Fără Passo Gavia pe traseu, organizatorii Il Giro au decis să mai introducă alte trei ascensiuni, dar diferența avea să o facă tot Passo del Mortirolo. Încă de la începutul zilei s-a format o evadare de peste 24 de rutieri ce a luat un avans de cinci minute, trena în grupul principal fiind dusă în mare parte de Movistar, echipa tricoului roz.
Peste Croce di Salven, Cevo și Aprica s-a trecut într-un ritm liniștit, atât în grupul de față, cât și în pluton. Lucrurile serioase au început pe Mortirolo (11,9 km cu o pantă medie de 11%). Din evadare s-au desprins Ciccone și Jan Hirt față de restul colegilor din evadare. Cei doi au reușit să își contureze un ecart suficient de mare încă să își dispute victoria de etapă. Ciccone a reușit să îl vingă pe Hirt la finalul din Ponte di Legno, trecând totodată de-a lungul zilei primul pe toate cățărările. Tricoul de cel mai bun cățărător pare să fie aproape acontat de italianul de la Trek-Segafredo.
În spatele celor doi a fost o luptă palpitantă între oamenii de general. Vincenzo Nibali a atacat la jumătatea lui Mortirolo, undeva cu 35 de kilometri înainte de final, alături de însă venind după alți doi kilometri Carapaz, Mikel Landa și Hugh Carthy. Cel mai mult au suferit Primoz Roglic și Simon Yates, care aveau să piardă timp prețios la final.
Ciclism
Egan Bernal a fost operat cu succes după accident, dar are șanse mici să mai concureze în acest an
ACUM 16 ORE
Astfel, la final Nibali, Landa, Carapaz și Carthy au încheiat la 1:41 față de Ciccone, Lopez a venit la 2:11, iar Roglic, Yates și Mollema la 3:03. În clasamentul general, Carapaz are un avans de 1:47 față de Nibali, italianul reușind să treacă pe locul doi în detrimentul lui Roglic. Slovenul, văzut ca mare favorit la câștigarea Il Giro înainte de start, a coborât pe locul trei la 2:09 de Carapaz.
Miercuri se va desfășura o nouă rundă dificilă, între Commezzadura și Anterselva în lungime de 181 de kilometri. Pe traseu vor fi repertoriate trei cățărări, iar cea finală are 9,2 kilometri cu o pantă medie de 5,7 %.
Clasamentul etapei a 16-a: 1. Giulio Ciccone, 2. Jan Hirt +0:00, 3. Fausto Masnada +1:20, 4. Vincenzo Nibali +1:41, 5. Hugh Carthy +1:41.
Clasamentul general după 16 etape: 1. Richard Carapaz, 2. Vincenzo Nibali +1:47, 3. Primoz Roglic +2:09, 4. Mikel Landa +3:15, 5. Bauke Mollema +5:00.
Ciclism
Egan Bernal s-a accidentat grav la un antrenament și a ajuns în spital
IERI LA 18:01
Ciclism
Wout van Aert "sare" peste Strade Bianche pentru a câştiga un "monument"
12/01/2022 LA 09:29