Scandal în Belgia, după ce un rutier de top refuză să meargă la Campionatele Mondiale! Philippe Gilbert: "E rupt de realitate"

Eurosport on Google

Tim Wellens a refuzat să participe cu naționala Belgiei la Campionatele Mondiale de la Montreal, iar rutierul de la UAE a fost pus la zid de Philippe Gilbert. Campionul mondial din 2012 a spus că e inacceptabil să nu vrei să-ți reprezinți țara la cea mai importantă competiție, mai ales la o ediție în care belgienii au o șansă nesperată la aur, pentru că Tadej Pogacar nu va concura.

Tim Wellens (UAE Emirates - XRG)

Credit imagine: Getty Images

Un loc în echipa națională a Belgiei la Campionatele Mondiale de ciclism e greu de obținut, dar există un rutier care ar fi fost cu siguranță convocat pentru ediția din acest an, însă a refuzat. Este vorba despre Tim Wellens, care la începutul anului și-a luat angajamentul să-și facă programul astfel încât să poată merge la Montreal, dar ulterior s-a răzgândit.
După Turul Franței, belgianul de la UAE l-a înștiințat pe selecționerul Belgiei, Serge Pauwels, că nu mai merge la Mondiale. Sportivul de 35 de ani a explicat că după Turul Franței a fost foarte obosit și nu s-a refăcut pentru a concura în Renewi Tour, astfel că a stabilit cu echipa să participe în acest an în Cro Race, competiție care se desfășoară în perioada Mondialelor.
"La începutul sezonului, am vorbit cu selecționerul Serge Pauwels și i-am spus că vreau să fac parte din echipa pentru Campionatele Mondiale de la Montreal. Apoi a fost Turul Franței, unde primele două săptămâni au mers bine; am avut o cursă foarte bună. Dar apoi am avut dificultăți în ultima săptămână și m-am simțit puțin rău.
După Turul Fraței, m-am dus acasă, iar antrenamentul nu a mers deloc bine. După zece minute de urcare, a trebuit să mă întorc pentru că nu mă vedeam ajungând în vârf. Am făcut toate testele posibile pentru a afla ce era în neregulă, dar nu am găsit nimic. Așa că, eu și echipa am crezut că probabil era legat de dificultatea Turului Franței și de oboseala generală. Apoi mi-am sunat echipa să le explic că nu eram pregătit să particip la Renewi Tour, dar că puteam concura, puțin mai târziu, în Turul Croației, care are loc în același timp cu Campionatele Mondiale. Echipa a considerat că este o idee bună.
În cele din urmă, m-am antrenat bine și am participat la Turul Marii Britanii, pe care l-am câștigat, datorită faptului că eram într-o formă foarte bună. Ca să fiu sincer, nu mă așteptam să mă regăsesc într-o formă atât de bună atât de repede. Dacă ar fi să o fac din nou, poate că nu mi-aș suna echipa să le spun că nu mă simt bine și că voi merge în Turul Croației. Dar mi-am dat cuvântul echipei care este angajatorul meu, cea care mă plătește în fiecare lună. Așa că m-am ținut de promisiunea mea.", a spus Wellens pentru belgienii de la RTBF.
Decizia lui Wellens de a nu merge la Mondiale a stârnit multe reacții negative în Belgia. Unii au interpretat gestul său ​​ca o modalitate de a se ascunde și de a evita să fie nevoit să pedaleze împotriva liderului și prietenului său obișnuit, Tadej Pogacar. Slovenul s-a accidentat în Vuelta și nu va fi prezent la Mondiale, dar Wellens a negat această ipoteză.
"Este fals. Dacă Tadej ar fi participat, nu văd cum aș fi putut alerga împotriva lui. Rolul meu în echipa Belgiei ar fi fost să-l atac cu mult înainte de linia de sosire, dar nu aș fi alergat pentru Tadej, pentru că este echipa națională.", a spus omul cu 43 de victorii în cariera de profesionist.

Tim Wellens, criticat vehement de Philippe Gilbert, după ce s-a retras din echipa Belgiei pentru Campionatele Mondiale de ciclism de la Montreal

Scuzele lui Wellens și explicațiile sale nu l-au convins pe Philippe Gilbert, care l-a pus la zid pe rutierul de la UAE. Campionul mondial din 2012 a sugerat că odată cu refuzul de a participa la Mondialele din acest an, cariera lui Wellens la echipa națională ar trebui să se încheie.
"Îmi place de Tim, dar în acest caz, nu sunt deloc de acord cu raționamentul și poziția sa. Este complet rupt de realitate. Mai presus de toate, cred că trebuie să fii loial țării tale. Nu este acolo și argumentele sale nu sunt valide. Chiar dacă Pogacar ar fi fost prezent, acest lucru nu l-a împiedicat să lucreze pentru o echipă belgiană aflată într-o situație de vis, cu doi lideri în formă (n.r. Remco Evenepoel și Wout Van Aert) și un traseu care li se potrivește. Declarația sa nu are sens. Își va da seama mai târziu ce a spus. Nu sunt sigur că va fi mai fi chemat la națională", a spus Gilbert pentru RTL Sports.
Echipa Belgiei pentru cursa de șosea de la Campionatele Mondiale:
  • Remco Evenepoel
  • Wout van Aert
  • Tiesj Benoot
  • Maxim Van Gils
  • Thibau Nys
  • Quinten Hermans
  • Gianni Vermeersch
  • Alec Segaert
  • Rezerve: Rune Herregodts, Jenno Berckmoes, Tim Rex
În absența lui Tadej Pogacar, Remco Evenepoel are o șansă mare să cucerească al doilea titlu mondial pe șosea, după cel din 2022. Chiar și fără Tim Wellens, Belgia are una dintre cele mai puternice echipe, având posibilitatea de a aborda mai multe strategii. Wout Van Aert e și el în formă bună, însă traseul e cam dificil pentru el, dar nu trebuie exclus complet din calculele pentru aur. Cursa de șosea de la Campionatele Mondiale va avea loc pe 27 septembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo