Ce să urmărești la Eurosport în martie
Eurosport a pregătit cele mai îndrăgite programe tradiționale, dar și surprize în luna martie.
Prachtige beelden uit de Strade Bianche van 2023.
Credit imagine: Getty Images
Sezonul sporturilor de iarnă e pe sfârșit, dar luna martie vine la Eurosport cu multe curse de ciclism, turnee de snooker, golf și Campionatul Mondial de Patinaj Artistic. Iată tot ce trebuie să știi:
Sporturi de iarnă
Sosirea primăverii la Eurosport înseamnă și sfârșitul sezonului de iarnă. Ultimele etape ale Cupelor Mondiale au loc în luna martie.
În Cupa Mondială de Schi Alpin, băieții vor merge în Norvegia pentru probele de viteză și cele tehnice, în timp ce fetele vor schia la Åre, și La Thuile, înainte ca sezonul să se încheie între 22 și 27 martie la Sun Valley, SUA.
Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile programează etape pe trambuline mari și pe trambuline de zbor cu schiurile. Oslo și Vikersund găzduiesc etapele Raw Air, iar sezonul se încheie la Planica pe 30 martie.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/03/05/4105366.jpg)
Ski jumping - Trondheim WCH - Mixed team HS138 - Highlights
Credit imagine: Eurosport
Sezoanele de schi fond și combinată nordică programează etape la Oslo și Lahti și se încheie pe 21-23 martie.
Campionatele Mondiale de Schi Nordic se desfășoară până pe 8 martie, când vom afla ultimii campioni la sărituri cu schiurile, schi fond și combinata nordică
Campionatele Mondiale de Patinaj Artistic de la Boston sunt transmise pe 28, 29 și 30 martie pe Eurosport 1. Toți ochii vor fi pe cei mai buni patinatori din lume la finalul lunii.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/01/10/3858621.jpg)
Figure Skatin : European Championships - Adam Siao Him Fa takes the lead after the short program
Credit imagine: Eurosport
Ciclism
Martie aduce la Eurosport unele dintre cele mai frumoase curse de ciclism ale sezonului.
Clasicele de primăvară au început în această lună cu Omloop Het Nieuwsblad și continuă cu Strade Bianche pe 8 martie, Clasica E3 pe 28 martie și Gent-Wevelgem pe 30 martie.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/03/01/4103769.jpg)
Wout van Aert durante la Omloop Het Nieuwsblad 2025
Credit imagine: Getty Images
Primul Monument al anului e transmis de Eurosport tot în martie: Milano-San Remo are loc pe 22 martie, într-o zi dedicată aproape integral cursei masculine și celei feminie.
Și cursele pe etape revin la Eurosport în martie. Tradiționalele Paris-Nisa și Tirreno-Adriatico au loc în aceeași perioadă (9-16 și 10-16 martie), iar Turul Cataloniei completează lista de curse din UCI World Tour transmise, între 24-30 martie.
Snooker
Sezonul de snooker se îndreaptă cu pași rapizi către Campionatele Mondiale care pun punct calendarului competițional. Până atunci, în martie Eurosport transmite două turnee importante pentru pregătirea jucătorilor.
Grand Prixul Mondial are loc între 4 și 9 martie în Hong Kong, iar Players Championship se desfășoară între 17 și 23 martie la Telford, în Anglia.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/02/image-fa2fed8a-cf87-43fd-89b4-05009b8c13c4.jpeg)
Mark Allen (l.) und Zhang Anda beim Finale der Players Championship 2024
Credit imagine: Getty Images
Alte sporturi:
Sezonul de Superbike continuă cu etapele programate pe Algarve International Circuit, în Portugalia, pe 29 și 30 martie.
Golful este și el prezent pe Eurosport 2 în fiecare săptămână a lunii, de joi până duminică: Turneul Invitational Arnold Palmer, Players Championship, Campionatul Valspar și Openul Houston au loc în luna martie.
Pentru mai multe detalii, program și cele mai importante știri și noutăți, vizitează Eurosport.ro.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/12/18/image-c9e1b670-1160-44ae-b97b-85dad671c9b1-68-310-310.png)