Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sagan, interviu eveniment pentru Eurosport: "Prefer să pierd o cursă epică câştigării uneia anoste"

Cristian Mihală

Actualizat 01/05/2020 la 11:21 GMT+3

Eurosport a stat de vorbă cu Peter Sagan, unul dintre cei mai valoroşi ciclişti din plutonul profesionist. Slovacul a vorbit despre cum îşi petrece timpul în izolare, despre ce urmează în ciclism, dar a şi rememorat câteva dintre succesele sale istorice.

Peter Sagan şi celebrul său wheelie

Credit imagine: Eurosport

Ajuns la 30 de ani, Sagan se laudă cu o carieră fantastică: trei titluri de campion mondial, două "monumente" (Turul Flandrei şi Paris-Roubaix), 16 victorii de etapă în marile tururi (12 dintre ele în Turul Franţei) şi şapte tricouri verzi duse la Paris sunt doar cele mai importante repere dintr-o carieră fabuloasă.
Dincolo de performanţele fără egal în istoria modernă a ciclismului, Sagan este un tip extrem de extrovertit, carismatic, care spune mereu ce gândeşte, astfel că interviul de mai jos cu siguranţă va fi pe placul iubitorilor ciclismului, într-o perioadă în care cursele sunt anulate din cauza pandemiei de coronavirus.
Ce îţi lipseşte cel mai mult în această perioadă?
Pentru mine, e foarte uşor. Îmi lipseşte să fiu din nou pe bicicletă, să fac parte din trenuleţul Bora, să respir aer curat şi să mă întâlnesc cu oamenii. Pentru toţi cicliştii cred că e aceeaşi situaţie, cu mici particularităţi.
Care e cel mai ciudat lucru pe care l-ai făcut în această perioadă de izolare?
Doar am stat în aparamentul meu. Au trecut deja două luni şi e extrem de ciudat, pentru că eram obişnuit să călătoresc mult, să fiu în cantonamente, la curse. Acum, sunt izolat între 4 pereţi. Cel mai ciudat lucru pe care l-am făcut a fost să merg la cumărături, dacă pot spune aşa.
Cum eşti din punct de vedere emoţional în acest moment?
Sunt ok. Cei care mă cunosc ştiu că încerc mereu să fiu pozitiv, încerc să văd lucrul bun orice situaţie, oricât de rea ar fi. Gândesc pozitiv şi mă bucur de faptul că pot sta alături de fiul meu, Marlon. Acum îl pot vedea zilnic şi sunt foarte fericit de acest lucru.
Cum îţi petreci timpul liber?
Am făcut mai multe liveuri pe Instagram, stau mult cu Marlon, ziua trece foarte repede.

Toţi vor avea şanse egale când sezonul se reia

Crezi că diferitele restricţii de la ţară la ţară vor avea un impact asupra sportivilor când sezonul se va relua? În sensul că unii au avut voie să pedaleze şi vor fi mai în formă.
Deocamdată nu ştim când se reia sezonul şi ce va fi peste trei luni. Nu cred că cineva poate beneficia de situaţia actuală. Sunt sigur că vom avea suficient timp să ne pregătim, astfel încât să plecăm de pe picior de egalitate din acest punct de vedere cu toţi ceilalţi. În Italia, se va putea merge pe bicicletă de la începutul lui mai, noi, în Monaco, la fel, de pe 3 mai vom avea voie, iar în Franţa am înţeles că se dă drumul pe 11 mai. E timp suficient ca să te pregăteşti pentru cursele care vor urma.
Nici Rafal Majka, coechipierul tău, nu creză că va fi avantajat, având în vedere situaţia din Polonia?
Ştiu că în Polonia au fost doar două săptămâni de carantină şi că acum se pregătesc, da. Nu vor pierde atât de mult timp ca noi pentru a ajunge în formă maximă, dar depinde de fiecare în parte cum gestionează situaţia. Dacă eşti puternic mental şi focusat, cred că ai suficient timp să îţi atingi potenţialul maxim până se reia sezonul.
Tour de France - Peter Sagan
Care sunt ambiţiile tale acum pentru 2020?
E dificil să spun în acest moment, având în vedere ce s-a întâmplat. Când voi şti exact care e calendarul, îmi voi fixa şi obiectivele. Nu ştim în ce ţări se vor ţine curse, nu ştim ce curse dispar din calendar, dar va rămâne suficient timp pentru a încerca să fac ceva notabil în actuala stagiune.
Cum eşti în acest moment din punct de vedere fizic?
Cam la nivelul la care sunt, în general, în noiembrie. Trebuie să ies şi să încep să să muncesc. Dar nu avea niciun sens să încerc să mă menţin la un nivel optim sau cât mai aproape de el, atâta vreme cât nu ştim când vom putea concura din nou. Am concurat la începutul anului în Argentina şi am prins un cantonament la altitudine, apoi m-am pregătit de Paris-Nisa. O făcusem foarte bine, mai ales că aveam ca scop clasicele din primăvară. Cred că aveam o şansă bună în ele, mă simţeam în formă, dar acum am simţit nevoia să mă recuperez mental şi să mă încarc cu energie, aşa că nu am mai muncit foarte mult.

Sagan: "Să concurez până de Crăciun? Nicio problemă"

Ralph Denk, şeful echipei tale, a spus în presa germană că s-ar putea să concuraţi până aproape de Crăciun. Cum vezi acest lucru?
Am avut o pauză foarte lungă, acum e vremea ca organizatorii să facă tot posibilul astfel încât ciclismul să aibă de câştigat. Decizia e la ei. Dacă va trebui să concurez până în decembrie, nu am nicio problemă, m-am relaxat acum.
Alejandro Valverde crede că Marile Tururi din acest an ar trebui scurtate cu o săptămână. Ce crezi de această idee?
Nu cred că suntem noi în măsură să vorbim despre acest lucru. Cu toţii am trecut printr-o perioadă grea şi cred că e mai bine să fim discreţi şi să vedem ce se poate face.
Ce face Bora atât de specială prin comparaţie cu celelalte echipe pentru care ai evoluat?
Am fost la Liquigas şi Tinkoff, dar Bora mi-a oferit o altă dimensiune. Am încercat mereu să cresc, să fiu mai bun, iar echipa a crescut odată cu mine. Mi-a acordat mult respect şi încredere, mi-a oferit platforma pentru a obţine cele mai bune rezultate. Apreciez toată încrederea acordată, iar relaţia dintre noi e în continuare e una foarte bună.
Eurosport transmite câteva dintre marile curse câştigate de tine în această săptămână. Ce victorie ţi-a rămas în memorie?
Trebuie să spun că cele trei titluri de campion mondial nu se compară cu nimic. Fiecare dintre acele succese au fost speciale. Apoi, Turul Flandrei, Paris-Roubaix şi, bineînţeles, victoriile din Turul Franţei şi faptul că am purtat de atâtea ori tricoul verde.

Primul succes al lui Sagan într-o cursă de World Tour

Au trecut 10 ani de la prima ta victorie ca profesionist, în Paris-Nisa. Mai ţii minte acel succes, cum era Peter Sagan cu un deceniu în urmă?
După ce am participat la câteva curse în Italia, a venit Paris-Nisa şi ţin minte că mi-am spus că e prima oportunitate pentru mine să arăt ce pot într-o cursă mare. Nu aveam aşteptări prea mari, totuşi, era primul sezon şi ştiu că îmi spusesem că va fi ok dacă voi reuşi să câştig câteva etape sau curse tot anul. Am făcut un prolog foarte bun, am sosit pe cinci, apoi în etapa a doua am avut parte de un traseu plat, dar cu un mic deal la final. Se presupunea că trebuie să îl lansez pe Chicchi (n.r. Francesco Chicchi), dar pe acel deal a pierdut contactul cu cei din faţă şi am decis să sprintez eu, pentru că eram mai bine poziţionat şi îmi simţeam picioarele puternice. Am condus până cu 30 de metri înainte de final, apoi un băiat de la Movistar m-a întrecut (n.r. Sagan face o mică confuzie, runda a fost câştigată de William Bonnet, de la Bouygues Telecom, pe trei s-a clasat Luis Leon Sanchez de la Caisse d'Epargne, actuala Movistar). O zi mai târziu mi-am luat revanşa şi am câştigat prima mea etapă în ciclismul profesionist.
Peter Sagan | Cycling Paris-Roubaix 2018 | ESP Player Feature
Cum îţi aminteşti succesul istoric din Paris-Roubaix 2018?
A fost o zi nebună. Concurasem deja de multe ori în Paris-Roubaix şi mă confruntasem cu o mulţime de situaţii grele şi diferite. E o cursă extrem de impredictibilă. Mereu trebuie să fii calm. A fost acel incident celebru, cu cheia (n.r. cu 30 de kilometri înainte de final, Sagan a luat o cheie de la echipa tehnică şi şi-a reglat singur ghidonul bicicletei, în mers), apoi am mers foarte bine. În final, a fost o victorie superbă şi o amintire specială.

Sagan: "Prefer să pierd o cursă epică"

În autobiografia ta din 2018 spuneai că nu ştii ce să alegi între a pierde o cursă epică sau a câştiga una anostă. Acum care ar fi răspunsul?
Cred că prefer să pierd o cursă specială, pentru că ciclismul e pentru fani. E mai important, mai încărcat de emoţie să încerci să faci ceva pe bicicletă şi să îi determini pe ceilalţi să se bucure de spectacolul oferit. Poate că aş fi putut să câştig mai mult, de-a lungul carierei, dar am vrut mereu să mă impun cu stil. În stilul lui Sagan.
Cine are potenţial să devină în viitor noua mare vedetă din plutonul profesionist?
Vom vedea. E foarte greu să nominalizez acum pe cineva, pentru că sunt foarte mulţi rutieri tineri care au un potenţial enorm. Dar vor trebui să se şi menţină în top, să ajungi acolo e mult mai uşor decât să rămâi la un nivel ridicat o perioadă îndelungată. Timpul ne va răspunde la această întrebare.
Sagan Bernal
Cum poate o ţară fără tradiţie în ciclism să devină atât de interesată de acest sport? Am văzut nişte studii că tot mai mulţi puşti se duc acum la ciclism în detrimentul hocheiului sau fotbalului. Cum a fost posibil?
E incredibil ce se întâmplă în Slovacia. Eu nici măcar nu am crezut că voi ajunge profesionist. Din acest punct de vedere, trebuie să îi mulţumesc familiei mele, care mi-a acordat tot suportul. În Slovacia, nu existau competiţii, astfel că a trebuit să merg mereu în alte ţări pentru a concura, de când eram mic. Dacă nu era tatăl meu, ar fi fost foarte greu. Acum, lucrurile s-au schimbat, sunt o mulţime de copii care se îndreaptă spre ciclism şi care primesc ajutor. Şi eu, cu Academia Peter Sagan, încerc să îi ajut. Au venit mulţi sponsori, astfel că puştii pot să participe la curse şi să fie pregătiţi bine încă de la 4 ani.
Acum există şi Turul Slovaciei. E vreo şansă să te vedem în el?
Asta nu pot să ştiu cu certitudine. Eu îmi doresc, poate la anul. Dar va depinde mult de programul pe care îl voi avea, de modul în care va trebui să mă pregătesc pentru obiectivele sezonului. Trebuie să iau în calcul mai multe aspecte, nu doar ce îmi doresc eu din punct de vedere sentimental.
Oamenii sunt izolaţi în case în această perioadă şi se plictisesc. Ai vreun sfat pentru ei: ce să facă, ce filme să urmărească, ce muzică să asculte?
Nu ştiu ce înseamnă să te plictiseşti, pentru că eu nu o faci niciodată. Dacă trăieşti în momentul prezent, mereu vei găsi ceva de făcut. Mie cel mai mult îmi place că pot petrece timp cu familia, aşa că nu sunt deloc frustrat de această perioadă.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo