Primoz Roglic a început perfect Turul Spaniei, câștigând etapa inaugurală, un contratimp pe o distanță de numai 7 kilometri. După ce și-a apărat tricoul roșu în etapa a 2-a, încheiată la sprint, slovenul a cedat șefia clasamentului general la finalul rundei de luni, care a fost prima cu finish în cățărare din această ediție.
Estonianul Rein Taaramae s-a impus din evadare, iar Roglic a ajuns, alături de majoritatea favoriților, la aproape 2 minute de învingător. Ca atare, rutierul celor de la Intermarche a devenit lider la general, având 25 de secunde peste Kenny Elissonde (Trek Segafredo), care a terminat pe 3 etapa de luni, și 30 de secunde peste Prioz Roglic.
Deși pare paradoxal, Roglic a declarat la finaul etapei că este mulțumit de faptul că nu mai este lider la general: "Am mers bine și sunt mulțumit. A fost mult vânt pe urcare,chiar a fost un pic frig. Mai ales după căldura din ultimele zile, a fost nevoie să ne adaptăm temperaturii. Faptul că acum am pierdut tricoul roșu este un lucru bun pentru noi. A fost o urcare abruptă și dificilă, dar rezultatul nu spune încă multe. Mai sunt încă multe etape dure de parcurs".
Ciclism
Alaphilippe: "Nu vreau să îmi termin cariera fără să fi încercat să câştig Turul Franţei"
30/11/2021 LA 12:31

Primoz Roglic a cedat intenționat tricoul roșu

Deși purtarea tricoului de lider într-un mare tur reprezintă o imensă onoare pentru orice rutier, declarațiile lui Roglic sunt absolut logice. Oamenii din fața sa în clasamentul general (Taaramae și Elissonde) nu reprezintă mari pericole în perspectiva luptei pentru victoria finală, iar slovenul nu a pierdut timp în comparație cu principalii săi contracandidați la tricoul roșu.
În plus, faptul că Roglic nu mai este lider îl scutește de prezența pe podium la sfârșitul fiecărei etape, ceea ce îi oferă timp suplimentar de refacere. De asemenea, Jumbo Visma nu va mai avea presiunea de a controla fiecare etapă, astfel că rutierii echipei olandeze se vor putea odihni în rundele plate și vor fi mai proaspeți în bătăliile din munți care vor urma.
Grischa Niermann, directorul echipei Jumbo-Visma, a recunoscut și el că cedarea tricoului roșu a făcut parte din tactica echipei, iar Roglic a fost întru totul de acord cu acest lucru.
"Primoz a avut o zi bună, Sepp Kuss mai puțin. Suntem acolo unde vrem să fim în clasamentul general. A fost o zi minunată pentru noi. Dacă am fi dorit să apărăm tricoul roșu, cu siguranță am fi făcut-o. Primoz a fost de acord să predăm tricoul roșu. Poate suna cam ciudat, dar suntem totuși mulțumiți de ceea ce s-a întâmplat.", a declarat Niermann, citat de sporza.be.
Vuelta 2021 continuă astăzi cu o etapă relativ scurtă (163 de kilometri). Chiar dacă porțiunile de plat sunt puține, nu există nicio dificultate majoră pe traseu, astfel că specialiștii se așteaptă ca sprinterii să lupte pentru victorie. Etapa a 4-a din Vuelta va putea fi urmărită în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1 și Eurosport Player cu începe de la ora 16:00.

Profilul etapei a 4-a din Vuelta 2021

Turul Italiei
Un Giro pentru căţărătorii puri. Cei mai puţini kilometri de contratimp din ultimii 60 de ani
12/11/2021 LA 11:55
Ciclism
Tadej Pogacar, învingător în Il Lombardia, după o prestație de geniu
09/10/2021 LA 14:48