Potrivit Wielerflits.nl, etapele 2,3 și 4 din Binck-Bank Tour, competiție care a început ieri, au fost anulate din cauza creșterii numărului de cazuri de coronavirus, care a determinat guvernul olandez să impună măsuri noi și mult mai stricte.
Jasper Philipsen (UAE Team Emirates) a câștigat marți prima etapă de la Ardooie și conduce clasamentul general în fața lui Mads Pedersen (Trek-Segafredo) și Mike Teunissen (Jumbo-Visma). Cursa urma să se îndrepte spre nord, spre Vlissingen, pentru proba individuală de contratimp (10,9 km), dar o creștere a cazurilor de COVID-19 din Amsterdam, Rotterdam și Haga l-a determinat pe premierul olandez, Mark Rutte, să ia măsuri.
Începând de ieri, în Olanda sunt interzise călătoriile în alte orașe fără un scop bine întemeiat, iar marile adunări au fost de asemenea interzise, astfel că și competițiile sportive sunt afectate.
Ciclism
Colbrelli "plânge" după tricoul curcubeu! "Am avut ochi doar pentru Van Aert și Van der Poel"
ACUM 15 ORE
Astăzi urma să aibă loc etapa de contratimp la Vlissingen, mâine urma o etapă cu startul tot în Olanda, iar vineri era programată etapa a 4-a, care pornea din Belgia, dar se termina în Olanda, la Sittard. Astfel, toate aceste 3 etape, care se desfășurau sau aveau o parte a traseului pe teritoriul Olandei, au fost anulate. Ca urmare, doar etapa a 5-a este neafectată, aceasta urmând să se dispute sâmbătă, pe teritoriul Belgiei, de la Ottignies-Louvain-la-Neuve la Geraardsbergen.
Decizia a fost luată de comun acord între municipalitățile Sittard-Geleen, Terneuzen și Vlissingen, care nu au putut lăsa cursa să se desfășoare pe fondul noilor restricții. Autoritățile locale și-au manifestat regretul că au trebuit să ia această măsură:
"A fost o decizie dureroasă, dar necesară pentru a preveni răspândirea virusului", a declarat primarul din Vlissingen, Bas van den Tillaar, potrivit Limburger.nl.
"Din păcate a trebuit să luăm această decizie dificilă, oricât de mult ne-am fi dorit să oferim un loc acestui eveniment sportiv.", a declarat Hans Verheijen, primarul orașului Sittard-Geleen.
Jan Lonink, primarul Terneuzenului a adăugat: "Din păcate, nu este posibilă continuarea acestei curse de ciclism acum. Desigur, este foarte nefericit pentru sportivi, organizație și toți cei implicați."
BinckBank Tour a fost inițial programat pentru 31 august - 6 septembrie, dar s-a mutat ca parte a restructurării mai ample a celor de la UCI a calendarului competițional pentru 2020, după ce pandemia a forțat anularea sau amânarea curselor din martie până în august. De asemenea, numărul de etape din această competiție a fost redus de la 7 la 5.
https://i.eurosport.com/2020/06/05/2828624.jpg

Clasica Amstel Gold Race, în pericol de a fi amânată

Noile măsuri luate de guvernul olandez pun în pericol și desfășurarea cursei clasice Amstel Gold Race, programată pentru sâmbăta viitoare, pe 10 octombrie. Cursa se desfășoară în aceeași regiune a orașului Sittard, cu sosirea în Valkenburg, la doar 20 km distanță, deci sunt toate șansele ca aceasta să fie și ea anulată, dacă situația generată de pandemie nu se va ameliora.
Organizatorul Amstel Gold Race, Leo Van Vliet, a admis că nu este sigur că această clasică va mai avea loc și că totul depinde de autoritățile olandeze. O decizie privind Amstel Gold Race urmează să fie luată în zilele următoare.
"Nu este încă sigur dacă va avea loc. Este foarte complicat, am avut conversații toată ziua. Lucrurile au arătat bine. Ne-am prezentat planurile săptămâna trecută, atât la UCI, cât și la nivel național și local. Se părea că totul va fi aprobat, dar restricțiile de ieri au pus totul în pericol din nou. Decizia este în mâinile autorităților. Ei trebuie să facă pasul. Nu putem decât să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a face totul cât mai sigur posibil. Nu știu pentru moment când va fi luată o decizie finală. Ar trebui săptămâna aceasta, altfel ne va fi foarte greu oricum. Planul A a ieșit din schemă de mult timp, la fel și planul B. Deja lucrăm la planul C, ca să spunem așa.", a declarat Leo Van Vliet pentru Sporza.
De asemenea, Campionatele Naționale de contratimp din Olanda, care trebuiau să aibă loc pe 7 octombrie, au fost deja anulate ca urmare a măsurilor anunțate ieri de guvernul batav.
Ciclismul continuă astăzi la Eurosport cu clasica Fleche Wallonne, cursă care poate fi urmărită în direct și în exclusivitate de la ora 16:00 pe Eurosport 2.
Weltmeisterschaften
Rezumatul unei curse magice: așa a câștigat Alaphilippe aurul la Mondiale
IERI LA 15:21
Ciclism
Julian Alaphilippe, campion mondial și în 2021! Francezul și-a surclasat rivalii, în Flandra
IERI LA 14:46