Tadej Pogacar pare de neoprit în Turul Franței. Slovenul a câștigat entuziasmant etapa a 6-a și a preluat conducerea clasamentului general, iar ținând cont de felul în care arată ceilalți favoriți este foarte posibil ca Pogacar să-și păstreze poziția până la Paris.
Celelalte echipe caută să găsească soluții pentru a-l destabiliza pe sloven, dar variantele sunt puține, pentru că acesta este extrem de puternic în orice gen de etapă. Totuși, legendarul Barnard Hinault, de 5 ori câștigător al Turului Franței, a venit cu o sugestie extrem de interesantă.
Hinault crede că Ineos și Jumbo Visma ar putea avea o șansă numai dacă s-ar alia împotriva lui Pogacar și ar acționa ca o singură echipă. Concret, când una dintre cele două ehipe ar ataca, celalaltă nu ar trebui să răspundă, ci să aștepte ca Pogacar și colegii săi să o facă. Astfel, cei de la UAE ar putea fi sleiți de puteri în fiecare zi și speranța că Pogacar va claca la un moment dat va crește.
Turul Spaniei
Tadej Pogacar nu va merge în Vuelta! Slovenul și-a fixat alte două obiective în finalul sezonului
26/07/2022 LA 11:11
"Pogacar le-a arătat tuturor cine este șeful. Ceilalți se întreabă cum îl pot pune în necaz, dar când știu ce îi așteaptă spre finalul Turului își dau seama că va fi foarte greu. Cealaltă posibilitate pe care o avem este că va exista o altă tactică, iar Poagcar va fi atacat. Există două echipe mari care vor trebui să ia această decizie: Ineos și Jumbo Visma.
Cele două vor trebui să cadă de acord asupra unei strategii conform căreia, dacă una dintre ele atacă, cealaltă să nu răspundă. Trebuie să-l faci pe Tadej să răspundă de fiecare dată primul și apoi să-i iei roata. În acest caz, s-ar putea să aibă probleme, dar dacă aș fi în locul lui, aș fi foarte relaxat.
El este atât de controlat. Va avea o oportunitate pe La Super Planche des Belles Filles, un moment grozav în cursă. De asemenea, poate să câștige etapa de contratimp. După Alpe d'Huez (n.r. etapa a 14-a) vom ști cine va câștiga Turul și, mai important, cine l-a pierdut. Deci, Ineos și Jumbo trebuie să creeze o alianță, deoarece în caz contrar, chiar și fără echipa sa, Pogacar va fi în siguranță", a spus Hinault pentru Eurosport.

Van Aert crede că Jumbo Visma poate profita de slăbiciunile celor de la UAE

După etapa a 6-a, în care a fost destul de aproape de o victorie din evadare, Wout Van Aert a vorbit și el despre variantele prin care Pogacar poate fi pus în dificultate și a insinuat și el anumite alianțe în pluton. Belgianul a subliniat că UAE nu este o echipă atât de puternică, deci liderul poate fi izolat dacă Jumbo va ataca devreme în anumite etape și apoi orice se poate întâmpla.
"Pogacar a arătat foarte puține slăbiciuni până acum. O slăbiciune este însă foarte clară și anume că echipa lui nu este foarte puternică. Trebuie să încercăm să mizăm pe asta. Astăzi am reușit să punem presiune pe ei, dar apoi am văzut că și alte echipe dau o mână de ajutor în spate. A fost păcat pentru noi. Trebuie să încercăm să punem presiune pe ei și să îndrăznim să atacăm devreme. Sper să avem mai mulți aliați alături de noi, pentru că doar cu trei rutieri nu îi vom răni prea mult, desigur", a menționat Van Aert.
Evident, toate scenariile luate în calcul sunt mai ușor de spus decât de pus în practică. Pogacar pare invincibil în Turul Franței și va avea cel mai probabil răspuns la orice atac din partea adversarilor. Totuși, pentru spectacol, ar fi extrem de interesant de văzut ce se va întâmpla dacă mai multe echipe și-ar da mâna în încercarea de a-l opri pe sloven să câștige al 3-lea tricou galben consecutiv în competiția supremă din ciclismul mondial.
Turul Franței are loc între 1 și 24 iulie și poate fi urmărit în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Turul Franței
Eddy Merckx știe de ce Pogacar a pierdut Turul Franței! Care a fost marea eroare a slovenului
24/07/2022 LA 13:57
Turul Franței
Jonas Vingegaard, primele reacții după victoria din Turul Franței! Ce a spus despre Pogacar
23/07/2022 LA 20:54