Era toamna anului 2009 când vicecampioana României, Poli Timișoara, debuta în grupele Europa League, la primul sezon al competiției după rebranduire. Formația de pe "Dan Păltinișanu" a fost repartizată într-o grupă destul de complicată alături de Anderlecht, Ajax și Dinamo Zagreb, urmând să încheie pe ultima poziție. O victorie, două egaluri și trei înfrângeri a bifat trupa lui Ioan Ovidiu Sabău, din care făceau parte jucători precum Gigel Bucur, Dorin Goga și Costel Pantilimon.

În amintirea duelurilor din cupele europene din urmă cu un deceniu, suporterii lui Poli Timișoara, în prezent în Liga a 2-a, au hotărât să organizeze un meci demonstrativ de FIFA în compania lui Ajax.

e-Sports
Noile celebrări din FIFA 21 care vor enerva gamerii! Cum se vor putea bucura după goluri
22/09/2020 LA 18:06

Meciul se va juca în format 1 vs. 1, urmând ca Poli să fie reprezentată de Butean Denis Gabriel, component de bază al Politehnica Timișoara ESports. De cealaltă parte, la butoanele olandezilor se va afla Dani Hagebeuk, unul dintre cei mai de succes gameri și multiplu campion cu Ajax eSports.

"După 10 ani încercăm să readucem puțin din farmecul acelor partide de legendă ale Politehnicii Timișoara, jucându-le de această dată virtual, pe consolă, așa cum ne-am obișnuit în ultima perioadă. Asta până când vor veni vremuri mai bune și poate ne vom lua din nou la trântă cu echipele mari ale fotbalului european, așa cum o făceam odată.", au scris cei de la Poli Timișoara.

Poli Timișoara - Ajax 1-2, în urmă cu 11 ani

În meciul de la Amsterdam din urmă cu aproape 11 ani, Poli a încheiat la egalitate împotriva lui Ajax (scor 0-0), urmând ca "lăncierii" să se impună în returul din Banat la finalul unui duel de poveste. Dorin Goga a deschis scorul pentru Poli după numai două minute, pentru ca olandezii să restabilească egalitatea șase minute mai târziu, prin Luis Suarez. Marko Pantelic a înscris imediat după reluarea reprizei secunde (min. 46) și a adus-o pe Ajax în avantaj.

Au urmat apoi 20 de minute extrem de intense pe stadionul "Dan Păltinișanu". Eder Bonfim a fost eliminat în minutul 50 după un fault în propriul careu. Pantilimon a ghicit colțul și a apărat penalty-ul executat de Suarez. Zece minute mai târziu, goalkeeper-ul lui Poli a fost și el eliminat, ca urmare a unei intervenții neregulamentare în suprafața de pedeapsă. Pedro Taborda a fost aruncat în teren de Sabău pentru a apăra poarta lui Poli în timpul rămas. Portughezul a scos lovitura trimisă de același Suarez, transformat în ghinionistul serii. În ciuda eforturilor din tabăra timișorenilor, Ajax s-a impus cu 2-1.

Echipele de start din Poli Timișoara - Ajax (2009):

  • Poli Timișoara: Pantilimon - Mera, Bonfim, Scutaru - Stancu, Alexa, Bourceanu, Magera (Parks 54'), Art. Karamyan - Goga (Maxim 73'), Bucur (Taborda 65')
  • Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
  • Ajax Amsterdam: Stekelenburg - Van der Wiel (Silva 65'), Alderweireld, Vertonghen, Anita (Sulejmani 60') - Enoh, De Zeeuw, Donald - Suarez, Pantelic, Emanuelson (Oleguer 46')
  • Antrenor: Martin Jol

Iată rezultatele înregistrate de Poli Timișoara în grupele Europa League 2009/2010:

  • Ajax - Poli Timișoara 0-0
  • Poli Timișoara - Dinamo Zagreb 0-3
  • Poli Timișoara - Anderlecht 0-0
  • Anderlecht - Poli Timișoara 3-1
  • Poli Timișoara - Ajax 1-2
  • Dinamo Zagreb - Poli Timișoara 1-2

Meciul de FIFA dintre Poli Timișoara și Ajax va fi transmis și pe pagina de Facebook a Eurosport, în această seară de la ora 21:00.

Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.

e-Sports
Au apărut rating-urile jucătorilor din FIFA 21! Surprize uriașe în TOP 10
10/09/2020 LA 17:19
e-Sports
Spectacol pe consolă. Un fost jucător de Euroligă a fost în competiție!
02/09/2020 LA 14:19