Milano-San Remo 2025 | Pogacar țintește prima victorie în "La Classicissima", dar concurența e mare

Milano - San Remo 2025 se anunță o cursă mai disputată ca niciodată, în care puncheurii și sprinterii vor încerca să-i răpească visul lui Tadej Pogacar de a câștigat pentru prima dată în carieră prestigioasa clasică "monument". Mathieu Van Der Poel, câștigător în 2023, Mads Pedersen și Filippo Ganna par a fi principalii săi rivali, dar nici Jasper Philipsen nu poate fi scos din calcule.

Pogacar, Ganna, Van Aert şi Van der Poel, pe Poggio, în Milano San Remo 2023

Credit imagine: Getty Images

În actualul sezon de ciclism s-au întâmplat deja multe lucruri importante, dar fanilor sportului cu pedale le place să spună că primăvara începe cu Milano - San Remo. Nu degeaba una dintre "poreclele" clasicii "monument" este "La Primavera". Cu o istorie de peste 100 de ani, cursa din Italia reprezintă visul multor rutieri, dar puțini ajung să cunoască dulcele gust al succesului pe Via Roma din San Remo.
În lumea ciclismului se spune că "La Classicissima" este cea mai ușoară cursă de parcurs, dar cea mai grea de câștigat, iar de-a lungul timpului acest lucru s-a adeverit. Milano - San Remo nu mai este de mult un fief al sprinterilor, ultimul om care a câștigat la sprint masiv fiind Arnaud Demare, în 2016. Nibali a fost ultimul cățărător pur care s-a impus, în 2018, iar de atunci laurii au fost culeși de puncheuri sau un sprinter precum Jasper Philipsen, care se cațărăr decent și care a câștigat anul trecut, dar nu la un sprint masiv.
Vremurile când Milano - San Remo începea din capitala Lombardiei par și ele apuse. În 2023, Abbiategrasso a avut onoarea de a servi drept punct de plecare, iar anul trecut cicliștii au pornit la drum din Pavia, un oraș situat la 35 de kilometri sud de Milano. Organizatorii au fost foarte mulțumiți și presa italiană scrie că au ajuns la un acord cu autoritățile din Pavia ca startul să se dea de acolo până inclusiv în 2027, în schimbul sumei de 100.000 de euro anual.
Traseul din acest an măsoară 289 de kilometri, astfel că "La Primavera" va fi și în acest sezon cea mai lungă cursă din lume. După ce rutierii vor parcurge aproape jumătate de traseu pe plat, aceștia vor înfrunta prima cățărare a zilei: Passo del Turchino. În trecut, această ascensiune era singura din Milano - San Remo și mereu era decisivă, dar în ziua de astăzi reprezintă doar un prim punct care poate provoca ceva nervozitate în cursă.
După alți câțiva zeci de kilometri pe plat, plutonul va escalada ceea ce se cheamă "Tre Capi", o succesiune de 3 cățărări scurte și nu foarte dificile: Capo Mele, Capo Cervo și Capo Berta. Din vârful ultimei cățărări mai rămân circa 40 de kilometri până la finish, dar cel mai probabil cursa abia atunci va începe. Aproape sigur totul se va decide pe Cipressa și Poggio, cele două cățărări mitice care se succed înainte de finishul de pe Via Roma. Cipressa  are o lungime de puțin peste 5,6 kilometri, cu o pantă de 4,1%. Există aici ocazii pentru un atac de departe, pentru că vârful ascensiunii este la peste douăzeci de kilometri de sosire. De asemenea, Cipressa este adesea un loc în care sprinterii puri își găsesc sfârșitul.
Urcarea pe Poggio di Sanremo începe cu nouă kilometri de sosire. Urcarea are o lungime de 3,7 kilometri și are o pantă medie de 3,7%, car chiar înainte de a ajunge în vârf, panta crește la 8%. Drumul este destul de îngust, cu patru curbe în ac de păr în primii doi kilometri, iar coborârea este provocatoare, pe drumuri cu multe curbe destul de înguste în anumite puncte. După coborârea de pe Poggio mai rămân doi kilometri de drum plat până la finish, ultimul viraj fiind la 750 de metri de linia de sosire.

Milano - San Remo 2025 | Tadej Pogacar, în luptă cu oameni mult mai rapizi pentru primul succes al carierei în "La Primavera"

În ceea ce privește favoriții, specialiștii sunt rezervați în a da pronosticuri. Tadej Pogacar este de departe cel mai bun rutier din lume, dar traseul din Milano - San Remo nu i se potrivește prea mult. El a mai participat de 4 ori în clasica italiană și cel mai bun rezultat al său a fost locul 3 de anul trecut. Slovenul are multe arme, dar de fiecare dată s-a lovit de rezistența oamenilor mai rapizi, asta pentru că Cipressa și Poggio nu sunt cățărări chiar atât de grele, unde un cățărător pur să facă diferența.
"Pogi" va încerca din nou în acest an și va fi foarte interesant de văzut ce tactică va alege. Ca o paranteză, Caleb Ewan, care are două locuri doi în Milano - San Remo, i-a sugerat să nu mai forțeze încă de pe Cipressa, ci să se menajeze pe el și colegii de echipă, pentru ca apoi să declanșeze un atac furibund pe Poggio.
Forma lui Pogacar este una optimimă, el câștigând două etape și generalul în Turul Emiratelor Arabe Unite, dar și Strade Bianche, în ciuda unei căzături destul de urâte, care l-a lăsat mult în spatele lui Tom Pidcock. Slovenul a revenit pe bicicletă, l-a ajuns pe britanic și s-a impus solo, demonstrând că nu are rivale în clasica pe sterate care candidează la statutul de al 6-lea "monument". Totuși, Milano - San Remo este o cursă total diferită și nimeni nu îndrăznește să-și pună toți banii pe rutierul de la UAE.
Poate că principalul rival al lui Pogacar la victorie este Mathieu Van Der Poel, câștigător în 2023. Olandezul a terminat doar al 10-lea anul trecut, dar atunci s-a sacrificat pentru Jaspe Philipsen, care a prins o zi de grație, a rezistat cu brio tuturor atacurilor pe Cipressa și Poggio, iar la final i-a învins la sprint pe Michael Matthews și Tadej Pogacar.
În 2024, Milano - San Remo a fost prima cursă a sezonului pentru Van Der Poel, dar rutierul de la Alpecin a optat pentru o strategie diferită în acest an. El a concurat în Le Samyn, unde a câștigat, iar apoi a mers în Tirreno - Adriatico pentru a aduna kilometri în picioare. În "Cursa dintre mări" nu a obținut nicio victorie (a terminat de două ori pe podium), dar a mărturisit că nici nu și-a făcut un mare obiectiv din asta, principalul scop fiind acela de a ajunge în formă de vârf la ora startului din "La Primavera". Așadar, Van Der Poel se anunță unul dintre marii protagoniști sâmbătă.
În cazul în care olandezul va păți ceva neașteptat, Alpecin va juca pe cartea Philipsen, dar belgianul nu ajunge în deplinătatea forțelor fizice. El a suferit o căzătură urâtă acum două zile, în Nokere Koerse, și a avut nevoie de îngrijiri în ambulanță. Din fericire, nu a suferit nicio fractură, dar a fost "avariat" serios și într-o cursă de aproape 300 de kilometri acest aspect ar putea conta la un moment dat.
Un alt om care pare a fi într-o formă stelară este Mads Pedersen. Campionul mondial din 2019 nu are niciun "monument" în palmares și își dorește cu ardoare să spargă această barieră, iar Milano - San Remo 2025 ar putea fi o bună oportunitate. Rutierul de 29 de ani a strălucit în Paris - Nice, unde a câștigat două etape, dar mai impresionant a fost că a rezistat neașteptat de bine pe unele cățărări foarte grele. De exemplul, în penultima rundă, terminată pe Cote D'Aspremont (9,3 km / 4,9%) a venit pe 10, ceva aproape incredibil pentru un rutier de profilul său. Tot ce trebuie să facă Pedersen pentru a deveni favorit la victorie va fi să țină aproape de atacanții de pe Cipressa și Poggio. Dacă va ajunge la un sprint cu oameni ca Pogacar și Van Der Poel, va avea prima șansă.
Lidl Trek are un as în mânecă și în cazul puțin probabil în care se va ajunge la un sprint masiv. În acest context, Jonathan Milan ar fi principalul candidat la un succes istoric pentru el. De asemenea, Jasper Stuyven a câștigat deja această cursă, în 2021, deci știe ce are de făcut, dar forma sa e îndoielnică, după ce a căzut în ultima etapă din Tirreno.
Când vine vorba de favoriți, experții nu-l omit nici pe Filippo Ganna, care pare la un nivel mult superior față de 2024. Dublul campion mondial la contratimp a început bine sezonul, terminând pe locul 2 la general în Tirreno-Adriatico, unde a și câștigat etapa de contratimp. El nu este străin de rezultate bune în "La Primavera", având în palmares un loc doi, în 2023. Cel mai probabil scenariu în care rutierul de la Ineos poate câștiga ar fi să ajungă de unul singur la finish, după un atac dat la începerea porțiunii de plat de după coborârea de pe Poggio sau chiar pe coborâre..
În afară de rutierii menționați, oameni ca Tom Pidcock, Michael Matthews, Magnus Cort, Neilson Powless, Vincenzo Albanese, Alberto Bettiol Jasper Stuyven, Kaden Groves, Sam Bennett, Olav Kooij sau, de ce nu, foști câștigători precum Julian Alaphilippe ori Matej Mohoric, au și ei argumente să spere la o victorie pe Via Roma.
Milano - San Remo, prima clasică monument a sezonului va fi sâmbătă, în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1 și Max, începând cu ora 11:00. Pe Max, cursa se va vedea integral, dar pe TV, între orele 13:30 și 15:30 (aproximativ) va putea fi urmărită cursa feminină, aflată la prima ediție, după care se va reveni la întrecerea masculină.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo