Înainte de începerea acestei ediții de Turul Franței, Lennard Kamna a arătat o formă excelentă atunci când a primit liber din partea echipei sale, Bora Hansgrohe. Germanul a câștigat o etapă în Criteriul Dauphine, iar așteptările erau mari înainte de începerea Marii Bucle.

În etapa 13-a, Kamna a ratat de puțin prima sa victorie într-un mare tur, fiind învins la sprint de Daniel Martinez la capătul unei etape în care a muncit extrem de mult în evadare. Rutierul celor de la Bora nu a renunțat însă, iar eforturile i-au fost răsplătite în etapa de ieri, când s-a impus entuziasmant, tot din evadare, după un atac furibund dat pe penultima cățărare a zilei, la care Richard Carapaz nu a avut răspuns.

Ciclism
Filippo Ganna este noul campion mondial la contratimp! Italianul s-a impus clar la Imola
ACUM 7 ORE

Astfel, tânărul promițător din urmă cu câțiva ani a obținut cea mai importantă victorie a carierei, dar puțină lume știe că acesta a fost la un pas să renunțe la ciclismul de performanță acum doi ani. Din fericire, Kamna și-a schimbat opțiunile, iar ciclismul pare că a câștigat un rutier extraordinar, căruia i se prevede un viitor strălucit.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg)/origin-imgresizer.eurosport.com/2018/04/06/2307766.jpg

DRUMUL SPRE GLORIE A LUI LENNARD KAMNA

Lennard Kamna a fost un junior de excepție, totul culminând cu câștigarea probei de contratimp la Campionatul Mondial de Juniori din 2014. Mai apoi, rutierul german a fost al 3-lea la aceeași probă la mondialele U23 din 2015 de la Richmond și părea că se îndreaptă spre o carieră de mare succes.

Kamna și-a început cariera la profesioniști în 2017, la echipa Sunweb, și după un sezon complet în care a bifat inclusiv 17 etape parcurse în Vuelta, anul 2018 nu a fost unul tocmai reușit. Din cauza unor accidentări și a lipsei de rezultate, rutierul și-a luat o pauză, cochetând chiar cu ideea de a renunța la ciclism.

În 2018, echipa Sunweb dădea un comunicat în care spunea că "îi acordă timp rutierului pentru a-și revizui situația de sportiv și a-și stabili obiective pe termen lung înainte de a reveni la curse."

"Prima parte a sezonului 2018 nu a fost ceea ce am sperat, din cauza unor boli și a unor infecții. Multe lucruri s-au reunit în ultimele luni și după conversații cu echipa am decis că este necesară o scurtă pauză pentru a mă reorienta și a-mi stabili obiectivele pe termen lung. Înțelegerea și răbdarea din partea echipei mă ajută foarte mult și sunt foarte recunoscător pentru asta.", declara Lennard Kamna în 2018.

Sunweb a demonstrat că este o echipă care acordă o atenție specială tinerilor, iar cazul lui Kamna este extrem de relevant. În perioada în care acesta a fost în pauza respectivă, antrenorii l-au monitorizat îndeaproape și au creat un plan de antrenament pentru momentul reveniri.

"Ne dăm seama că la un moment dat sportivii trebuie să facă un pas înapoi și să își reevalueze cariera. Împreună cu Lennard a fost luată decizia corectă pentru el de a lua o pauză de la curse. El continuă antrenamentele și în acest moment creăm planul pentru a doua parte a sezonului, fără a pune presiune pentru o revenire rapidă. Punem întotdeauna accentul pe termen lung în vârful priorităților noastre și, împreună cu Lennard, recunoaștem că are nevoie de acest moment de precauție pentru a-și reconfigura planurile, înainte de a continua să ne concentrăm asupra creșterii sale ca și rutier.", declara în 2018 Rudi Kemna, unul dintre antronorii de la Sunweb.

Kamna a hotărât să revină în august 2018, după 5 luni de pauză, dar rezultatele din a 2-a jumătate a anului nu au fost cele mai bune. Sunweb i-a acordat în continuare mare încredere și chiar dacă nici în prima parte a anului 2019 nu a avut vreun rezultat notabil a fost selectat în echipa pentru Turul Franței. Acolo a ratat de puțin șansa unui podium în 2 rânduri: a terminat pe locul 4 la primul contratimp al ediției precedente din Marea Buclă și tot pe locul 4 în etapa a 18-a.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1125x314:1127x312)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/08/15/2864936.jpg

În 2020, Kamna a lăsat Sunweb pentru a semna un contract pe 2 ani cu echipa germană Bora Hansgrohe. Înainte de pauza provocată de pandemie Kamna nu a strălucit, dar la reluarea competițiilor forma sa a ieșit în evidență. Primul semnal de alarmă tras de rutierul de 24 de ani a fost în Criteriul Dauphine, când a impresionat câștigând o etapă, terminând pe locul 8 la general și pe 3 în clasamentul tinerilor.

Chiar dacă în Turul Franței tactica celor de la Bora s-a bazat pe susținerea necondiționată a lui Peter Sagan în lupta pentru tricoul verde, Kamna demonstrat în etapa a 13-a că poate aduce o victorie de etapă. Acest lucru s-a întâmplat ieri, când rutierul a bifat cea mai importantă performață a carierei impunându-se de o manieră categorică în fața mult mai experimentatului Richard Carapaz.

Cu siguranță, rezultatul de ieri îi va deschide o multitudine de oportunități rutierului german, care se pare că a trecut peste momentul de cumpănă din 2018, iar viitorul său în ciclismul mondial se anunță unul de mare succes.

Giro d'Italia
Ineos, 4 super-lovituri confirmate azi pe piața transferurilor. Marele pariu al britanicilor
ACUM 11 ORE
Ciclism
Începe bătălia pentru medalii la Campionatele Mondiale de Ciclism. Marii favoriți de la contratimp
IERI LA 12:28