Noul calendar anunțat de UCI le dă mari bătăi de cap organizatorilor curselor, mai ales din perspectiva participării cicliștilor. Astfel, rutierii de clasice nu vor fi prezenți în Vuelta și Giro, în timp ce mulți dintre cei mai buni cățărători nu vor fi în clasicele din Ardeni.

Evenimentele vor fi înghesuite, astfel că privitorilor le va fi greu să aleagă, dar cel mai important lucru e că toate cursele importante se vor ține, în direct pe Eurosport.

Vuelta a España
Valverde a anunțat la ce curse va participa în 2020. Marele obiectiv al sezonului
08/05/2020 LA 11:24

Finalul de octombrie aduce în general sfârșitul sezonului competițional în Europa, dar acum va fi mai pasionant ca niciodată. 25 octombrie e o dată pe care cu siguranță iubitorii ciclismului trebuie să o treacă în calendar, pentru că vom avea parte de o zi cu totul specială.

Ultima săptămână din Giro și prima din Vuelta se suprapun, astfel că în duminica în care Turul Italiei se încheie, în Spania vom ajunge pe Tourmalet, în etapa "regină". În plus, în aceeași zi e programat și "infernul nordului", poate cea mai așteptată clasică a anului, Paris Roubaix.

Giro va programa atunci un contratimp individual de 16,5 kilometri, în Milano, astfel că nu vom avea parte de o plimbare de gală, cu un final destinat sprinterilor, ci de o etapă în care se poate juca tricoul roz, dacă diferențele dintre rutierii de general vor fi mici. Așa s-a întâmplat în 2017, când Tom Dumoulin și-a respectat statutul de specialist al probei contra-cronometru și a câștigat primul și singurul său mare tur de până acum. În urmă cu trei ani, distanțele între primii trei la general au fost foarte mici, Quintana sosind la 31 de secunde de olandez, iar ocupantul ultimei trepte de pe podium, Vincenzo Nibali, acumulând după 21 de runde o întârziere de doar 40 de secunde.

Dacă despre importanța Paris-Roubaix nu trebuie să mai amintim, cele 117 ediții anterioare vorbind de la sine despre cursa câștigată în 2019 de Philippe Gilbert, trebuie spus că în Vuelta vom avea, pe 25 octombrie, o etapă de gală.

Inițial, runda cu sosirea pe Tourmalet trebuia să fie abia a 9-a etapă, însă olandezii și-au declinat posibilitatea de a organiza primele trei etape, din cauza coronavirus. Ca atare, organizatorii Turului Spaniei au decis să nu înlocuiască acele runde cu altele disputate pe tărâm iberic, astfel că Vuelta va avea doar 18 runde. Iar cea cu finalul pe Tourmalet va fi în ziua a 6-a, la concurență cu finalul Giro și cu Paris-Roubaix.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1428x688:1430x686)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/05/08/2815977.png

Etapa "regină" din Vuelta va fi o rundă fără vreun kilometru în linie dreaptă. Trecem granița Franței, într-o etapă scurtă, dar extrem de dificilă. Portalet și Aubisque reprezintă în sine două cățărări extrem de complicate, dar de data asta vor fi doar preambulul pentru Tourmalet (cățărare de categorie specială), ale cărei pante depășesc 10%. Tourmalet e un monstru, având 19 kilometri, cu o pantă medie de 7,5%.

Programul UCI pentru cursele de ciclism din 2020

August

1: Strade Bianche (Italia)

5-9: Turul Poloniei (Polonia)

8: Milano-Sanremo (Italia)

12-16: Critérium du Dauphiné (Franța)

16: Prudential RideLondon-Surrey (Marea Britanie)

25: Bretagne (Franța)

29 august -20 septembrie: Turul Franței

Septembrie

7-14: Tirreno-Adriatico (Italia)

11: Grand Prix Cycliste de Québec (Canada)

13: Grand Prix Cycliste de Montréal (Canada)

29-3 October: BinckBank Tour

30: La Flèche Wallonne (Belgia)

Octombrie

3-25: Giro d’Italia (Italy)

4: Liège-Bastogne-Liège (Belgia)

10: Amstel Gold Race (Olanda)

11: Gent-Wevelgem (Belgia)

14: A Travers la Flandre (Belgia)

15-20: Gree – Turul din Guangxi (China)

18: Turul Flandrei (Belgium)

20 octombrie - 8 noiembrie: Vuelta a España (Spania)

21: Driedaagse Brugge-De Panne (Belgia)

25: Paris-Roubaix (Franța)

31: Il Lombardia (Italia)

Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.

Vuelta a España
Decizie istorică a șefilor Vuelta, după ce etapele din Olanda s-au anulat. Premieră după 35 ani
29/04/2020 LA 17:13
Vuelta a España
OFICIAL - Startul Vuelta din Olanda, anulat. Ce se va întâmpla cu Turul Spaniei
29/04/2020 LA 09:20