Ajuns la 41 de ani, spaniolul nu mai participă de 4 ani în competițiile de World Tour, însă nu poate sta departe de bicicletă. De câteva săptămâni, "Purito" a început să practice ciclismul pe teren accidentat, iar o coborâre în Parcul Vallnord de La Massana (Andorra) i-a creat mari probleme, în urmă cu doar câteva zile.
Joaquim Rodriguez a căzut rău, dar din fericire lângă el se afla Jose Antonio Hermida, bunul său prieten care a obținut în urmă cu 10 ani medalia de aur la Mondialele de cross country. Acesta a alertat imediat serviciile de urgență, iar medicii i-au acordat foarte repede ajutor lui "Purito". Fostul cățărător spaniol a fost dus la spitalul Nostra Senyora din Meritxell.
https://i.eurosport.com/2020/07/09/2847312.jpg
Ciclism
UCI Track Champions League | Archibald pierde teren în fața lui Valente
ACUM 15 ORE
În prezent nu se știe exact care sunt afecțiunile de care suferă fostul ciclist al Katushei, însă din imaginea postată de acesta pe o rețea de socializare se poate vedea clar că brațul drept i-a fost deja imobilizat. Totuși, starea sa pare bună, fiind în afara oricărui pericol.

"Purito" Rodriguez, unul dintre cei mai îndrăgiți cicliști

"Purito" Rodriguez a fost unul dintre cei mai iubiți cicliști din ultimul deceniu, punchul său extraordinar și faptul că alegea mereu să atace transformându-l într-un adevărat idol pentru fanii ciclismului.
Cu cinci podiumuri în marile tururi (s-a clasat între primii trei cel puțin o dată în Giro, Turul Franței și Vuelta), spaniolul rămâne cu marele regret că nu s-a impus într-una dintre cele trei mari competiții. Asta în primul rând din cauza faptului că era extrem de slab în proba de contratimp, avantajul pe care îl obținea pe cățărări fiind "șters" în etapele contra-cronometru.
Chiar și așa, palmaresul lui "Purito" e unul fantastic: are victorii de etapă în toate cele trei mari tururi, în Vuelta reușind nu mai puțin de 9 victorii (în 6 ani diferiți!).
Cu două "clasice monument" în palmares (Il Lombardia 2012 și 2013), Joaquim Rodriguez s-a descurcat excelent și în tururile de o săptămână. Are două succese în Turul Catalunyei, o victorie finală în Turul Țării Bascilor și una în Vuelta a Burgos. La Campionatele Mondiale a fost în două rânduri aproape de tricoul curcubeu, terminând pe podium în 2009 și 2013.
https://i.eurosport.com/2020/07/07/2846191.jpg
Ciclism
Turul Franței 2024 se va termina la Nice! Motivul pentru care Parisul nu va găzdui ultima etapă
IERI LA 12:34
Ciclism
Adio, Davide Rebellin! Cele mai bune momente ale rutierului decedat în urma unui accident oribil
01/12/2022 LA 07:40