Organizatorii de la Budapesta au declinat că mai pot ține cele trei etape programate pentru debutul Giro, din cauza pandemiei de coronavirus. Dacă Vuelta a decis să anuleze etapele din Olanda (și batavii au renunțat să mai organizeze primele runde din Turul Spaniei), urmând ca Turul să aibă doar 18 etape, în Giro vom avea tot 21 de etape. Parcursul a fost modificat și, deși încă nu s-a făcut vreun anunț oficial din partea RCS, Tuttobiciweb susține că știe care va fi noul traseu.
Cicliștii vor urma ruta sud-nord, de-a lungul coastei Adriaticii, pentru un final ce se anunță de poveste. În Budapesta, Turul Italiei trebuia să debuteze cu un contratimp de 8,6 kilometri. Acesta va fi ținut, aceeași distanță urmând să fie acoperită, doar că în Palermo.
Rundele 4 și 5 (ultima cu final pe Etna) vor fi relocate, astfel că vor face parte în program ca etapele 2 și 3. Astfel, în decursul primei săptămâni, vom avea două noi runde, în regiunile Basilicata și Abruzzo. Pentru ultima, superbul oraș Matera va fi folosit drept punct de sosire.
Ciclism
Eddy Merckx pune capăt conflcitului cu Evenepoel! "Sunt un mare fan al lui Remco, să fie clar!"
ACUM 20 ORE

Același număr de kilometri de contratimp pentru Giro 2020

Faptul că Giro va debuta în continuare cu o probă contra-cronometru nu poate fi decât o veste fantastică pentru Remco Evenepoel, considerat de Contador între primii trei favoriți să ducă tricoul roz la Milano. Belgianul de 20 de ani e poate cel mai bun din lume la contratimp (mărturie aurul de la Campionatul European de anul trecut și argintul de la Mondiale) și va avea ocazia de la început să pună zeci de secunde între el și principalii contracandidați la victoria finală, Nibali și Carapaz. Dacă "Rechinul" se descurcă relativ decent în cursele contra-cronometru, ecuadorianul care a câștigat în 2019 Turul Italiei are performanțe mai degrabă modeste.
O particularitate a Turului Italiei 2020 va fi reprezentată de etapele foarte lungi. În nu mai puțin de 5 etape, rutierii vor avea de parcurs mai mult de 200 de kilometri. În condițiile în care Turul Franței propune doar 36 de kilometri de contratimp, Evenepoel va avea un atu important în duelul cu cei mai buni cățărători. Giro însumează în 2020 58,8 kilometri de cursă contra-cronometru. Inclusiv o etapă finală, la Milano, în lungime de 16,5 kilometri.
Ciclism
Femeia care a provocat cea mai cruntă căzătură din istoria Turului Franței și-a aflat sentința
14/10/2021 LA 18:54
Ciclism
Traseu Turul Franței 2022 | 53 de kilometri de contratimp, etapă pe pavate și finish pe Alpe d'Huez
14/10/2021 LA 12:35