Prima etapă cotată la patru stele s-a desfășurat duminică, atunci când rutierii au avut de „înfruntat” al doilea contratimp individual din Turul Italiei. Față de cel din prima zi a fost mult mai lung, dar și mai greu, mai ales că majoritatea cicliștilor au avut parte de ploaie și frig.
Cel dintâi timp de referință a fost stabilit de campionul european la contratimp, belgianul Victor Campenaerts. Deținătorul recordului orei a avut însă pe traseu o problemă mecanică ce avea să conteze decisiv în stabilirea clasamentului de etapă. Campenaerts a setat cel mai bun timp la 52 de minute și 3 secunde, el rulând în niște condiții bune, cu soare la final.
În a doua parte a cursei ploaia și-a făcut apariția atât la start, cât și la final. Din această cauză columbianul Miguel Angel Lopez nu a performat deloc bine, terminând la final în afara top 30, la peste trei minute de liderul Campenaerts. Apoi, în scenă au apărut Simon Yates și Vincenzo Nibali. Britanicul a rulat bine în prima parte, având inițial un avans de 20 de secunde față de Nibali, dar „rechinul” a performat mult mai bine pe cățărare și ajunsese inițial la final pe poziția a patra, cu un timp mai bun cu două minute decât cel al lui Yates.
Tour de France
Turul Franței 2023 va începe de la Bilbao! Va fi a 2-a oară când Țara Bascilor va găzdui startul
IERI LA 15:18
Totuși, la final pe prima treaptă a podiumului avea să termină marele favorit al rundei. Roglic a rulat moderat pe plat, dar a forțat pe cățărarea din San Marino, stabilind la final cel mai bun timp: 51 de minute și 52 de secunde. Singurul rutier care a terminat sub 52 de minute l-a învins pe Campenaerts cu doar 11 secunde, în timp ce Bauke Mollema a completat podiumul la un minut de sloven.
Ultimul care a trecut linia de sosire a fost Conti, italianul de la UAE Team Emirates venind la 3 minute și 38 de secunde de Roglic. Suficient pentru a-și păstra tricoul roz pentru încă o zi. În schimb, Roglic a dat o lovitură importantă în bătălia pentru general, cu avans de peste un minut față de Nibali și peste trei minute față de Yates și Lopez. În mod normal, ultimii doi menționați vor fi nevoiți să atace în munți, lucru care va genera mult spectacol.
Până atunci, Turul Italiei ia o zi de pauză luni, dar va reveni marți cu etapa a 10-a, între Ravenna și Modena, însumând 145 de kilometri. Fără vreo dificultate pe traseu, sprinterii sunt așteptați să se lupte pentru victorie la final.
Clasamentul etapei a 9-a: 1. Primoz Roglic; 2. Victor Campenaerts +0.11; 3. Bauke Mollema +01.00, 4. Vincenzo Nibali +01.05; 5. Tanel Kangert +01:10.
Clasamentul general după 9 etape: 1. Valerio Conti; 2. Primoz Roglic +1:50; 3. Nans Peters +2:21, 4. Jose Rojas +2:33, 5. Fausto Masnada +2:36
Ciclism
Egan Bernal a fost operat cu succes după accident, dar are șanse mici să mai concureze în acest an
25/01/2022 LA 12:33
Ciclism
Egan Bernal s-a accidentat grav la un antrenament și a ajuns în spital
24/01/2022 LA 18:01