Ullrich, noi dezvăluiri despre dopajul din ciclism: "Sponsorii ştiau tot şi mă plăteau foarte bine"

La un an distanţă după ce a recunoscut în premieră că s-a dopat, Jans Ullrich se simte un alt om. Fostul mare rutier german a venit cu noi dezvăluri despre practicile de acum un sfert de veac, explicând că sponsorii din ciclism ştiau în detaliu despre problemele legate de substanțele interzise, dar prioritizau mereu performanţa.

Jan Ullrich, Marco Pantani, Richard Virenque bei der Tour de France 1997

Credit imagine: Getty Images

Jan Ullrich a fost unul dintre cei mai mari rutieri din cea mai neagră perioadă a ciclismului. În anii '90, dopajul era ceva la ordinea zilei în plutonul profesionist, dar germanul nu a recunoscut nicidoată, până de curând, că a folosit substanțe interzise.
Ullrich a impresionat prima dată în 1996, când a terminat pe locul doi în Turul Franței, după Riis Bjarne. În anul următor, Ullrich a devenit primul german din istorie care câștigă tricoul galben în Le Tour, performanță care nu a fost egalată până azi de niciun conațional. Au urmat mulți ani în care neamțul a fost unul dinte principalii rivali ai lui Lance Armstrong în "Marea Buclă", el terminând în spatele americanului în 2000, 2001 și 2003.
Finalul carierei lui Ullrich a fost umbrit de problemele de dopaj. În 2006, germanului i s-a interzis să ia startul în Turul Franței din cauza implicării sale în "Operațiunea Puerto", iar ulterior a primit o suspendare de doi ani. Ullrich nu a mai revenit niciodată în circuitul profesionist, dar la vremea respectivă a negat mereu că a apelat la dopaj.
Între timp, neamţul a ales să vorbească deschis despre perioada neagră care i-a marcat cariera, dar a ţinut să lase de înţeles că, şi dacă ar fi vrut, nu avea vreo şansă să fie un sportiv curat. Inclusiv sponsorii care pompau sume uriaşe în ciclism ştiau despre flagelul numit "dopaj", dar acest lucru nu îi interesa, mai important fiind ca numele brandurilor să fie promovate de către sportivi care obţineau rezultate mari.
"Sunt fericit că am recunoscut (n.r. că s-a dopat), erau multe speculaţii şi, după ce am ieşit public şi am admis, am simţit că mi s-a luat o povară de pe umeri.
A fost un fel de terabie să spun adevărul, acum pot să mă uit în ochii copiilor mei. Lumea trebuie să înțeleagă că nu doar eu am fost trişor, dopajul era ceva sistematic în acele vremuri. Sponsorii ştiau tot şi mă plăteau extrem de bine. Nu ştiu cât de mult îi deranja, nu discutau niciodată despre asta, era o lege a tăcerii pe care o agreau", a dezvăluit Ullrich, citat de Cycling Up To Date.

Ullrich a recunoscut prima oară acum un an că s-a dopat

Ullrich a decis să spună adevărul toamna trecută, în cadrul documentarului "Jan Ullrich - The Hunted", care are ca subiect cariera și viața sa. Fostul rutier a recunoscut că s-a dopat, dar a subliniat că nu a făcut-o ca să fie cu un pas în fața adversarilor, ci pentru a avea șanse egale cu aceștia, pentru că știa că toți foloseau substanțe interzise la acea vreme. Ullrich a adăugat că nu a avut curaj să-și spună povestea mai devreme, ceea ce cu siguranță i-ar fi adus mai multă liniște sufletească.
"Da, m-am dopat! Dacă mi-aș fi spus povestea, aș fi avut mulți ani minunați. Dar nu am avut curaj. Acum mă simt bine să-mi recunosc vinovăția. Am fost vinovat și acum mă simt vinovat. Pot să spun cu mâna pe inimă că nu am vrut să înșel pe nimeni. Nu am vrut să fiu înaintea altor rutieri. A fost o perioadă diferită atunci. Ciclismul avea un sistem și eu am ajuns în el. Pentru mine a fost important să încep cursele cu șanse egale.", a spus Ullrich în documentarul mai sus menţionat.
În cadrul peliculei care îi prezintă cariera și viața, Ullrich a făcut şi alte dezvăluiri șocante, despre dependența sa de alcool și droguri, recunoscând că adicțiile aproape că l-au costat enorm.
"Beam whisky în loc de apă și consumam cocaină "la găleată". Declanșatorul pentru a-mi spune povestea a fost abisul adânc care aproape că m-a costat viața și în care am pierdut multe. Când mi-am recăpătat forțele, mi-am deschis ochii. Mi-am dat seama că trebuie să-mi schimb viața. Acum sunt fericit, mă simt bine. Îmi vine din nou să merg cu bicicleta, să-mi văd copiii crescând... Tânjesc din nou după viață", explica fostul rutier german.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo