Săptămâna a doua din Le Tour s-a încheiat cu o etapă grea, între Limoux și Foix pe distanța a 185 de kilometri, pe traseu fiind repertoriate trei cățărări de categoria întâi și una de categoria a doua. La fel ca și sâmbătă, organizatorii au pregătit un final la altitudine, pe Prat d’Albis, ascensiune aflată în premieră pe traseul Marii Bucle.
Cum primii kilometri au fost pe plat și apoi în ușoară urcare s-a mers într-un ritm nebun, iar evadarea s-a format destul de greu. În cele din urmă pe cățărarea de categoria a doua, Col de Montsegur, un grup de peste 20 de rutieri a luat un avans de aproximativ cinci minute, iar printre cicliștii din față se aflau rutieri importanți precum Simon Yates, Romain Bardet, Dan Martin sau Nairo Quintana. Cu excepția lui Quintana, care își dorea să mai urce în clasamentul general, ceilalți aveau în gând victoria de etapă.
Cu Deceuninck Quick-Step la trenă evadații au menținut un ecart constant de 4 minute și jumătate, dar grupul fugarilor a făcut implozie pe Port de Lers (cățărare de categoria întâi). Germanul Simon Geschke s-a desprins în ultimii patru kilometri de pe Mur de Peguere, cei mai grei, cu pantă de peste 15%. În spate se aflau alți cicliști din rămășițele evadării, printre ei fiind Yates, Bardet și Quintana. În spate, din grupul favoriților atacase Mikel Landa, bascul desprinzându-se ușor de restul favoriților.
Ciclism
Wout van Aert "sare" peste Strade Bianche pentru a câştiga un "monument"
12/01/2022 LA 09:29
Geschke a trecut primul pe Peguere, dar a fost urmat imediat de Yates, cei doi conlucrând pe coborâre până la intrare în Foix. Erau secondați de grupul Bardet-Quintana, apoi urma Landa și în cele din urmă plutonul condus de Jumbo-Visma la peste trei minute.
Prat d’Albis nu a fost piedică pentru Yates, cel care s-a desprins cu ușurință de Geschke cu 7 kilometri până la final, reușind să treacă cu ușurință primul linia de finiș și obținând al doilea succes de la actuala ediție. Mai interesantă a fost lupta din spate, acolo unde Thibaut Pinot a arătat o formă fantastică înainte de ultima săptămână. Câștigătorul de pe Tourmalet a accelerat în ultimii 5 kilometri, și a lăsat rând pe rând rivalii în urmă, terminând al doilea etapa la 33 de secunde alături de Landa pe care l-a ajuns cu 1800 de metri înainte de final.
Au apărat, de asemenea, și primele slăbiciuni pentru Alaphilippe, francezul fiind îndepărtat și de Geraint Thomas, iar britanicul a mai recuperat câteva secunde. Așadar, Julian rămâne în galben, dar Thomas s-a apropiat la 1:35, Steven Kruijswijk se află la 1:47, în timp ce Pinot a urcat pe locul 4. Luni va fi a doua și ultima zi de pauză de la actuala ediție a Turului Franței.
Clasamentul etapei a 15-a: 1. Simon Yates, 2. Thibaut Pinot +0:30, 3. Mikel Landa +0:30, 4. Emanuel Buchmann +0:51, 5. Egan Bernal +0:51, 6. Lennard Kamna +1:03, 7. Geraint Thomas +1:22, 8. Steven Kruijswijk +1:22, 9. Alejandro Valverde +1:22, 10. Richie Porte +1:30.
Clasamentul general (după 15 etape): 1. Julian Alaphilippe, 2. Geraint Thomas +1:35, 3. Steven Kruijswijk +1:47, 4. Thibaut Pinot +1:50, 5. Egan Bernal +2:02, 6. Emanuel Buchmann +2:12, 7. Mikel Landa +4:54, 8. Alejandro Valverde +5:00, 9. Jakob Fuglsang +5:27, 10. Rigoberto Uran +5:33.
Ciclism
Povestea terifiantă a lui Jan Ullrich. "Am urmat același drum ca Pantani. Am fost aproape de a muri"
01/01/2022 LA 16:49
Turul Franței
2021 în sport | Destinul ireal al lui Cavendish! De la gândul retragerii la a scrie istorie în TDF
31/12/2021 LA 14:02