Ciclistul britanic Chris Froome va participa pentru a zecea oară la Turul Franţei, cursă pe care a câştigat-o de patru ori în cursul carierei sale, după ce a fost inclus miercuri în lotul cu care echipa Israel Premier Tech va aborda competiţia din Hexagon.
Froome, în vârstă de 37 de ani, şi-a exprimat anterior îndoielile cu privire la selecţia sa pentru această cursă, din cauza problemelor legate de forma sa, în urma accidentării care i-a pus în pericol cariera, în urmă cu trei ani.
Turul Franței
Turul Franței a început cu o surpriză uriașă! Yves Lampaert a câștigat contratimpul din prima etapă
ACUM 3 ORE

Chris Froome va lua startul în Turul Franței! "Sunt nerăbdător să dau totul"

"Am muncit extraordinar de mult anul acesta şi sunt nerăbdător să dau totul. Avem un grup excelent de ciclişti şi aşteptăm cu nerăbdare ca bătălia să înceapă la Copenhaga", a declarat el.
Britanicul, care a câştigat ultima dată Turul Franţei în 2017, va face parte dintr-o echipă alături de alţi doi veterani, Michael Woods şi Jakob Fuglsang.
În ultimele sezoane, Chris Froome a fost departe de performanţele sale anterioare, după ce a suferit o fractură de femur şi alte leziuni în timpul cursei Criterium cu Dauphine din 2019, terminând pe locul 133 la general în ediţia trecută a Turului Franţei, la peste patru ore în spatele câştigătorului Tadej Pogacar.
Luna aceasta, el s-a clasat pe locul 11 în Classic Alpes-Maritimes, dar s-a retras de la Criterium du Dauphine, cu două etape înainte de final, din cauza unei probleme medicale.
Ediţia 2022 a Turului Franţei, cea mai importantă cursă pe etape din calendarul ciclismului profesionist, se va desfăşura în perioada 1-24 iulie, marele start urmând să se dea în capitala Danemarcei.
Sursa: Agerpres
Turul Franței
Ploaia face ravagii în Turul Franței! Laporte, căzătură dură la contratimpul din prima etapă
ACUM 4 ORE
Turul Franței
Stefan Bissegger a căzut de două ori la contratimpul care deschide Turul Franței 2022
ACUM 4 ORE