Julian Alaphilippe, super-interviu pentru Eurosport. Campionul mondial, fără secrete

În vârstă de 28 de ani, rutierul lui QuickStep a trecut printr-o perioadă grea. A suferit o mare pierdere în plan personal, trebuind să treacă peste decesul tatălui său, care îi era un adevărat mentor. Extrem de ambițios, Alaphilippe a revenit odată cu Turul Franței la cel mai înalt nivel: a câștigat o etapă în Marea Buclă, a devenit campion mondial, a pierdut Liege-Bastogne-Liege pentru că s-a bucurat prea devreme (în cele din urmă a fost declasat pentru că l-a încurcat pe Hirschi la sprint) și a câștigat Săgeata Brabanteză.

Cu siguranță rutierul din Hexagon s-ar fi luptat pentru victorie și în Turul Flandrei, dar a căzut după ce s-a ciocnit de o motocicletă, într-un moment în care era în față, atacând alături de Van der Poel și Van Aert.

Julian, cât de mult îți doreai să devii campion mondial?
Să fiu campion mondial era un obiectiv pe care mi-l fixasem în carieră. Nu de la început, dar odată cu trecerea anilor, mi-am dorit tot mai mult să îmbrac tricoul curcubeu și am început să cred tot mai mult că acest lucru se va întâmpla. Am continuat să progresez, am învățat din greșeli. Cu fiecare an care a trecut, am venit la Mondiale cu o echipă puternică și cu ambiții mari. Acum, că am reușit să îmi ating acest vis, nu pot decât să fiu extrem de fericit, e un sentiment special. Simt că am trecut de un prag și mă simt în stare să câștig curse mari.

Ce îți va rămâne în minte de la Imola?
E ceva ce nu o să uit vreodată. Toți băieții și-au făcut treaba exemplar, a fost multă satisfacție, fericire în rândul tuturor. Plănuisem să atac și am făcut-o (n.r. cu 17 kilometri înainte de final). E un moment când nu trebuie să analizezi prea mult situațiile și trebuie să acționezi instinctual. Am atacat și nu m-am gândit la ce va urma, nu m-am gândit că în spate se va crea un grup de urmăritori, deși știam foarte bine că asta se va întâmpla. Finalul a fost unul oribil pentru mine, până cu 300 de metri înainte de final. Pentru că îi simțeam în spate pe urmăritori, nu credeam că o să rezist. Când au mai rămas aproximativ 300 de metri mi-am dat seama că am un avans bun și că sunt șanse mari să rezist. Nu am avut nicio informație, eram pe cont propriu. Am avut dureri mari, dar dorința a cântărit decisiv. Ar fi fost foarte dureros pentru mine să fiu prins pe final.

Ce ai simțit după ce te-ai impus la Imola?
Sunt senzații greu de descris. Pe de-o parte am simțit nevoia să evadez, să savurez succesul. A fost o euforie enormă, dar a trebuit să revin rapid cu picioarele pe pământ pentru că au urmat clasicele, ultimul meu mare obiectiv al anului. Nu am avut timp să mă bucur deplin de victoria de la Mondiale pentru că îmi doream foarte mult să reușesc rezultate bune și în clasice.

Și a venit Liege-Bastogne-Liege, prima cursă de după câștigarea tricoului curcubeu.
Am ajuns acolo extrem de motivat să câștig, să onorez tricoul de campion mondial. A fost o senzație ciudată, pentru că eram stors de energie pe de-o parte, pe de alta voiam să arăt că am meritat să câștig cursa de șosea de la Mondiale. Am avut în unele momente senzația că nici nu sunt în cursă, e greu de explicat în cuvinte. Din fericire am reușit să rămân în grupul favoriților și am sprintat. Mai departe...știți ce s-a întâmplat. A fost o mare dezamăgire, mai ales că echipa făcuse o muncă grozavă pentru mine. M-am crezut învingător, am ridicat mâinile, apoi l-am văzut pe Primoz (n.r. Roglic) că mă depășește. Am știut de cum am trecut linia că nu am câștigat, că m-am bucurat prea devreme. Dar e o lecție din care o să învăț.

Despre căzătura din Turul Flandrei ce poți să ne spui?
Nu îi învinovățesc nici pe Van der Poel și nici pe Van Aert. Nu mă învinovățesc nici pe mine că nu am văzut motocicleta, pur și simplu nu aveam cum. Van Aert a camuflat-o, apoi Van der Poel s-a dat la o parte în ultimul moment, fără să mă atenționeze. Dar nu îi port pică, era finalul Turului Flandrei, eu trebuia să fiu atent. Dar problema e că nu aveam cum să văd pericolul. Am învățat să accept că astfel de lucruri se întâmplă, important e să învăț din ele. Fără să caut vinovați sau să mă frustreze prea tare.

Dacă ar fi să câștigi o singură cursă, care ar fi aceea?
Acum, că sunt campion mondial, aș vrea să câștig Turul Franței. Aceste două curse au fost mereu în inima mea, au reprezentat visul meu.

Ce spui despre Turul Franței 2021 și, în general, de sezonul viitor? Ce așteptări ai?
E un traseu interesant în Turul Franței, cred că mai multe etape din prima săptămână mi se potrivesc foarte bine. Dar momentan nu am studiat foarte atent parcursul, mai e mult până atunci. În acest moment, nici nu știm care va fi calendarul oficial, nu știu cu exactitate la ce curse voi participa. Voi fi sigur în Turul Flandrei, unde am de luat o revanșă. Va fi unul din marile obiective ale mele pentru anul viitor.

Toți sunt vrăjiți de Remco Evenepoel. Ce părere ai despre el?
Între noi nu e o competiție, ci o alianță, din moment ce suntem în aceeași echipă. Avem una dintre cele mai puternice formații, toți știu că ne place să rulăm extrem de ofensiv. Remco i-am impresionat pe toți din primul sezon de World Tour, și continuă să progreseze, e un talent enorm. Nu am vreo rivalitate cu el, dimpotrivă. Ma bucur foarte mult când câștigă și știu că și el face la fel atunci când eu mă impun. O să încercăm să evităm pe cât posibil, probabil, să mergem în foarte multe curse împreună, tocmai pentru a nu se crea ideea unei rivalități care nu există. Au fost curse în care am mers amândoi și, în funcție de cel care era mai în formă sau de cel căruia i se potrivea mai mult traseul, am avut ordine de echipă. A lucrat pentru mine și au fost momente în care eu l-am ajutat, am pedalat pentru a îi maximiza lui șansele.