Ei îl vor susţine pe Tadej Pogacar pentru un istoric al 5-lea Tur al Franţei. UAE nu îi aduce 2 locotenenţi importanţi
Publicat 29/06/2026 la 13:52 GMT+3
Ciclistul sloven Tadej Pogacar îi va avea alături pe mexicanul Isaac del Toro şi pe britanicul Adam Yates, dar nu şi pe francezul Pavel Sivakov, în tentativa sa de a câştiga pentru a cincea oară Turul Franţei, competiţie care începe sâmbătă, conform lotului de opt rutieri anunţat luni de echipa UAE Emirates.
Tadej Pogacar et Isaac Del Toro
Credit imagine: Imago
Pe lângă Del Toro, câştigător recent al Turului AURA (Auvergne-Rhone-Alpi, fosta Dauphine), şi Yates, principalul său locotenent pe etapele montane, superstarul sloven va fi susţinut şi de germanul Nils Politt, de belgienii Florian Vermeersch şi Tim Wellens, de austriacul Felix Grossschartner şi de americanul Brandon McNulty.
Aceştia din urmă au fost preferaţi în detrimentul a doi dintre coechipierii fideli ai lui Pogacar din ediţiile anterioare ale Turului, Jhonatan Narvaez şi Pavel Sivakov, care au făcut parte din echipă la ultima sa victorie în "Marea Buclă".
"Turul Franţei rămâne cea mai mare provocare a sezonului şi cursa care ne motivează cel mai mult. În fiecare an, ajungem la start ştiind că orice se poate întâmpla în trei săptămâni, iar asta îl face atât de special", a spus Pogacar într-un comunicat.
"Ne-am pregătit foarte bine ca echipă, toată lumea a muncit incredibil de mult, iar acum suntem nerăbdători să începem în sfârşit la Barcelona", a adăugat dublul campion mondial.
Tadej Pogacar, fără adversar în Turul Franţei 2026?
Pogacar are un 2026 fabulos până acum, cu triumfuri în 4 clasice (3 "moneumente"): Strade Bianche, Milano-SanRemo, Turul Flandrei şi Liege-Bastogne-Liege.
Ulterior, din mai, Tadej s-a concentrat pe cursele de etapă, câştigând de o manieră impresionantă Turul Romandiei (cu 4 victorii de etapă) şi Turul Elveţiei (cu 3 victorii în runde).
În niciuna dintre curse nu s-a luptat însă cu marele rival, Jonas Vingegaard, care anul acesta ţinteşte câştigarea celui de-al treilea său Tur al Franţei. Danezul lui Visma nu va avea o misiune uşoară în a-i face faţă lui Pogi: e obosit după ce a câştigat în premieră Giro, de la finalul de la Roma el neparticipând în vreo cursă. Nordicul de 29 de ani s-a odihnit, apoi a mers la altitudine, pentru un cantonament, sperând că de această dată va putea să îi dea o replică mai bună lui Tadej decât în ultimii doi ani.
Specialiştii consideră că doar Vingegaard sau un accident nefericit stă între sloven şi al 5-lea titlu în "Marea Buclă", deşi la startul cursei se vor afla şi Remco Evenepoel sau Paul Seixas. Primul a "demonstrat" mai mereu în ultimii ani că nu e rutier de mari tururi, în timp ce puştiul francez e încă prea "necopt" pentru o cursă de 3 săptămâni. Totuși, destui experţi cred că Seixas va avea o mică şansă la treapta a treia a podiumului, cum unii consideră că experienţa pe care o va dobândi în acest an îl va ajuta enorm în edițiile viitoare ale Le Tour, când poate deveni un candidat real la tricoul galben.
Marea Buclă 2026 va debuta sâmbătă cu o cursă contracronometru pe echipe pe străzile Barcelonei.
Turul Franţei se desfăşoară în perioada 4-26 iulie şi are acoperire totală pe Eurosport şi HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo