Belgienii îl "lucrează" la psihic pe Pogacar, înainte de cursa de şosea de la Mondiale: "0 şanse contra lui super Evenepoel, dacă nu se întâmplă asta"

Belgienii își fac curaj înainte de cursa de şosea de la Mondiale, unde Tadej Pogacar vizează răzbunarea după ce a fost surclasat de Remco Evenepoel la contratimp. Medicul naţionalei Belgiei, Kris Van der Mieren, spune că slovenul va avea şanse minime să își apere tricoul curcubeu dacă nu va fi la 100%.

Evenepoel, campion mondial de contratimp pentru a 3-a oară! L-a distrus pe Pogacar de ziua acestuia

Sursa video: Eurosport

În ziua în care a împlinit 27 de ani, Tadej Pogacar ţintea în premieră să devină campion mondial de contratimp. Deşi Remco Evenepoel e incomparabil mai bun la această disciplină - dovadă cele două titluri mondiale anterioare, dar şi aurul olimpic de la Paris -, specialiştii îl vedeau pe sloven principal favorit, ca urmare a traseului foarte greu şi al existenţei pavatelor.
Rezultatul? Belgianul a devenit al doilea om din istorie care câştigă trei titluri mondiale la rând contra-cronometru, iar Pogacar nu a prins nici măcar podiumul, ratând bronzul pentru o secundă.
"E greu să înghit asta", a spus cvadruplul campion din Turul Franţei după contratimpul de la Kigali, anunțând totodată că marele lui obiectiv e apărarea tricoului curcubeu în cursa de şosea de duminică, 28 septembrie.
Doar că mulţi se îndoiesc de capacitatea lui Pogacar de a atinge nivelul maxim într-o perioadă atât de scurtă, mai ales că în Rwanda nu sunt condiţii pe placul său: temperaturile sunt foarte ridicate, iar traseul e la altitudine.
Printre detractorii lui Tadej se numără şi medicul naţionalei Belgiei, Kris Van der Mieren, deşi spusele lui trebuie interpretate şi într-un registru al jocurilor minţii, care să îi ofere un avantaj psihologic lui Remco Evenepoel.
"Rezultatul duminică va depinde mult de corpul lui Pogacar. Poate că la contratimp a fost şi jetlagul de vină, iar acum, după o săptămână, să ne arate o altă faţă. Altfel, se va chinui în faţa unui Super Remco Evenepoel. Dacă nu eşti proaspăt, s-a terminat. Dacă nu va fi la 100% din potenţial, are "0" şanse să își apere titlul mondial de anul trecut", a spus Kris Van der Mieren pentru Sporza.

Lars Ytting Bak crede că Tadej Pogacar va deveni dublu campion mondial, în Rwanda, duminică

Fost câştigător de etape în Giro şi Vuelta, Lars Ytting Bak, un specialist al evadărilor, lucrează după retragere ca specialist pentru TV2, o televiziune daneză. Ca atare, fostul rutier de la CSC, HTC Columbia sau Lotto-Belisol e foarte conectat în continuare la lumea ciclismului şi are o opinie diferită faţă de medicul naţionalei Belgiei.
"Nu îmi fac griji pentru Tadej, acum doi ani, la Glasgow, a terminat pe 21 la contratimp şi apoi a reuşit un rezultat exclent în cursa de şosea (n.r. a luat bronzul, după Van der Poel şi Van Aert). Acum doar o săptămână, la Montreal, a rulat fantastic şi doar faptul că a vrut să îi ofere victoria coechipierului Brandon McNulty l-a privat de un nou succes.
A fost incredibil de puternic la Montreal şi e clar că forma sa e una de top. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat duminică, pentru mine e marele favorit. Evenepoel îi va face concurenţă, a arătat că are picioare fantastice la contratimp, dar cursa de şosea va fi o cu totul altă poveste, iar istoria sa va fi foarte probabil diferită", a explicat Lars Ytting Bak.
Cursa de şosea de la Mondiale va însuma 267,5 kilometri, fiind formată din 15 tururi în jurul oraşului Kigali. Va fi poate cea mai grea cursă din istoria recentă a CM, cu 6000 de metri diferenţă de nivel. Vom avea două căţărări pe care cicliştii le vor parcurge de 15 ori: una de 800 de metri, cu 8% pantă medie şi un sector de pavate, lung de 1,3 kilometri, cu pantă de 6,4%. Întregul circuit are loc la o altitudine de 1500 de metri, lucru care îngreunează şi mai mult misiunea rutierilor.
Profilul cursei de şosea de la Mondialele de ciclism
Profilul cursei de şosea de la Mondialele de ciclismCredit imagine: Eurosport
Pe lângă Tadej Pogacar şi Remco Evenepoel, în lupta la medalii ar putea să se mai înscrie, în mod normal, Isaac Del Toro, Tom Pidcock, Ben Healy, Matias Skjelmose, Richard Carapaz sau Giulio Ciccone.
Cursa de şosea de la Campionatele Mondiale va fi duminică, de la 10:30, în direct pe Eurosport 1 şi HBO Max. Până atunci, competiţia continuă azi cu un eveniment special în ciclismul mondial, pe care îl vedem de obicei doar la Campionatele Mondiale: ştafeta mixtă de contratimp. Fiecare ţară mizează pe 3 ciclişti la masculin şi 3 la feminin, fiecare urmând a-şi aduce contribuţia la performanţa finală a echipei.
În 2024, podiumul a fost ocupat de Australia, Germania şi Italia, după ce la precedentele două ediţii Elveţia se impusese. "Ţara cantoanelor" se anunţă din nou printre marile favorite, cu Stefan Kung şi Marlen Reusser (campioana mondială de la contratimp, de duminică) principalii protagonişti. Franţa are şi ea o ştafetă excelentă, în special fetele - Juliette Labous şi Cedrine Karbaol - punând umărul la statutul de favorită. Australia - cu "Bling Michael Matthews şi Luke Plapp, dar mai ales cu Jay Vine şi Brodie Chapman (locurile 2, respectiv 4, la contratimpul individual de duminică) - e la rândul ei printre marile favorite, așa că ne așteaptă un duel fascinant pentru medalii.
Ştafeta de contratimp de azi poate fi urmărită de la 14:35, pe Eurosport 1 şi în aplicaţia HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo