Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Nu avem vaccin, nu avem nimic, iar oamenii mor zilnic". Turul Franţei, şanse minime să se dispute

Cristian Mihală

Publicat 03/04/2020 la 12:19 GMT+3

Organizatorii Turului Franţei, competiţie care ar trebui să aibă loc în perioada 27 iunie - 19 iulie, nu au luat încă vreo decizie privind amânarea cursei. Totuşi, David Douillet, fostul Ministru al Sporturilor din Hexagon, crede că sunt şanse mici ca Marea Buclă să aibă loc.

David Douillet, le 25 mai 2016 à l'Assemblée nationale

Credit imagine: AFP

După ce majoritatea clasicelor de primăvară, dar şi Giro au fost anulate, se spera ca sezonul de ciclism să se reia odată cu Turul Franţei, cea mai importantă competiţie a anului.
A 107-a ediţie din Marea Buclă propune 29 de cățărări repertoriate, dar doar 6 finishuri în cățărare. Chiar şi aşa, spectacolul urma să fie asigurat: Bernal era pregătit să îşi apere tricoul galben cucerit în 2019, Froome visează la a 5-a victorie, însă Roglic sau Simon Yates aveau şi ei suficiente argumente să spere la o victorie finală.
Cel mai probabil, însă, cursa va fi în cel mai bun caz amânată. Cel puţin asta e părerea dublului campion olimpic David Douillet (foto), fost Ministru al Sporturilor în Franţa.
"Dumnezeu ştie cât de mult iubesc Turul Franţei, nu e etapă pe care să o ratez. Înţeleg că sunt interese mari financiare, dar sunt prea multe riscuri pe care ar trebui să ni le asumăm. E o nebunie să te gândeşti că poţi organiza Turul Franţei la finalul lui iunie, ar fi o crimă împotriva umanităţii", a spus Douillet, citat de Cycling News, pentru ca apoi să explice de ce în opinia lui cursa nu poate fi ţinută: "Dacă ar exista teste suficiente astfel încât toţi participanţii şi fanii să fie testaţi, ar exista o şansă. Dar acest lucru nu e posibil. Nu avem vaccin, nu avem nimic, iar oamenii mor zilnic".

ASO amână o decizie finală în privinţa Turului Franţei până la mijlocul lui mai

ASO, organizatorul Turului Franţei, consideră că e prea devreme să ia o decizie majoră în privinţa cursei. Christian Prudhomme va aştepta până la 15 mai pentru a lua o hotărâre, până atunci urmând a fi suficiente date pentru a justifica direcţia de urmat.
Din câte se pare, se ia în calcul o amânare până pe 25 iulie, mai ales că TDF nu mai are vreo presiune. Anul acesta, competiţia urma să se desfăşoare mai devreme decât de obicie, pentru a le permite cicliştilor să se pregătească de Jocurile Olimpice. Cum competiţia de la Tokyo s-a amânat pentru 2021, organizatorii Turului Franţei au mai mult spaţiu de manevră din punct de vedere al calendarului.
"E un singur lucru pe care mi-l doresc, ca Turul Franţei să aibă loc în această vară, indiferent de dată. Dar nu depinde de noi. Dacă nu vom putea organiza Turul, va fi o catastrofă, dar sper să nu se pună problema de aşa ceva", a spus Christian Prudhomme, directorul cursei.
Până azi, în Franţa, autorităţile au raportat 59.105 cazuri de coronavirus, 5387 dintre pacienţi pierzându-şi viaţa.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo