China și Marea Britanie, victorii în proba de dublu mixt la curling la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing

China a început Jocurile Olimpice de iarnă 2022 cu o victorie la curling, în proba de dublu mixt, 7-6 contra Elveţiei după prelungiri, cu două zile înaintea ceremoniei de deschidere a competiţiei care se va desfăşura la Beijing între 4 şi 20 februarie.

China curling

Credit imagine: Getty Images

Curlingul a dat startul Jocurilor Olimpice de iarnă 2022, după săptămâni marcare de îngrijorări legate de Covid-19 şi de tensiuni politice legate de boicoturile diplomatice. Surpriza zilei a fost înfrângerea Suediei, una din forţele acestui sport, în faţa Marii Britanii (9-5). În celelalte întâlniri, Statele Unite au învins la limită Australia (6-5), iar Cehia a avut nevoie de prelungiri pentru a trece de Norvegia (7-6).
Spre deosebire de JO de la Tokyo disputate în vara anului trecut cu porţile închise, un public (desigur restrâns) a putut asista la meciuri. Spectatorii sunt invitaţi din rândul populaţiei rezidente, deoarece China a interzis accesul spectatorilor străini şi a refuzat să vândă bilete.

Rezultatele consemnate miercuri în proba de dublu mixt din cadrul concursului olimpic de curling

picture

Dodds and Mouat get GB off to winning start in curling

Sursa video: Eurosport

Tot miercuri vor avea loc antrenamente oficiale la sanie, în proba masculină de simplu. Joi sunt programate alte meciuri la curling dublu mixt, calificări la schi acrobatic (movile, feminin şi masculin), dar şi primele meciuri din turneul feminin de hochei pe gheaţă, antrenamente la sanie (simplu feminin şi masculin) şi la sărituri cu schiurile (trambulina normală, feminin şi masculin), scrie Agerpres.
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă 2022 va avea loc vineri, la Beijing, pe Stadionul Olimpic ''Cuibul de pasăre'', de la ora 14:00 (ora României), în direct pe Eurosport și Eurosport Player. Tot vineri sunt programate întreceri la curling (dublu mixt), patinaj artistic (echipe), hochei (feminin), precum şi antrenamente oficiale la schi alpin (coborâre masculin), sanie (simplu masculin) şi sărituri cu schiurile (trambulina normală, feminin şi masculin).
Jocurile Olimpice de iarnă Beijing 2022 se vor desfășura în perioada 4-20 februarie și vor putea fi urmărite integral pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo