Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Thibaut Pinot sprintează către victorie înainte de bătălia finală din Giro d’Italia

DeAFP

Publicat 28/05/2017 la 11:36 GMT+3

Thibaut Pinot a trecut primul linia de sosire dintr-un grup al favoriților în etapa a 20-a, iar contratimpul va decide învingătorul turului.

Thiabut Pinot (FDJ), vainqueur de la 20e étape du Giro

Credit imagine: AFP

În final, totul se va decide la cronometru. Etapa finală a Turului Italiei programează contratimpul în urma căruia oricare din primii șase clasați au teoretic șanse de a câștiga cursa. Atenția va fi însă îndreptată către primii patru.
Cei 190 de kilometri de la Pordenone la Asiago au reprezentat ultima oportunitate pentru cicliști de a câștiga timp înaintea etapei decisive, iar Tom Dumoulin și-a păstrat șansele aproape intacte după ce a încheiat la doar 15 secunde în urma unui grup de cinci contracandidați. Olandezul a păstrat mereu contactul vizual pe cățărarea finală și va avea de recuperat 53 de secunde în fața lui Nairo Qunitana și chiar și mai puține în fața lui Vincenzo Nibali și Pinot. Un specialist al contratimpului, Dumoulin pare poziționat perfect pentru a cuceri primul său Mare Tur. Lupta va fi însă extrem de strânsă.
Încă de pe primele pante ale cățărării cu final la Foza, Dumoulin a părut în dificultate. Nibali a deschis ostilitățile fără prea mare succes, după care Ilnur Zakarin și Domenico Pozzovivo s-au desprins. Scurt timp mai apoi, Qunitana și Nibali au atacat la rândul lor, distanțându-l decisiv pe Dumoulin, care se afla alături de Pinot și alți cinci cicliști care în final au terminat împreună într-un interval de 20 de secunde.
Pinot a plecat de lângă olandez, care a fost nevoit să muncească în mare parte singur până în vârful cățărării. Pozzovivo a trecut primul acolo alături de Zakarin, dar Quintana, Nibali și Pinot au făcut joncțiunea în curând pe coborârea dulce care a urmat. Ceva mai în spate, grupul din care făcea parte Dumoulin părea capabil să se apropie, olandezul primind ajutor de la Bob Jungels și Bauke Mollema.
Ritmul extrem de rapid impus de cei din față a însemnat însă că etapa urma să fie decisă la sprint doar între cei cinci. Pozzovivo a atacat primul, însă Pinot și Zakarin l-au depășit, trecând linia de sosire în această ordine. Jungels a condus grupul urmăritor peste linie, cu Dumoulin trecând epuizat linia de sosire la 15 secunde în urma învingătorului.
Oboseala este mare în pluton după 20 de zile de cursă și poate fi un factor extrem de important în contratimpul de duminică. Oricare dintre Quintana, Nibali, Pinot și Dumoulin se pot impune la sfârșitul unui Giro d’Italia entuziasmant, însă consensul este că turul este în mâinile lui Dumoulin. 29.3 kilometri în foarte ușoară coborâre îl despart de cel mai mare succes al carierei.
Top 10 etapă: 1. Thibaut Pinot (Fra) 4:57:58; 2. Ilnur Zakarin (Rus) 0:00:00; 3. Vincenzo Nibali (Ita) 0:00:00; 4. Domenico Pozzovivo (Ita) 0:00:00; 5. Nairo Quintana (Col) 0:00:00; 6. Bob Jungels (Lux) 0:00:15; 7. Adam Yates (GBr) 0:00:15; 8. Sébastien Reichenbach (Swi) 0:00:15; 9. Bauke Mollema (Ned) 0:00:15; 10. Tom Dumoulin (Ned) 0:00:15.
Top 10 general: 1. Nairo Quintana (Col) 90:00:38; 2. Vincenzo Nibali (Ita) 0:00:39; 3. Thibaut Pinot (Fra) 0:00:43; 4. Tom Dumoulin (Ned) 0:00:53; 5. Ilnur Zakarin (Rus) 0:01:15; 6. Domenico Pozzovivo (Ita) 0:01:30; 7. Bauke Mollema (Ned) 0:03:03; 8. Adam Yates (GBr) 0:06:50; 9. Bob Jungels (Lux) 0:07:18; 10. Davide Formolo (Ita) 0:12:55.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo