Al doilea weekend din Turul Franței a debutat cu o rundă dificilă între Macon și Saint-Etienne, ce a măsurat în total 200 de kilometri. Pe traseu însă au fost repertoriate nu mai puțin de șapte cățărări, dintre care cinci de categoria a doua, iar la final s-au însumat peste 3500 de metri diferență pozitivă de nivel.
Așadar, puteau exista diferite scenarii, dar cel mai plauzibil avea ca deznodământ un succes dintr-o evadare. Chiar din primii kilometri ai zilei s-au dat atacuri, iar în fruntea cursei s-au desprins trei cicliști: De Gendt, Ben King și Nikki Terpstra. Ulterior, din grupul principal a atacat și italianul Alessandro De Marchi, i-a ajuns pe cei trei, iar evadații și-au croit un avans maxim de cinci minute.
În pluton s-a menținut o trenă susținută din partea a patru echipe: Deceuninck Quick-Step, EF Education First, Astana și Groupama-FDJ. Astfel, avansul fugarilor a fost ținut sub control pentru a-i prinde în faza finală a cursei. De altfel, De Gendt și De Marchi, doi oameni specializați în evadări, s-au desprins de ceilalți doi pe porțiunile dificile din ultimii 50 de kilometri.
Ciclism
Wout van Aert "sare" peste Strade Bianche pentru a câştiga un "monument"
12/01/2022 LA 09:29
Belgianul și italianul au conlucrat bine la trenă, ajungând pe Cote de Jalliere (1,9 km cu o pantă medie de 8%) cu un ecart de 1 minut și 20 de secunde față de pluton. Pe pantele dure de pe Jalliere De Gendt l-a distanțat pe De Marchi, plecând într-o acțiune solo către victoria de etapă. În spate, lucrurile au devenit interesante în pluton, unde Education și Astana au impus o trenă puternică.
De Gendt a trecut primul în vârf, unde a luat și 10 secunde de bonificație, iar în spate au atacat Alaphilippe și Thibaut Pinot chiar pe ultimele pante ale ascensiunii. Rutierul de la Deceuninck a luat cele cinci secunde acordate locului secund în vârful cățărării, iar în acel moment mai avea de recuperat doar o secundă față de Giulio Ciccone pentru a reveni pe prima poziție la general.
În fine, în ultimii 10 kilometri De Gendt și-a menținut un ecart de circa 20 de secunde față de urmăritori, reușind să treacă primul linia de final și să-și treacă în palmares al doilea succes în Turul Franței. Pinot a sosit al doilea la 6 secunde, cu Alaphilippe locul trei. Grupul favoriților (care l-a conținut și pe Ciccone) a încheiat la 26 de secunde față de De Gendt.
Astfel, Alaphilippe a revenit în galben și va purta acest tricou distinctiv chiar de ziua națională a Franței, pe 14 iulie. Podiumul de la general este completat de Ciccone (la 23 de secunde) și Pinot (la 53 de secunde).
Clasamentul etapei a 8-a: 1. Thomas De Gendt, 2. Thibaut Pinot +0:06, 3. Julian Alaphilippe +0:06, 4. Michael Matthews +0:26, 5. Peter Sagan +0:26, 6. Matteo Trentin +0:26, 7. Xandro Meurisse +0:26, 8. Greg Van Avermaet +0:26, 9. Egan Bernal +0:26, 10. Geraint Thomas +0:26.
Clasamentul general (după 8 etape):1. Julian Alaphilippe, 2. Giulio Ciccone +0:23, 3. Thibaut Pinot +0:53, 4. George Bennett +1:10, 5. Geraint Thomas +1:12, 6. Egan Bernal +1:16, 7. Steven Kruisjwijk +1:27, 8. Rigoberto Uran +1:38, 9. Jakob Fuglsang +1:42, 10. Emanuel Buchmann +1:45.
Ciclism
Povestea terifiantă a lui Jan Ullrich. "Am urmat același drum ca Pantani. Am fost aproape de a muri"
01/01/2022 LA 16:49
Turul Franței
2021 în sport | Destinul ireal al lui Cavendish! De la gândul retragerii la a scrie istorie în TDF
31/12/2021 LA 14:02