În iunie, înainte de contratimpul din etapa a patra din Criteriul Dauphine, Froome a mers să facă recunoașterea clasică. Pe o coborâre, a căzut teribil, iar rezultatele au pus în primă fază în discuție dacă britanicul se va mai putea urca vreodată pe bicicletă: fractură de femur, dar și mici fracturi de șold, la cot și la stern.
Operațiile au decurs însă bine și, după peste trei săptămâni de spitalizare, Froome a început procesul de recuperare, doctorii promițându-i că se va recupera total, chiar dacă durata indisponibilității sale va fi una mare.
Organismul rutierului născut în Nairobi a reacţionat excelent, astfel că Froome a început deja să meargă pe bicicletă, deşi are încă probleme la deplasarea normală. Ciclistul a mers săptămâna trecută în Japonia, pentru a participa la o recunoaştere a curselor care vor avea loc în 2020, în cadrul Jocurilor Olimpice. Organizatorii au planificat un contratimp pe echipe scurt, în lungime de 3,1 kilometri, la care au mai luat parte, printre alţii, Jakob Fuglsang, Romain Bardet şi coechipierul lui Froome de la Ineos, Michal Kiwatkowski.
Turul Franței
Legendele ciclismului se înclină în fața lui Pogacar! "Va lua 7 Tururi ale Franței"/"E noul canibal"
18/07/2021 LA 06:52
Acesta a avut loc vineri, iar sâmbătă a fost un criteriu, Saitama, în lungime de 60 de kilometri. Froome a spus "pas" acestuia din urmă, conştient că un efort pe o lungime atât de lungă s-ar putea să creeze probleme în procesul de recuperare. În privinţa modului în care pedalează în prezent, britanicul l-a catalogat drept "ritm de promenadă".
"Cu siguranţă că pot merge pe bicicletă mai bine decât pot să merg, în acest moment. Când mă deplasam doar cu ajutorul cârjelor, îi vedeam pe oameni stupefiaţi că pot să mă urc pe şa. Dar mă simţeam mult mai bine pe bicicletă, era mult mai greu să păşesc decât să împing în pedale", a spus Froome.

Chris Froome crede că poate fi în formă în Turul Franţei 2020

Marele obiectiv al lui Froome pentru 2020 va fi Turul Franţei, unde visează să ajungă la al cincilea titlu, ceea ce ar însemna egalarea recordului all-time, deţinut de legendele Eddy Merckx, Jacques Anquetil, Bernard Hinault şi Miguel Indurain. Froome e conştient că s-ar putea să nu mai revină la nivelul de dinainte de accidentare, însă nivelul lui de motivaţie şi încredere este la cote înalte.
"Nu există nicio garanţie că mai pot fi la nivelul de înainte. Dar în viaţă, în general, nu ai vreo garanţie. Nu ştiu încă la ce nivel pot fi, dar planul este ca în februarie să încep să concurez din nou. Îmi mai rămân, astfel, patru luni pentru a atinge forma maximă la startul Turului Franţei. Acesta e obiectivul meu şi, până nu descopăr un motiv pentru care să nu cred în el, voi face tot ce depinde de mine să îl ating. Acest lucru mă motivează în acest moment, vreau să fac parte din acel grup select de mari ciclişti cu 5 Tururi ale Franţei în palmares. Când medicii mi-au spus că voi putea participa din nou la curse m-am bucurat, dar am conştientizat imediat că una e să particip, alta e să fiu la nivelul necesar pentru a câştiga Le Tour. Sunt lucruri total diferite. Cum am zis şi înainte, nimeni nu oferă garanţii, dar eu încă simt că mai am multe de oferit ciclismului", a mai spus Froome.

Ineos, tentată să mizeze pe Froome în Turul Franţei 2020

În absenţa lui Froome, un alt rutier de la Ineos, Egan Bernal, a strălucit în Turul Franţei din acest an. Columbianul s-a impus la doar 22 de ani şi nu are cum să lipsească de la ediţia din 2020.
Totuşi, chiar Bernal a recunoscut că e mai tentat de Giro, care propune multe căţărări la peste 2000 de metri altitudine, acolo unde columbienii se simt ca "peştele în apă".
Dorinţa tânărului ciclist de a merge în Turul Italiei trebuie citită şi în altă cheie. El a înţeles că Ineos şi-ar dori mult mai mult ca Froome să se impună în Marea Buclă. Nu doar că ar fi vorba de un britanic care câştigă pentru o echipă britanică, dar povestea accidentării e una care ar vinde mult mai bine. Un Froome revenit la cel mai înalt nivel, la un an distanţă de operaţiile care au pus în discuţie posibilitatea ca el să se mai urce pe bicicletă, reprezintă un subiect cu un potenţial de marketing enorm.
Bernal pare să fi înţeles acest lucru şi, fiind extrem de tânăr, ştie că va beneficia de o mulţime de alte şanse în viitor. Ca atare, să meargă în Giro pentru a obţine, la 22 de ani, al doilea său Mare Tur, pare o decizie matură şi de pe urma căreia poate să profite mult timp. Atât din punct de vedere al statutului său la Ineos, dar şi din punct de vedere al renegocierii contractului. El va fi prezent, cu siguranţă, şi la startul Turului Franţei, dar misiunea va fi clară: să îl protejeze şi să îl ajute pe Froome.
Turul Franței
Pogacar, acuzat că trișează în Turul Franței. Răspunsul slovenului
17/07/2021 LA 06:25
Turul Franței
Tadej Pogacar e patronul din Turul Franţei. De 86 de ani nimeni nu a reuşit ceva similar
15/07/2021 LA 16:01