A fost un debut de tur perfect pentru Fernando Gaviria, care se află la prima sa participare în cea mai importantă cursă ciclistă. Din 2012 nu s-a mai întâmplat ca un debutant să câștige chiar prima sa etapă din Tur, iar faptul că Peter Sagan s-a clasat al doilea a fost grăitor, slovacul fiind ultimul ciclist care reușise asta.
Gaviria a fost vizibil cel mai puternic, ajutat fiind de un „trenuleț” excelent gestionat de coechipierii săi de la Quick-Step Floors. În urma sa, Sagan și-a croit drum printre restul sprinterilor în ultimele sute de metri, dar nu a avut forța de a-l amenința cu adevărat pe columbian. Marcel Kittel și Alexander Kristoff s-au luptat pentru locul trei, germanul având de puțin câștig de cauză.
Etapa a fost una relativ lungă pentru debutul unui Mare Tur – 201 kilometri parcurși de la Noirmoutier-En-L’Ile la Fontenay-Le-Comte. Trei oameni au format evadarea zilei încă din start. Aceștia au fost francezii Jerome Cousin, Kevin Ledanios și Yoann Offredo, care și-au împărțit punctele la primul și singurul sprint intermediar al zilei. Ledanios va purta tricoul celui mai bun cățărător după ce a trecut primul prin cățărarea Cote de Vix, puțin înainte ce evadarea să fie anulată de către pluton. La rândul său, Cousin l-a învins pe Offredo la sprintul pentru bonificații – un element nou introdus de către organizatori în această ediție a cursei.
Ciclism
Wout van Aert "sare" peste Strade Bianche pentru a câştiga un "monument"
12/01/2022 LA 09:29
Kilometrii finali ai etapei au adus însă elementul surpriză, iar o parte din favoriții clasamentului general vor avea deja de recuperat un deficit considerabil. Richie Porte și Adam Yates au fost mai întâi lăsați în urmă din cauza incidentelor din pluton, după care o căzătură i-a cauzat probleme și lui Chris Froome – prezent în cursă după ce UCI a renunțat să-l mai cerceteze pe britanic după proba sa anormală din Turul Spaniei.
Cei trei favoriți au încheiat etapa la aproximativ un minut în urmă, având de recuperat 51 de secunde față de cei mai bine clasați oameni de general. Pentru Nairo Quintana și Egan Bernal situația este și mai dificilă. Cei doi columbieni au o întârziere de 1 minut și 12 secunde față de aceiași favoriți, ciclistul de la Movistar având parte de o pană cu puțin mai mult de 3 kilometri rămași. Pentru Quick-Step însă, turul a început așa cum a fost mare parte din sezonul echipei - excelent.
Etapa a 2-a a turului programează încă o zi relativ ușoară, cu o cățărare de categoria a 4-a pe parcursul celor 182.5 kilometri de la Mouilleron-Saint-Germain la La Roche sur Yon.
Clasament etapă: 1. Fernando Gaviria – 4h23min32s; 2. Peter Sagan; 3. Marcel Kittel; 4. Alexander Kristoff; 5. Christophe Laporte; 6. Dylan Groenewegen; 7. Michael Matthews; 8. John Degenkolb; 9. Jakob Fuglsang; 10. Rafal Majka.
Clasament general: 1. Fernando Gaviria – 4h23min32s; 2. Peter Sagan +0:04; 3. Marcel Kittel +0:06; 4. Oliver Naesen +0:09; 5. Alexander Kristoff +0:10; 6. Christophe Laporte +0:10; 7. Dylan Groenewegen +0:10; 8. Michael Matthews +0:10; 9. John Degenkolb +0:10; 10. Jakob Fuglsang +0:10.
Ciclism
Povestea terifiantă a lui Jan Ullrich. "Am urmat același drum ca Pantani. Am fost aproape de a muri"
01/01/2022 LA 16:49
Turul Franței
2021 în sport | Destinul ireal al lui Cavendish! De la gândul retragerii la a scrie istorie în TDF
31/12/2021 LA 14:02