Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mathieu Van Der Poel nu se simte imbatabil în ciclocros! Olandezul, discurs superb despre Van Aert

Nicu Savin

Actualizat 24/12/2023 la 12:26 GMT+2

Mathieu Van Der Poel este într-o formă de zile mari în sezonul de ciclocros, învingându-l clar Wout Van Aer, în primele două dispute directe din acest sezon. Olandezul nu se consideră imbatabil și este convins că marele său rival poate oricând să-i pună probleme.

Mathieu Van Der Poel, de neoprit în ciclocross! Olandezul l-a spulberat din nou pe Van Aert

Majoritatea cicliștilor de șosea sunt în plină pregătire pentru sezonul viitor, iar unii dintre ei își construiesc forma în ciclocros, sport care este o "religie" în Belgia și Olanda în această perioadă a anului. Mathieu Van Der Poel, Wout Van Aert și Tom Pidcock sunt rutierii de renume care participă la întrecerile "în noroi" și de fiecare dată când sunt la startul unei curse spectacolul e asigurat.
De departe, Van Der Poel este cel mai în formă în acest sezon, olandezul câștigând toate cele 3 curse la a participat până acum. În ultimele două, la Mol (etapă în cadrul Exact Cross) și Antwerp (etapă în Cupa Mondială), rutierul de la Alpecin Fenix l-a învins chiar pe marele său rival, Wout Van Aert, cu care se întrece încă din perioada junioratului în ciclocross.

Mathieu Van Der Poel "se teme" de Wout Van Aert

Forma de vis arătată de Van Der Poel l-a determinat pe unul dintre oficialii echipei sale să afirme că olandezul este în cea mai bună versiune a sa din toată cariera, ceea ce sugerează că acesta are șanse să obțină noi rezultate mari pe șosea, în 2024.
"Acesta este într-adevăr cel mai bun Mathieu pe care l-am văzut vreodată în ciclocros! În această perioadă a sezonului, suntem încă înainte de Anul Nou, nu am văzut niciodată un Mathieu Van Der Poel mai bun . El se remarcă cu mult față de restul competitorilor", a spus Christoph Roodhooft , unul dintre managerii echipei Alpecin-Deceuninck, citat de .
În ciuda succeselor sale din acest sezon, Van Der Poel rămâne cu picioare pe pământ și a declarat că Wout Van poate oricând să se ridice la nivelul său: "Trebuie să am grijă. o săptămână poate face o mare diferență. Wout încă își caută cea mai bună formă, dar asta ar putea fi brusc acolo săptămâna viitoare. Știm cu toții de ce este capabil".
Mathieu Van Der Poel este cvintuplu campion mondial la ciclocross și are ca obiectiv al 6-lea titlu în 2024. Misiunea sa Mondiale de la Tabor (Cehia) va fi mai simplă, deoarece Wout Van Aert, triplul campion mondial al disciplinei, nu va participa, preferând să înceapă mai devreme pregătirea pentru șosea, pentru că anul viitor va merge în Giro.
Mathieu Van Der Poel este campion mondialla ciclocross, dar și pe șosea și e posibil să țintească aurul olimpic și la mountain-bike. Dacă ar câștiga la Tabor și la Paris, olandezul ar deveni primul om din istorie care deține toate aceste titluri în același timp.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo