Sprintul rutierului de la echipa Quick-Step a fost în mod evident mai furtunos decât al tuturor celorlalți oameni rapizi. La Liege, Kittel s-a impus într-o manieră impresionantă, devansându-i pe Arnaud Demare și pe Andre Greipel în final.
Mark Cavendish a obținut o clasare pe locul 4 îmbucurătoare la revenire după ce a suferit de mononucleoză, în timp ce majoritatea celor așteptați să se lupte pentru victoriile de etapă pe trasee precum cel de duminică au fost în top 10.
Fără a suferi modificări importante, clasamentul general îl găsește în continuare în frunte pe Geraint Thomas. Ordinea celor care au terminat printre primii în contratimpul individual din prima etapă nu s-a schimbat mult, Kittel urcând însă pe locul 3 grație secundelor de bonificație oferite primilor clasați dintr-o etapă. Germanul se află acum la doar 6 secunde în urma lui Thomas, iar Chris Froome rămâne cel mai bine clasat rutier dintre favoriții la victoria finală – al 6-lea, la 12 secunde în urma coechipierului său.
Ciclism
Wout van Aert "sare" peste Strade Bianche pentru a câştiga un "monument"
12/01/2022 LA 09:29
Ploaia le-a dat bătăi de cap din nou cicliștilor în cei 203.5km de la Dusseldorf la Liege. La startul din Germania, un grup de patru oameni s-a desprins de pluton – Taylor Phinney, Thomas Boudat, Laurent Pichon și Yoann Offredo. Aceștia au format evadarea etapei, Offredo și Phinney rămânând singuri în partea finală a zilei.
Americanul a cules maximul de puncte contând pentru clasamentul cățărătorilor, trecând primul peste cele două vârfuri de categoria a 4-a repertoriate. Phinney va purta astfel tricoul alb cu buline roșii în ziua de luni. Boudat a cules cele 20 de puncte oferite la sprintul intermediar, cu majoritatea favoriților la tricoul verde luptându-se pentru locul 5 când plutonul a trecut și el pe-acolo.
După abandonurile lui Alejandro Valverde și Ion Izagirre de sâmbătă, un alt abandon a fost consemnat duminică – cel al lui Luke Durbridge. Australianul nu a mai continuat după ce durerile acuzate în urma altei căzături suferite în contratimp au fost prea mari. Numeroși cicliști au făcut cunoștință cu asfaltul și în etapa a 2-a, printre ei Froome, Romain Bardet și Richie Porte. Unicul incident de acest fel a avut loc la ieșirea dintr-un sens giratoriu, pe șoseaua udă, când mai mulți rutieri de la Katusha, Team Sky și Cofidis au fost la pământ. Favoriții au recuperat timpul pierdut, reușind să încheie în timpul învingătorului.
În frunte, Phinney și Offredo au forțat pentru a obține o victorie surpriză, însă tentativa lor nu a putut fi dusă la capăt. Cu puțin înaintea intrării în ultimul kilometru cei doi au fost „înghițiți” de pluton, iar Kittel s-a dovedit în final a fi cel mai puternic, urmând să poarte totodată tricoul verde al liderului clasamentului pe puncte.
Luni, 212.5km îi duc pe cicliști de la Verviers – orașul natal al lui Philippe Gilbert – la Longwy, mai mult de jumătate din traseu urmând a fi străbătut în Luxemburg. Valonată și destul de lungă, cu trei cățărări de categoria a 4-a și două de a 3-a – ultima, de 1.6km cu pantă de 5.8%, chiar la final – etapa îi favorizează pe rutierii specializați în curse clasice. O evadare nu este exclusă, iar oamenii așteptați să-și încerce norocul pe finalul dificil sunt Peter Sagan, Michael Matthews, Greg Van Avermaet, John Degenkolb sau Edvald Boasson Hagen. Etapa va fi însă cu siguranță și în vizorul lui Gilbert, după plecarea din orașul său natal.
Clasamentul etapei:
1. Marcel Kittel (Ger) 4:37:06; 2. Arnaud Demare (Fra); 3. André Greipel (Ger); 4. Mark Cavendish (GBr); 5. Dylan Groenewegen (Ned); 6. Sonny Colbrelli (Ita); 7. Ben Swift (GBr) UAE; 8. Nacer Bouhanni (Fra); 9. Michael Matthews (Aus); 10. Peter Sagan (Svk).
Clasamentul general:
1. Geraint Thomas (GBr) 4:53:10; 2. Stefan Küng (Swi) 0:00:05; 3. Marcel Kittel (Ger) 0:00:06; 4. Vasil Kiryienka (Blr) 0:00:07; 5. Matteo Trentin (Ita) 0:00:10; 6. Christopher Froome (GBr) 0:00:12; 7. Jos Van Emden (Ned) 0:00:15; 8. Michal Kwiatkowski (Pol) 0:00:15; 9. Edvald Boasson Hagen (Nor) 0:00:16; 10. Nikias Arndt (Ger) 0:00:16.
Ciclism
Povestea terifiantă a lui Jan Ullrich. "Am urmat același drum ca Pantani. Am fost aproape de a muri"
01/01/2022 LA 16:49
Turul Franței
2021 în sport | Destinul ireal al lui Cavendish! De la gândul retragerii la a scrie istorie în TDF
31/12/2021 LA 14:02