Movistar şi-a anunţat echipa pentru Vuelta! Marile pariuri ale spaniolilor, în absenţa liderului Enric Mas

Echipa ciclistă spaniolă Movistar a anunţat, luni, numele celor opt rutieri care vor lua startul în ediţia din acest an a Turului Spaniei, care debutează sâmbătă la Torino (Italia), o competiţie în care iese în evidenţă liderul său, Enric Mas, indisponibil pentru tot restul sezonului din cauza unei tromboflebite la piciorul stâng, care l-a ţinut inactiv de la retragerea sa din Turul Franţei.

Enric Mas en el Tour de Francia 2025

Credit imagine: Getty Images

Echipa spaniolă este alcătuită din Jorge Arcas, Carlos Canal, Pablo Castrillo, Ivan Garcia Cortina, Javier Romo, venezueleanul Orluis Aular, ecuadorianul Jefferson Cepeda şi germanul Michel Hessmann.
"Concurăm cu o echipă solidă şi echilibrată, care va fi protagonistă pe tot parcursul cursei, în care Arcas va fi cel mai experimentat rutier", a precizat Movistar.
Dintre aceştia, Canal, Cepeda şi Garcia Cortina se vor afla la a patra lor participare în "La Vuelta", în timp ce Aular, Castrillo şi Romo la a doua prezenţă, iar pentru Hessmann va fi debutul.

Ce obiective are Movistar în Vuelta 2025?

În absenţa liderului Enric Mas (ciclist cu 4 podiumuri în Turul Spaniei - 2018, 2021, 2022 şi 2024), spaniolii nu vor avea om de general, ei urmând a "vâna" etape. Există o discuţie în privinţa lui Pablo Castrillo, om care a demonstrat şi în acest an că poate rămâne aproape de cei mai buni în unele curse mari. Totuși, el a impresionat în Tururi de o săptămână şi Movistar preferă să îl vadă în evadări decât luptându-se pentru un eventual loc 5-10 la general. În vârstă de 24 de ani, Pablo a uimit anul trecut în Turul Spaniei, cucerind două etape după ce atacanţii zilei şi-au dus la bun sfârşit misiunea.
Absenţa lui Mas va însemna şi o atenţie mai sporită către sprinterul echipei, Orluis Aular, sportiv care a reuşit două podiumuri de etapă în Giro, unde sprinterii prezenţi erau mai puternici. Acum, venezueleanul de 28 de ani va spera la o victorie într-un Mare Tur, dar opţiunile nu sunt foarte multe (probabil doar 4 runde se vor încheia la sprint masiv).
Turul Spaniei se desfăşoară în perioada 23 august - 14 septembrie şi poate fi urmărit pe Eurosport şi în aplicaţia HBO MAX.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo