context, nu e complet exclus ca liderul UAE să încerce tripla istorică în 2025, dar cu siguranţă că echipa lui va avea un cuvânt greu de spus în această chestiune. Asta pentru că au fost aduşi foarte mulţi rutieri excepţionali de mari tururi, care nu pot să îndeplinească doar rolul de gregario pentru Pogi. Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens e Juan Ayuso, tânărul de 22 de ani cu două clasări în top 5 în Vuelta deja, care a demonstrat că merită să fie lider măcar într-o cursă importantă. Iar competiţii precum Tirreno-Adriatico, Turul Ţării Bascilor, Turul Cataluniei şi Turul Elveției nu sunt suficiente pentru ambițiile unui ciclist care a fost de mulţi comparat cu Pogacar.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo