Turul Franței 2022 va debuta pe 1 iulie și timp de trei săptămâni îi va ține cu sufletul la gură pe fanii ciclismului. Cea mai importantă cursă din lume va începe cu 3 etape pe teritoriul Danemarcei, după care va ajunge în Franța. Ultima etapă este programată pe 24 iulie.
Ciclismul nu este un sport unde premiile în bani să fie foarte mari, dar în ultima vreme acestea au crescut constant, iar rutierii care obțin rezultate în cele mai mari curse își rotunjesc serios veniturile.
Spre exemplu, în acest an, câștigătorul tricoului galben din Turul Franței va încasa 500.000 de €, anunță eurosport.fr. Asta înseamnă de două ori și jumătate mai mult decât ocupantul locului secund în ierarhia generală, care se va alege cu 200.000 de €. Locul 3 va fi recompensat cu 100.000 de €, iar sumele scad proporțional cu locurile ocupate.
Turul Franței
Căzătură cumplită în etapa a 5-a din Turul Franței Feminin! Peste 20 de rutiere au fost implicate
28/07/2022 LA 14:13

Turul Franței 2022 | Premii substanțiale pentru rutierii cu rezultate

Oamenii din afara podiumului general vor obține însă sume infime. Spre exemplu, locul 7 în clasamentul tricoului galben va încasa 7.600 de €, mai puțin decât învingătorul unei etape, recompensat cu 11.000 de €. Fiecare rutier care termină cele 3 săptămâni de cursă va primi minim 1000 de €.
Câștigătorii celorlalte tricouri distinctive vor fi și ei premiați. Rutierii care vor triumfa în clasamentul pe puncte (tricoul verde) și în cel al cățărătorilor (tricoul alb cu buline roșii) vor încasa câte 25.000 de €. Primii 8 clasați în aceste ierarhii vor fi recompensați financiar.
Premiul este ceva mai mic pentru câștigătorul tricoului alb: 20.000 de € și numai primii 4 clasați vor lua câte ceva. Cea mai bună echipă va primii 50.000 de €.
De asemenea, se vor acorda sume semnificative în fiecare etapă, pentru diverse obiective. Spre exemplu, primul rutier care va ajunge în vârful unei cățărări ar putea lua până la 800 de €, iar câștigătorul unui sprint intermediar poate încasa până la 1.500 de €. Aceste sume oscilează de la o rundă la alta și de la o cățărare la alta.
În fiecare etapă se va alege cel mai combativ om al zilei, iar câștigătorul va primi 2.000 de €. Cel mai combativ om al întregului tur va primi de 10 ori mai mult: 20.000 de €.
Turul Franței 2022 va avea loc în perioada 1-24 iulie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Turul Franței
Vingegaard a creat isterie în Danemarca! Câștigătorul Turului Franței, ovaționat de o mulțime imensă
27/07/2022 LA 19:20
Turul Franței
Vingegaard, primit ca un erou la Copenhaga, după ce a câștigat Turul Franței
27/07/2022 LA 19:19