După peste 10 ani cu Ineos, Froome a anunțat în această săptămână ceea ce se anticipa deja de mai multe luni. Rutierul englez va părăsi echipa care i-a fost alături la toate succesele din marile tururi, conștientizând că britanicii nu îl mai văd un lider pentur Turul Franței, obiectivul central al anului an de an.
Învingător de 7 ori în clasicele monument, Tom Boonen a analizat hotărârea lui Froome și îl laudă pe acesta că a dat curs unei noi provocări. Pe lângă faptul că nu va avea parte de o la fel de mare presiune, la o echipă mai mică britanicul va avea și alibiul lipsei unor coechipieri pe măsură. La Ineos, Bernal reprezintă viitorul, iar Geraint Thomas pare și el mai puternic decât Froome, astfel că șansele să fie lider ar fi fost minime. Acum, în schimb, are ocazia să devină un adevărat "dark horse", în contextul în care nimeni nu va mai aștepta ca el să fie principalul protagonist în Le Tour.
"Fără îndoială, nu e o decizie în pripă, e una înțeleaptă. Independent de cât de mari erau șansele ca Froome să nu își atingă obiectivele, odată cu această mutare posibilitatea să dezamăgească scade. Pentru că a eliminat un factor important: concurența internă. Ineos e un mediu propice pentru performanță, iar să eșuezi acolo ar fi fost mai dureros. Nu îi vedeam pe Bernal și Thomas să spună: "Hai, Chris, e șansa ta pentru al cincilea Tur al Franței". El nu se mai poate ridica la nivelul celor doi, așa că a făcut bine că a ales să plece la finalul acestui sezon", a spus Boonen pentru Het Laatste Nieuws.
Turul Spaniei
Primoz Roglic, imbatabil în Vuelta! Slovenul a câștigat etapa a 17-a și a preluat tricoul roșu
01/09/2021 LA 15:11

Ce așteptări să avem de la Chris Froome și Israel Start Up Nation

Transferul lui Froome la Israel Start Up Nation va aduce cu sine o serie de alte mutări spectaculoase în ciclism. Pentru că formația care anul acesta a obținut licența de World Tour de la Katusha nu are rutieri puternici pe munte, cu mici excepții.
Deja se vorbește despre o serie de locotenenți care vor veni să îl ajute pe Froome, cel mai important nume fiind cel al lui Richie Porte, care în trecut a lucrat cu britanicul la Sky. Independent de cât de puternică va deveni echipa, cvatruplul campion în Turul Franței trebuie să înțeleagă că nu va mai putea folosi aceeași tactică precum la Ineos, fiind imposibil ca Israel Start Up Nation să se ridice la nivelul formației britanice.
"Nu îmi pot imagina că nu va lua cu el pe cineva de la Ineos. Când semnezi cu un campion precum Froome, știi că nu va veni singur. Are nevoie de 3-5 locotenenți puternici. Oricum, lucrul cel mai prost pe care Israel Start-Up Nation poate să îl facă e să copieze modelul "Ineos". Britanicii îi storc de energie pe adversari prin trena susținută, până când în frunte rămân doar liderii. E un sistem pe care Froome îl cunoaște, dar la noua echipă nu ar fi bine să apeleze la el pentru că formația nu va avea suficientă forță să realizeze așa ceva", a mai spus Boonen.
Cel mai înțelept pentru Froome ar fi să o lase pe Ineos să facă toată munca de "curățare" a oamenilor de general, pentru ca apoi să încerce să atace. Totuși, un astfel de scenariu e puțin probabil în 2021, nu doar din cauza vârstei britanicului. Căzătura din Dauphine a lăsat cu siguranță urme, chiar dacă Froome consideră în acest moment că e la același nivel ca înainte de accidentul suferit vara trecută.
Froome ar putea să beneficieze în viitor de tactica lui Ineos, dar pentru asta are nevoie să fie în cea mai bună formă, cea de dinainte de căzătura din Dauphine. Dar poți să faci toată pregătirea necesară, te poți antrena cât de mult poți, e foarte greu ca astfel de accidente să nu lase urme | Tom Boonen
Până să ajungă în "curtea" lui Israel Start Up Nation, Froome va participa pentru ultima oară la Turul Franței din postura de rutier al lui Ineos. Britanicii vin cu trei lideri "pe hârtie" pentru cursa anului, desfășurată între 29 august și 20 septembrie. Deși englezii beneficiază de o formație stelară, concurența va fi mai dură ca niciodată, Jumbo Visma urmând să aibă la rândul ei una dintre cele mai puternice formații din istoria unui mare tur.
https://i.eurosport.com/2020/07/09/2847462.jpg
Ciclism
Caruso, victorie de colecție în Vuelta! Roglic, o nouă lecție pentru rivali
22/08/2021 LA 15:10
Ciclism
Roglic n-ar fi nici pe departe un "patron" al Vueltei. Strategia sa e simplă şi poate fi oprit uşor
22/08/2021 LA 11:08